vindecat … pe trei sferturi 3


Sau unde ne poate duce abordarea (exagerat de mecanicistă) a medicinii. Recte, a bolii și/sau a sănătății.

Luiz Inacio Lula da Silva este un tip extrem de simpatic. Un bonom. Care, datorită faptului că a fost pînă anul trecut președintele Braziliei, mai face încă, din cînd în cînd, prima pagină a ziarelor. Cu o lună și un pic în urmă, spre exemplu, datorită unui cancer de laringe, “căpătat” după o viață întreagă dedicată conștiincios fumatului.

Iar mai deunăzi, datorită unei alte vești legate de boala lui. Se pare că Lula e bine-sănătos. Ei bine, poate nu chiar de tot, dar undeva, așa, în proporție de cam 75%, apreciază medicii care îl îngrijesc. Acesta fiind procentul în care aceștia au reușit să îi extirpe tumora.

3 din 4 (sursa: www.flickr.com)

Rezultatele tratamentului sînt, potrivit acelorași medici, impresionante, însă ex-președintele va fi considerat “vindecat” (ghilimele incluse) numai dacă acesta nu va suferi o recurență (recădere) în următorii cinci ani. Sau, cu alte cuvinte, dacă boala nu va reveni în decurs de un cincinal.

Acum, eu fac următorul raționament: dacă medicii au extirpat doar trei sferturi de tumoră, se cheamă că un sfert a rămas acolo. Ceea ce înseamnă că boala este încă prezentă în corpul lui. Iar prin urmare Lula nu poate suferi o recădere, din moment ce nu a existat o “vindecare” în primul rînd. Iar dacă nu poate fi declarat – după mine – vindecat nici măcar acum, cum se poate el aștepta să se “vindece” după trecerea a 5 (cinci) ani?

Dau un regat (sau măcar trei sferturi) pentru un răspuns!

(dilemă clară provocată de o știre destul de confuză găsită pe Xinhua online)


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 thoughts on “vindecat … pe trei sferturi

  • Daria B.

    nu mă hazardez să-ţi dau eu un răspuns (nici de-ai fi pus la bătaie doar un sfert de regat), dar mă gândesc doar că, dacă omul se chiar crede pe trei sferturi vindecat, de sfertul rămas se poate ocupa creierul şi gândirea lui pozitivă, mai ştii…

    • doctorul Post author

      @Daria B.: punct lovit, bine pentru Lula; nu prea se pupă însă cu înaltele standarde științifice autoimpuse de comunitatea medicală; să înțeleg că vor fi acceptate și metodele șamanice? dacă da, să ne-o spună și nouă explicit (iar eu mă voi număra printre susținători), să nu se mai ascundă după corcoduș ; altfel, eu unul văd aici un dublu standard.