Greu, vorba lui nenea Iancu, se mai împușcă azi francul (de fapt dolarul, că între timp francofonia a devenit o dulce și – prin comparație – nevinovată amintire, iară pe noi ne-au năpădit yankeii, cu tot cu cowboi și cu tot restul neamului lor).
Unii cred că într-un cîrnat; iar ca să aibă parte de mai multă (fericire), își burdușesc căruciorul la supermarket; după care pornesc simfonia grătarelor sfîrîitoare;
Dacă le aveți pregătite, puteți să vă aşezați comod pe o canapea ca să vizionați filmul. Am găsit linkul într-un comentariu care aterizase inițial în spam (akismet, drăguțul), dar pe care l-am readus apoi cu doar un clic pe calea cea bună (profit de ocazie şi îi mulțumesc celui care mi l-a trimis).
S-a dus vara. Iar cu ea dusă e şi repetabila povară a procesului – absolut natural şi sănătos dealtfel – de evaporare care ne deshidrata din oră în oră. Dar cu atîta cola la îndemînă nu am avut nici un motiv să ne îngrijorăm. Sau poate că ar fi trebuit?
Au venit americanii! În sfîrşit! Am răsuflat uşurat, alături de numeroşi alți compatrioți cărora bunicii le-au lăsat cu limbă de moarte să-i aştepte cu pîine şi sare. E adevărat, nu sînt chiar americanii înalți şi chipeşi pe care şi-i imaginau bunii noştri în serile în care ascultau pe furiş la radio Vocea Americii. Sau mă rog, poate că sînt în continuare înalți, însă între timp au devenit cumva şi destul de lați. Ba chiar rotunjori bine.
Cu mult timp înainte de a renaşte – tînără, frumoasă şi suplă – din valurile mării pe plajele insulei Cipru, Venus-Afrodita era o doamnă planturoasă, cu şolduri late şi sîni doldora de lapte.
Cum altfel într-o lume în care o femeie nu numai că trebuia să aducă pe lume cît mai mulți copii (cu speranța că măcar o parte vor supraviețui), dar era nevoită uneori chiar să-i apere cu mîinile goale de (nenumăratele) pericole.
E vineri şi e vară, prieteni. Chiar acum cei mai norocoşi dintre noi aleargă spre mare ca să mai prindă un loc pe plajă, eventual cu o cola rece în față. Fără să fie conştienți de întregul potențial pe care îl “ascunde” atît de – aparent – inofensiva sticlă.
Să ne întoarcem la cei doi eroi ai noştri. Doi luptători despre care spuneam că au dus şi continuă să ducă un război nemilos unul împotriva celuilalt, în care paradoxal ei sînt şi cei care înving de fiecare dată, fără excepție. Un război al celor două cola pentru preferința unui public care, ironia sorții, este singurul cel care pierde mereu, fără nici un dubiu.
