Doctori pentru fumat – campanie din 1946 (www.time.com)

Cortina se lăsa aşadar peste episodul trecut exact la momentul în care intrau în scenă doctorii. Dar care intrau nu ca să salveze ce mai era de salvat, ci ca să mai arunce şi ei o perdea de fum, atît cît să sporească şi mai mult confuzia şi să mai prelungească un pic agonia.

Cum aşa, veți spune? Doctorii ar trebui să vindece oamenii, să îi facă şi să le facă bine. Sau cel puțin să nu (le) facă rău. Ei bine, într-o Americă ambetată încă de parfumul victoriei de după cel de-al doilea război mondial, doctorii au fost trimişi pe un imaginar front intern ca să facă exact contrariul. Adică să dea lovitura finală combatanților proaspăt întorşi din primele linii ale unor fronturi absolut reale. Combatanți al căror moral fusese îmbățoşat la greu pe cîmpul de luptă, printre altele, şi cu ajutorul fumului de țigară primit cu regularitate în rația zilnică. Asta deşi patria pe care fuseseră trimişi să o apere ştia deja că fumatul se găseşte, mai mult ca sigur, la originea înmulțirii fără precedent a numărului de cazuri de cancer de plămîni.

Aceşti bravi soldați (alături de gospodinele lor soții) aflau acum, prin mesaje iscusit alcătuite de maeştri ai manipulării (pardon, am vrut să spun “comunicării”) şi puse în gura unor doctori cel puțin naivi, că fumatul nu are nici un efect nociv pentru sănătate. Iar dovada cea mai bună era că ei înşişi – doctorii adică – fumează.

Să mergem însă peste ocean, acolo unde am putea găsi adevărul. Într-o țară extrem de civilizată şi de avansată social pînă la războiul care a reuşit să o pună în genunchi. O țară ai cărei doctori nu numai că observaseră, dar şi demonstraseră cu date ştiințifice solide legătura dintre fumat şi cancerul de plămîni. Care, mai mult, au propus şi realizat prima campanie publică de descurajare a fumatului. Dar care, pentru că trăiau într-o țară condusă de un oarecare Adolf, au fost ignorați de confrații lor din celelalte țări “civilizate”. Iar acum, după un război devastator, erau prea ocupați cu căratul roabelor de moloz printre ruine ca să îi mai bage cineva în seamă.

Şi uite aşa mai facem un mic salt, de data asta doar peste Canalul Mînecii. Unde, într-o țară aflată cumva între America (victorioasă şi prosperă, dar mult prea suficientă) şi Germania (înalt educată, însă profund umilită şi sărăcită), cercetătorii englezi – în anticiparea gloriei mondiale ce avea să le vină cu timpul – au decis să atace problema frontal.

Şi au început (în 1951) un studiu extrem de ambițios (care are deja o durată de peste 50 de ani), cu obiectivul de a evalua influența fumatului asupra sănătății. Argumente extrem de raționale (stabilitate profesională, nivel de educație, acuratețea raportării) i-au făcut să îi aleagă drept subiecți ai acestui studiu pe chiar colegii lor, doctorii. Iar ce au aflat, încă de la primele raportări, le-a făcut părul baston (ca să nu zic măciucă, că nu e elegant, între noi doctorii).

Ca să nu o mai lungesc:

1) fumătorii mor, în medie, cu 10 ani mai tineri decît concetățenii lor nefumători;

2) longevitatea se îmbunătățeşte rapid în cazul celor care renunță la fumat, spre deosebire de cei care continuă să fumeze;

3) renunțarea la fumat la vîrsta de 50 de ani înjumătățeşte riscul de deces; dacă se face la 30 de ani, reduce aproape complet riscul;

4) oprirea din fumat la 60, 50, 40 sau 30 de ani aduce, respectiv, o suplimentare a speranței de viață cu 3, 6, 9 sau 10 ani;

5) cei născuți în secolul 19 au fost mai puțin afectați de mortalitatea asociată cu fumatul decît cei născuți în secolul 20 (posibilă influență a unor alți factori de risc legați de stilul mai modern de viață?).

Aceste date seci au determinat autoritățile sanitare din țările responsabile să ia drastice măsuri anti-fumat, care au avut drept rezultat o schimbare profundă de mentalitate în rîndul populației generale.

Nu putem decît să sperăm că aceste informații vor ajunge la un moment dat şi la cunoştința guvernanților din România.