Nu, nu e acel Făt-frumos pe care îl ştim cu toţii din cărţile de poveşti. Nu. Mai nou călăreşte nu un cal alb, ci o Toyota full-option. Şi nu mai poartă un paloş de oţel, ci un dispozitiv electronic ultrasofisticat.
Reluăm așadar firul poveștii exact de la nodul făcut data trecută. Să spunem că vreau să proiectez (către mine și către lume) o anume imagine despre mine. Pentru mai mult succes pot folosi, să spunem, o oglindă. Iar dacă mi se pare că reflectarea mea în acea oglindă nu mă reprezintă, aș putea încerca să fac ceva.
Astăzi e o zi care n-ar trebui să existe. Încropită din resturi, înghesuită în calendar o dată la patru ani, taman cînd e lumea mai ocupată cu venirea primăverii … în sfîrșit … și tot restul. Acesta e un articol care nu ar trebui să existe. Însă realitatea – mereu proaspătă, surprinzătoare mereu – îl face să fie.
O zi națională care a ajuns din păcate să semnifice prea puțin pentru un neam încăput pe mîinile unei conduceri – în cel mai bun caz – haotice. Dar şi – pentru noi cei puțini care ne întîlnim pe acest blog – ziua în care marcăm prima jumătate de an de activitate. O zi în care nu pot să nu mă gîndesc la poporul meu ca la un bolnav tot mai slăbit din cauza unui cancer tot mai agresiv.
