tot ce (nu) ai vrut să știi …

Nichita, tînăr (foto: www.romanianvoice.com)

În chiar ultima dintre zile s-a născut Nichita, poetul îngerilor şi al necuvintelor. Regele căpşunilor şi al coarnelor de melc.

Cel care şi-a dorit, din tot sufletul său de poet pur-sînge, să inventeze o ştiință. Şi chiar a făcut-o, în cele din urmă. Hemografia – ştiința scrierii cu sine însuşi – îl are drept întîi-stătător şi strălucit unic reprezentant.

Adevărul e că nu ştiu de ce a murit Nichita (între noi fie vorba, nici măcar amicul google nu ştie adevărata cauză). În orice caz pe nicăieri nu apare cuvîntul “cancer”, chiar dacă un cancer de ficat nu poate fi exclus ca o posibilă complicație avînd în vedere idila de o viață a acestuia cu votca. Iar dacă nu poate fi exclus, poate fi bănuit. Sau măcar speculat.

E ceea ce am făcut şi eu, recunosc, pentru a-i face loc lui Nichita între paginile acestui blog.

Pentru Nichita, cel care s-a văzut pe sine ca “o pată de sînge care vorbeşte”.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Orhidee stelată (foto: arhiva personală)

Acum un an mă plimbam prin Grădina Botanică din Singapore. O grădină în care o secțiune întreagă e dedicată orhideelor, unul dintre simbolurile oraşului-insulă-stat.

Frumoase, sofisticate, incredibil de fragile, epuizant de variate ca forme, dimensiuni, culori (în paranteză fie spus, m-am dus acolo doar ca urmare a insistențelor repetate ale prietenilor care m-au invitat şi găzduit  - iar acum pot să spun că bine au făcut).

Mi-am amintit de asta citind articolul privind o nouă strategie pe care medicii din Singapore o propun pentru tratarea cancerului, deocamdată cel de prostată. O terapie non-invazivă, cu efecte adverse minime şi o durată de spitalizare redusă la maximum.

Noua metodă le permite medicilor să vizualizeze tumora, iar apoi să o distrugă folosind un fascicul concentrat de căldură care nu afectează țesuturile din jurul acesteia.

Principalele beneficii ale noii tehnologii sînt acuratețea şi posibilitatea ajustării tratamentului în timp real, grație imaginilor tridimensionale avute la dispoziție.

“Cînd tratăm, ne adresăm doar zonei de prostată afectată de cancer, prin contrast cu metodele convenționale precum chirurgia sau prostatectomia radicală în care pacienților le este extirpată întreaga glandă, cu riscul de apariție a incontinenței şi a impotenței”, precizează unul dintre promotorii metodei.

Cum spuneam, delicat precum o orhidee.

Deocamdată însă, doar pentru bărbați.

(veste livrată cu grație de Xinhua online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Mult praf (foto: www.science.lvais.ro)

Vă mai amintiți de Fata Morgana?

Nu, nu de de aceea – cunoscută deja ca un cal breaz de toți cei ce iubesc povestirile exotice – care se ocupă cu amăgirea cetățenilor pe care i-a prins nevoia prin deşert.

Ci de cea de care tocmai vorbirăm alaltăieri, cea cu nume de vedetă de Hollywood.

Ei bine, dacă americanii de la CNN au fost ceva mai pudici şi au evitat să intre în detalii financiare, iată că ne dau chinezii de la Xinhua o idee privind costurile unei “reprezentații” ale ultimei stele apărute pe firmament.

Pe scurt, o cură completă (adică patru administrări pe durata a 3 luni) de terapie cu Yervoy – medicametul pentru melanom malign abia aprobat de FDA – va costa frumoasa sumă de 120.000 de dolari (parcă începe să capete sens comparația cu starurile din filmele americane).

Dar asta încă nu e tot!

Pentru că factura mai vine cu nişte costuri – ceva mai ascunse, cunoscute şi sub numele de efecte adverse – cum ar fi: colită, diaree, hepatită, disfuncții endocrine şi probleme dermatologice. Aceste efecte negative – catalogate drept foarte serioase – au fost raportate la 12,9 % dintre pacienții care au participat la studiul clinic.

Recitind articolul inițial, ne reamintim că medicamentul-minune promite 4 luni de prelungire a vieții. Ceea ce înseamnă 30.000 de dolari pentru fiecare lună de viață cîştigată (iar asta în cazul fericit în care te regăseşti printre cei circa 20% care răspund la respectivul tratament).

Ei bine, acum avem toate datele şi putem decide dacă să comandăm.

Măcar ştim cît face consumația. Pardon, reprezentația.

(necesarele clarificări ne vin, cum vă spuneam, prin colegii de la Xinhua, ediția online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Dilma Rousseff (foto: google images)

Dilma Rousseff este, fără nici o îndoială, o femeie de toată isprava.

Bulgăroaică de origine, Dilma a ajuns se pare să vorbească portugheza şi să danseze samba mai bine decît brazilienii înşişi, devreme ce aceştia au ales-o ca să le fie nici mai mult nici mai puțin decît preşedinte.

Iar într-o lume dominată de preşedinți-bărbați care încearcă să salveze oameni pornind noi şi noi războaie, Dilma şi-a suflecat mînecile şi a pornit fără întîrziere propriul ei război, îndreptat însă împotriva cancerului.

“Ştiu din experiență că e mai uşor să vindeci cancerul dacă îl tratezi din timp” spune actualul preşedinte al Braziliei, care a fost diagnosticată în 2009 cu un limfom malign în urma unei mamografii de rutină.

Datorită diagnosticului timpuriu Dilma – pe atunci membră a echipei fostului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva – a putut să îşi păstreze poziția pe durata celor patru luni de chimioterapie. Iar apoi a găsit resursele pentru a obține cea mai înaltă poziție oficială a țării sale.

Acum, din noua sa poziție, Dilma a lansat un ambițios program național pentru prevenția cancerului de sîn şi a cancerului cervical (de col uterin).

Un program cu care ea va ajuta, cu siguranță, la salvarea multor vieți.

Iar ritmurile sambei vor răsuna mai departe.

(exotica ştire ne e strigată – de la celălalt capăt al pămîntului – de agenția Xinhua, prin ediția ei online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Agenția care supraveghează şi reglementează piața farmaceutică din Statele Unite (FDA – Food and drug administration) tocmai a aprobat primul medicament pentru tratamentul melanomului malign din ultimii 13 ani.

Cu un nume de vedetă exotică de la Hollywood – Yervoy – medicamentul este conceput să oprească dezvoltarea celulelor maligne prin stimularea sistemului imunitar, care este “ajutat” să le recunoască drept ținte.

Însă cam aici se opresc veştile bune. Pentru că, potrivit chiar directorului executiv al Fundației pentru cercetarea melanomului (Melanoma Research Foundation), ratele de răspuns ale noului medicament se situează în jurul a 20 de procente. Altfel spus, mai bine de trei sferturi dintre pacienții care îl vor folosi nu vor avea nici un beneficiu.

Soarele nostru atotputernic (foto: www.shirt.woot.com)

“E destul de clar că mai avem un drum lung înainte”, conchide acelaşi reprezentant al fundației.

Nimic mai adevărat, aş completa eu, atîta vreme cît, chiar pacienții care pot beneficia de acest medicament (cei cu melanom malign în stadiul 4 care nu au răspuns la alte terapii) nu pot spera la mai mult de 4 luni de viață în plus.

E mult, e puțin, doar cei în cauză o pot spune.

Iar între timp noi mai bifăm un medicament care nu vindecă, ci doar mai amînă puțin deznodămîntul.

Şi continuăm să perseverăm pe un drum presărat cu miraje.

(informație preluată de pe CNN online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

O cheamă Ritsuko Komaki şi era doar un copil atunci cînd, în august 1945, Hiroshima a fost distrusă.

Asemeni altor supraviețuitori ai celor două bombardamente atomice, Komaki şi-a văzut rudele – dar şi prietenii sau apropiații – suferind de pe urma bolii de iradiere.

Cocor de hîrtie (www.interesting-world.info)

Moartea prietenei ei din copilărie, care a creat 600 de cocori din hîrtie (în tehnica origami) în timp ce lupta cu o leucemie, a făcut-o pe Komaki să devină medic.

Komaki a realizat că deşi radiația poate fi periculoasă, chiar letală, poate ajuta pe de altă parte la vindecarea cancerului.

Iar acum, ca medic oncolog radioterapeut la Centrul de Cancer MD Anderson din Houston, Texas, Komaki poate spune, mai mult decît oricine, că radiația face parte din viața ei.

Cu toate bunele şi cu toate relele ei.

(o poveste simplă de viață reluată după un articol de pe CNN online)

1 persoană apreciază

îmi place

nu îmi place

Praf de stele (foto: google images)

… au ba?

Întrebarea revine, iată, în forță cîtă vreme doctorii se gîndesc mai nou că poate nu ar fi chiar o idee rea să tratăm cancerul cu … diamante.

Ei bine, poate nu chiar cu diamantele ca atare, ci mai degrabă cu nanoparticule de carbon (elementul din care sînt formate diamantele) cărora să le fie ataşate molecule de medicament. Care medicament, astfel “împodobit”, să fie apoi administrat bolnavilor de cancer.

Se pare că în acest fel creşte semnificativ timpul pe care medicamentul îl petrece în celula-țintă, care celulă nu îl mai poate expulza la fel de uşor ca pînă acum. Iar asta datorită micului aliat diamantin, care nu se mai moaie cu una cu două în fața eficientelor enzime intracelulare responsabile de ordinea interioară.

Diamant în acțiune (foto: www.medic4health.com)

Un timp mai îndelungat de prezență a medicamentului în celula malignă carevasăzică înseamnă şanse mai mari ca el să-şi facă efectul, respectiv să distrugă celula respectivă. Ceea ce se traduce implicit prin rate crescute de vindecare (ca să nu mai vorbim despre efectele adverse mult mai reduse, ca urmare a faptului că medicamentele citotoxice nu mai umblă hai-hui de capul lor prin corpul nostru).

Testele făcute pînă acum – deocamdată pe şoareci, e adevărat – au arătat rezultate mai mult decît încurajatoare.

Astfel încît diamantele, deocamdată cele mai bune prietene ale fetelor – vorba unui cîntec celebru al lui Marilyn Monroe – sînt pe cale să devină în plus şi un aliat de nădejde al pacienților cu cancer.

O perspectivă într-adevăr briliantă.

(chiar dacă cercetările aparțin unor cercetători americani, eu am luat informația dintr-un articol publicat în Pravda)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Steve McQueen (foto: www.wikipedia.org)

A fost mai întîi o copilărie destul de zbuciumată. Urmată mai apoi – oarecum de înțeles – de o maturitate extrem de tumultuoasă. Fără vreo demarcație clară între rolul din viața reală şi cele din filmele în care a jucat.

Din fericire pentru el inteligența, sau norocul, sau poate amîndouă la un loc, l-au ținut pe partea cea bună. Căci deşi a fost etichetat drept un “anti-erou”, a ştiut să fie măcar unul extrem de simpatic (sub masca de duritate a rolurilor cu care aproape că s-a identificat).

A ajuns la un moment dat cel mai bine plătit actor. Iar între timp a dus o viață boemă, pe alocuri chiar excentrică. A făcut toate meseriile, a încercat cîte un pic din toate şi a ştiut să se bucure din plin de fiecare.

Steve McQueen a fost, în ciuda tuturor dificultăților prin care a trecut, un răsfățat al soartei.

Cu suferința s-a întîlnit mai întîi ca actor, atunci cînd a întruchipat celebrul personaj Papillon (papillon = fluture, în limba franceză), din filmul cu acelaşi nume. Apoi a trăit-o intens pe propria piele atunci cînd s-a îmbolnăvit de un mezoteliom malign, din cauza căruia a şi murit la mai puțin de un an de la diagnostic.

Ca o ultimă manifestare a spiritului său de răzvrătit, a cerut ca cenuşa să-i fie împrăştiată în Oceanul Pacific.

Un fluture cu aripi uriaşe deschise peste un ocean de linişte.

- Steve McQueen s-a născut pe 24 martie 1930 şi a murit, la doar 50 de ani, pe 7 noiembrie 1980 -

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Nu vă bulbucaţi ochii, oameni buni, o să explic imediat cum am ajuns la concluzia asta.

Cancerul, are trei faze de evoluţie:

Debutul, faza iniţială, foarte scurtă, în care agenţii cancerigeni sunt consumaţi. Odată ajunşi în sânge ei sunt transportaţi la celule. De regulă, aceşti carcinogeni nu scot ei înşişi sabia din teacă să înceapă atacul. În interiorul celulei  sunt  convertiţi, cu ajutorul unor enzime, într-un fel de “terminatori”  care se lipesc de ADN şi astfel se propagă la toţi urmaşii celulelor respective. Aceşti “copii” bolnavi poartă de-acum în amprenta lor genetică, boala. Altfel spus, cancerul poate să apară.

Promovarea este faza a doua. Mult mai lungă decât prima. Copiii trebuie să crească mari, să meargă la şcoală, să devină adulţi şi să aibă şi ei, la rândul lor, prunci. Bolnavi şi pruncii, evident. Familia se măreşte tot mai mult până când devine o comunitate mare, adică o tumoră vizibilă, detectabilă clinic.

Expansiunea este ultima fază. Devenind o comunitate foarte numeroasă, aglomeraţia face ca celulele să nu mai încapă în spaţiul iniţial şi-atunci pleacă din “localitatea” de baştină, invadând teritorii noi. Unele “familii” se deplasează pe distanţe scurte, invadând vecinătăţile, altele însă, mai curajoase, mai aventuroase, pleacă la distanţe mari de locul unde s-au născut şi crescut. În faza aceasta se cheamă că boala, cancerul deci, a metastazat.

Vestea bună pentru noi este că celula canceroasă are nevoie, ca să crească mare şi să devină adult, de anumite condiţii prielnice, tot aşa cum un prunc are nevoie de mâncare, de apă şi de dragoste ca să crească mare şi sănătos.
Dacă într-una din fazele sale de dezvoltare, condiţiile nu-i sunt prielnice, celula moare sau rămâne imatură, pipernicită, neînstare să se devină adult sau să se înmulţească.

De verde (foto: http://english.news.cn)

Cu alte cuvinte,  faza de promovare este reversibilă! Aici intră furculiţa în scenă. Şi implicit noi, care o mânuim cu abilitate. Alimentele pe care le consumăm pot  împiedica sau pot ajuta cancerul în dezvoltarea sa. Unele alimente sunt promotori ai cancerului, altele sunt anti-promotori. Şi viaţa noastră depinde de cine câştigă în războiul care se încinge. Muniţia este asigurată de furculiţa din mâna noastră. Noi decidem cărei tabere îi oferim “armamentul”.
Dacă anti-promotorii câştigă lupta, cancerul oboseşte, se opreşte din evoluţie şi poate să moară.

În locul nostru, aş zice.

Povestea am interpretat-o după priceperea mea, citind studiile făcute de doctorul T. Colin Campbell.

(articolul e produs de  arcadia, care – între noi fie spus – văd că mă traduce deja cu un alt doctor; fotografia e propusă de mine, cu acordul ei)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Tot mai mulți (foto: www.buffalorising.com)

Tot mai mulți oameni supraviețuiesc cancerului. Asta e vestea bună.

Vestea mai puțin bună – cel puțin pentru noi, românii – e că vestea cea bună se referă (doar) la americani. Iar asta pentru că ei, spre deosebire de noi, sînt ceva mai socotiți.

Un raport elaborat de “Centrul pentru prevenția şi controlul bolilor” (Center for Disease Control and Prevention) în colaborare cu Institutul Național al Cancerului (National Cancer Institute) a estimat la 11,7 milioane numărul supraviețuitorilor de cancer din Statele Unite în anul 2007. Pentru comparație, în anul 2001 erau “doar” 9,8 milioane. Ca să nu mai vorbim de anul 1971, cînd puteau fi numărați circa 3 milioane de supraviețuitori (e adevărat, la o populație mai mică).

Raportul ne mai spune că circa două treimi dintre aceşti supraviețuitori au peste 65 de ani, iar femeile sînt – ca de obicei – în uşoară majoritate. După tipul de cancer, cel mai mare grup de supraviețuitori este cel cu cancer de sîn (22%), urmat de cel cu cancer de prostată (19%) şi cel cu cancer colorectal, cu 10% (ca o observație, cele trei localizări se află deasemenea printre cele mai frecvente atunci cînd vorbim despre cazurile noi de îmbolnăvire de cancer).

Printre cauzele citate pentru a explica aceste evoluții favorabile sînt menționate – din nou, nici o surpriză – renunțarea la fumat, practicarea de exerciții fizice, o alimentație mai sănătoasă şi moderație în consumul de alcool.

Nici o mare filozofie aici, carevasăzică, şi nici vreun cine ştie ce savantlîc. Putem şi noi prin urmare să o facem, numai să vrem.

Măcar de-am învăța însă să numărăm.

(uitai să vă spui, am luat informația de pe CNN Health, ediția online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place