înghețată prăjită


Înghețată prăjită (sursa: www.sweetadditions.net)

Haideți să ne continuăm slalomul printre excese început ieri. Astăzi vorbim despre cald şi rece.

Ce poate mai mai reconfortant pe căldurile astea decît o bere rece? Sau mă rog, un ice tea pentru doamne. Coca-cola, Pepsi-cola trebuie băute neapărat reci ca gheața, după cum ne îmbie toate reclamele de la televizor. Iar la desert putem mînca o înghețată, eventual un mic rafinament oferit de unele restaurante chinezeşti – înghețata prăjită.

Am încercat odată, la un restaurant chinezesc din Bacău, o înghețată prăjită. Dincolo de senzația stranie oferită de înghețata care se ițeşte sticloasă de sub crusta aburindă, nu am amintiri memorabile. Dar dacă stomacul meu ar putea vorbi, probabil că ar avea ce să-mi spună.

Să ne gîndim un pic: temperatura normală a corpului uman este de cam 37 de grade Celsius. Înghețata nu mai e înghețată peste zero grade Celsius, iar o crustă prăjită poate avea 70-80 de grade atunci cînd o înghițim. Asta înseamnă pentru stomacul nostru şocuri simultane între extreme aflate fiecare la cam 40 de grade Celsius distanță față de acea “aurea mediocritas” la care aspirăm (sau cel puțin ar trebui).

Dar ce legătură are asta cu cancerul, veți spune? Păi să vedem: cu toții am învățat la orele de biologie că sîntem alcătuiți din proteine. Iar din experimentele de la orele de fizică ştim că aceste proteine pot fi influențate de temperaturi extreme: prin înghețare ele sînt denaturate reversibil, iar prin fierbere sînt denaturate ireversibil. Acum, o proteină denaturată (a cărei structură este compromisă) nu mai poate funcționa normal. Iar o celulă alcătuită din proteine care nu mai funcționează normal cu siguranță nu mai e o celulă normală. Ajungem astfel la ceea ce poate deveni o transformare celulară malignă, care este primul stadiu al cancerului. Un cancer de stomac, să zicem.

Dar să ne întoarcem la berea cea rece. Care cel mai bine cade peste micii care vin sfîrîind direct de pe grătar. Asta doar în mintea noastră, nu însă valabil şi pentru stomacul nostru. Pentru că, pe lîngă “efectul înghețatei prăjite” descris anterior, se mai întîmplă un fenomen. Lichidul rece “aruncat” peste carnea fierbinte solidifică instantaneu grăsimile animale transformînd delicioşii mici într-o masă amorfă de carne sleită şi nedigerabilă. Pe care stomacul nostru o trece cu greu mai departe către intestin, unde toate aceste principii alimentare nedigerate corect se transformă în fel de fel de toxine. Care în timp pot declanşa un cancer de colon.

Începe să devină un pic mai clar?

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *