cinci contra cancer 8


Medicamente naturale (www.wikipedia.org)

Am tot discutat în ultima vreme despre alimente şi despre rolul acestora în sănătatea noastră. Despre cum felul în care ne hrănim ne influențează viața. Despre cîteva principii de alimentație pe care trebuie să le urmărim pentru a evita să ne îmbolnăvim de cancer. Am prezentat chiar şi o listă cu cinci dintre “băieții răi”, anume alimente de care ar fi bine să ne ferim. Am văzut, cu alte cuvinte, partea goală a paharului.

Haideți să vedem acum şi partea plină a acestuia. Să vedem care sînt “băieții buni”, alimentele care ne pot fi benefice şi care ne pot proteja de cancer. Ele sînt foarte multe, însă am ales tot cinci, să zicem din motive de simetrie. Iată lista cu aceşti “eroi”:

1. Soia (tofu): da, soia e pe primul loc, chiar dacă ne e greu să acceptăm asta după ce cu toții ne-am revoltat la un moment dat pe cel care ne-a obligat ani la rînd să ne hrănim cu un anume tip de salam. Extrem de prețuită de bucătăria orientală, soia a început să-şi facă timid loc în diverse forme şi în magazinele noastre, dar o putem întîlni şi la restaurantele asiatice (chinezeşti) prezente în mai toate oraşele din România. Specialiştii în nutriție o creditează cu un rol important în prevenirea a două frecvente forme de cancer: cancer de sîn şi cancer de prostată. Există unele argumente şi pentru un posibil rol chemoprotector în cancerul de pancreas.

2. Roşii (tomate): conțin o substanță numită licopen, căreia medicii îi recunosc puternice proprietăți antioxidante cu rol în prevenirea mai multor tipuri de cancer (cancer de sîn, cancer de prostată, cancer de uter, cancer de colon). În mod particular, se pare că bărbații care consumă regulat roşii îşi pot reduce cu pînă la jumătate riscul de a face cancer de prostată. Un pont: licopenul este absorbit mai bine de corpul nostru dacă este combinat cu grăsimi. De departe recomand uleiul de măsline, o combinație frecvent folosită de bucătăria mediteraneană (pizza, paste, bruschetta).

3. Ceai verde: tot aşa precum ambrozia era considerată băutura zeilor de către greci, ceaiul verde este la chinezi licoarea nemuritorilor. Poate şi pentru faptul că un consum regulat de ceai verde reduce riscul de apariție a mai multor forme de cancer, efect atribuit unor substanțe active numite catehine. Un studiu recent sugerează o reducere cu pînă la 90% a riscului de cancer de sîn atunci cînd este consumat în asociere cu ciuperci.

4. Fructele de pădure: dar şi alte fructe înrudite precum strugurii, căpşunile, bananele şi pepenii. Consumul lor regulat poate reduce riscul unui diagnostic pentru cele mai multe forme de cancer, printre care şi leucemie. Poate şi de aceea unele dintre ele sînt numite “superfructe”.

5. Broccoli: rudă cu varza şi conopida, împreună cu care formează un grup de plante cu un puternic efect anticancerigen general. Prin substanțele pe care le conțin acestea pot preveni apariția şi dezvoltarea mai multor tipuri de cancer. De menționat acțiunea lor benefică în reducerea riscului de cancer de prostată (chiar în forme agresive).

Ei, parcă acum mai vorbim.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 thoughts on “cinci contra cancer