cel mai mare importator de cancer


Unde-i orezul de altădată? (foto: www.de.wikipedia.org)

China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.

Rezultatele nu au întîrziat nici ele să apară, unul dintre cele mai importante fiind bunăstarea care a început să-i cuprindă – precum apele Fluviului Galben în timpul inundațiilor anuale – pe tot mai mulți supuși ai Imperiului celest. Bunăstare desigur copiată și ea, însă fără prea mult discernămînt cîtă vreme se măsoară, printre altele, prin numărul de restaurante fast-food și de supermarket-uri. Care, cu hamburgerii, colele și batoanele de salam procesat (cu sau fără soia), au început deja să-i perturbe serios pe chinezi la metabolism.

Iar de unde oferea la un moment dat (prin celebrul Studiu China, condus de Prof. Colin T. Campbell, nutriționist la Universitatea Cornell din Statele Unite) un răspuns clar privind rolul alimentației în prevenția cancerului, China pare acum să-și ignore propria înțelepciune în fața asaltului agresiv al chiftelelor de plastic și al cartofilor îmbălsămați de la McDonald’s. Pînă într-acolo încît chiar profesorul Campbell s-a simțit dator să facă ceva pentru a atrage atenția asupra nedoritului paradox aflat în plină desfășurare.

Respectiv, o provocare a sănătății (Health Challenge, în limba engleză) în două etape (una chineză și alta americană) prin care oamenii să fie îndemnați să mănînce timp de 21 de zile doar hrană vegan (adică fără nimic de origine animală) pe baza unor rețete propuse chiar de către organizatori. Cu promisiunea acestora că la sfîrșitul celor trei săptămîni participanții vor vedea cu ochii lor beneficiile acestui “sacrificiu”, respectiv scăderea în greutate, dar și reducerea tensiunii arteriale și a colesterolului, printre altele.

Nu știu dacă 3 săptămîni de post impus vor feri Titanicul chinez de aisbergul stilului de viață occidental. Însă toată această poveste își are tîlcul ei și merita spusă.

Pentru că ea are foarte mult sens și în limba română.

(știre preluată de pe CNN online)

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *