cel mai tare şi mai tare 11


Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate.

Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat. Sau, într-un limbaj ceva mai stradal, campionul nedisputat şi deținător al centurii cu diamante la versiunea unificată a celor trei categorii recunoscute oficial: fum (de tutun), lichid (adică alcool) şi solid (citeşte droguri).

Gala respectivă, organizată sub forma unui studiu şi promovată media de către cunoscuta publicație britanică Lancet (un fel de France Presse a lumii medicale) nu a lăsat fanilor nici o umbră de îndoială. Alcoolul este cam de trei ori mai redutabil decît cocaina sau tutunul, după cum a rezultat din confruntările directe cu acestea.

Astfel, cocaina crack, heroina şi metamfetamina s-au distins (în această ordine) prin pericolul pe care îl reprezintă pentru indivizii direct implicați. Într-o altă rundă, alcoolul, heroina şi cocaina crack au ocupat podiumul prin nocivitatea cauzată celor din jur.

Iar învingătorul este ... (foto: www.wikipedia.org)

Pentru noi, cei care mai trecem pe aici ca să aflăm cîte una-alta pe tema care ne interesează, important este că alcoolul a fost prins deja în flagrant pentru cel puțin următoarele tipuri de cancer: cancer de sîn, cancer de cap şi gît, cancer de plămîni, cancer de colon, cancer de ficat, cancer de stomac şi cancer de ovar. Dar şi, poate mai puțin previzibil, pentru melanom malign. Şi cine mai ştie pentru cîte altele, că ştiința, sireaca, se mişcă destul de greu prin domeniu.

Din toată această competiție pe viață şi pe moarte noi rămînem cu o concluzie de nezdruncinat.

Anume, că de fiecare dată cînd alcoolul învinge, sîntem noi cei care pierdem.

(comunicat preluat de pe CNN, care s-a mişcat – din nou, iată – mai repede decît mine)


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 thoughts on “cel mai tare şi mai tare

      • doctorul

        @VirtualKid: orice polemică e bună, atîta timp cît e susținută cu argumente; iar teama nu cred că are ce să caute aici, mai ales avînd în vedere subiectul pe care discutăm; te mai aştept, fără nici o reținere; cele bune.

    • doctorul

      @incertitudini: alcoolul este poate unul dintre cele mai bune argumente în sprijinul căutării unei căi de mijloc; dacă un strop de alcool are un efect benefic pentru organism (vasodilatator şi psihostimulator), în cantități mai mari devine toxic, cu efecte puternic psihodepresoare; ca urmare, dacă un pahar de vin este de căutat, mai multe (nu mai vorbesc de tărie) sînt de lăsat; chiar şi o simplă discuție cu prietenii este mai înflăcărată la un pahar de vin; cele bune.

    • doctorul

      @Teodora: ei, un pahar de resveratrol, acolo, nu se pune; cît despre prafuri, mai bine fără; în cel mai rău caz, mai bine un “praf şi pulbere” de la alcool, dacă pancreasul chiar o cere; hai noroc şi cele bune.

  • Nicole

    Eu una NU mai suport tampenia impamantenita la noi care spune ca: “daca bei tuica/palinca atunci cand mananci slanina NU se pune colesterolul”, deci nu bei dimineata ca ai o problema ci se bea in scop medicinal. Si nu ma refer aici numai la o anumite categorie de oameni in general, pentru ca aceasta afirmatie am intalnit-o peste tot, indiferent de mediu, de educatie sau nivel al colesterolului. Cred ca este o problema de educatie.

    • doctorul

      @Nicole: trebuie să recunosc că nu am avut ocazia să mă aplec mai serios asupra problemei, însă promit să o fac; ce pot să-ți spun cu un grad destul de mare de certitudine este că usturoiul şi ceapa au un efect de “tăiere” a slăninei; la fel de cert este faptul că grosul colesterolului ne vine în cea mai parte din sinteză hepatică, doar o mică parte fiind absorbită în intestin; astfel se explică destulele cazuri de persoane cu un nivel ridicat de colesterol într-un fizic anemic precum o hamsie; dar revenim la subiect, promit, cele bune.

  • Daria B.

    Mda, aici stau mărturie vie, din păcate, la analizele alea la nivel naţional, îmi ieşise colesterolul peste 200, deşi nu eram supraponderală, dar nici chiar hamsie 🙁

    • doctorul

      @Daria B.: un colesterol de pînă în 250 e foarte bun, cînd am făcut eu şcoala 300 era normalul, aşa încît nu te ambala prea tare; trebuie să trăiască şi firmele care fac medicamente, nu-i aşa?