dragonul scoate fum pe nări


Vă plac cifrele mari? Atunci citiți mai departe.

Sînt 300 de milioane de fumători în China. Adică ceva mai mult de jumătate din populația masculină, la care se adaugă, din păcate, o felie din ce în ce mai rotundă din cea feminină. Un milion dintre aceştia mor în fiecare an din cauza bolilor asociate fumatului.

Vi se pare mult? Atunci poate vreți să aflați că în 15-20 de ani cifra anuală a deceselor va ajunge la 2 milioane, iar asta numai în China. Căci abia atunci va deveni evident impactul profund negativ asupra stării de sănătate a populației al acestui excentric obicei. Iar națiunea chineză va înregistra o creştere abruptă a cazurilor de boli cardio-vasculare, accidente vasculare cerebrale, emfizem şi, nu în ultimul rînd, de cancer. Mai multe forme de cancer decît ar părea la prima vedere sau decît ne-ar plăcea nouă să credem.

Dacă legătura (directă) de cauzalitate dintre fumat şi cancerul de plămîni e de mult stabilită, mai sînt cîteva tipuri de cancer cu localizări majore care sînt influențate – unele decisiv – de (ab)uzul de tutun: cancer de cap şi gît (inclusiv prin mestecatul sau prizarea tutunului); cancer de col (da, mai ales dacă este asociat cu o infecție cu HPV); cancer de pancreas; cancer de rinichi (cel mai important factor de risc!); cancer de stomac; cancer de vezică urinară (factor de risc major); cancer de colon.

Fumatul interzis? (http://www.xinhuanet.com)

Acum, dacă am înțeles (măcar în parte) de ce se moare pe capete prin fumat, să mai vedem nişte cifre, bineînțeles tot mari. O sută de milioane de oameni au murit în ultimii o sută de ani în întreaga lume ca urmare a bolilor cauzate de fumat, în special în țările mai dezvoltate din vest. Iar dacă tendințele actuale se mențin, în următorul secol vor mai muri 1 miliard, dar de data asta cu preponderență în țările în curs de dezvoltare. Iar o bună parte a acestei cifre va fi “acoperită” de China, care plăteşte deja anual o factură 5 miliarde (o altă cifră rotundă şi mare) de dolari pentru luxul de a fuma (cheltuieli de sănătate, concedii de boală, productivitate scăzută a muncii şi decese premature).

Dragonul se trezeşte aşadar, iar asta e partea bună.

Partea rea e că pe mulți îi va umple de fum.

(datele sînt preluate de la agenția de presă Xinhua)


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 thoughts on “dragonul scoate fum pe nări