gogoși


cinci pentru infern 16

Am tot vorbit despre cum am ajuns să ne hrănim într-un timp care parcă nu mai are răbdare cu noi. Sîntem grăbiți, sîntem nepăsători, sîntem teribil de naiv de inconştienți. Ne luăm sănătatea ca de la sine înțeleasă şi nu acceptăm nici în ruptul capului că ni se poate întîmpla ceva rău. Altora poate, nouă în nici un caz.


mama tuturor gogoşilor

Aş fi vrut – ca încheiere pentru seria de gogoşi pe care vi le-am servit zilele astea – să vă spun ceva bun şi important, ca de exemplu care e cea mai sănătoasă gogoaşă, ca să o căutăm la o poftă. Dar nu pot, şi asta pentru purul şi simplul motiv că ea nu există. Căci deşi se mănîncă, gogoaşa nu este de fapt un aliment, ci doar un moft (pe care se cuvine deci să-l tratăm cu rezervele de rigoare).


de ce iubim gogoşile 4

Pentru că sînt dulci, pufoase şi parfumate. Pudrate cu zahăr şi cu scorțişoară, cu glazură de ciocolată sau de caramel, umplute cu dulceață, gem sau magiun – cum mai ştiu ele să ne ia mințile. Alungite sau rotunde, plate sau bombate, cu gaură sau fără, ne asaltează în toate formele şi mărimile. Iar noi, vrăjiți, uităm de fiecare dată dreapta măsură şi ne aruncăm cu capul înainte într-o idilă mereu surprinzătoare, periculoasă mereu.


mamă care faci gogoşi

Spuneam nu mai departe de ieri că voi reveni la dulcele subiect. Iar o promisiune trebuie ținută, aşa încît iacătă-mă degrabă înapoi, nu cumva să las tema (adică gogoaşa) să se răcească. Vă spuneam despre o surpriză, însă de data asta una neplăcută. Care este legată de modul de preparare a gogoşilor, mai exact de etapa de prăjire în ulei. Nu vă grăbiți încă să scoateți în afara legii gogoşile de la mama sau de la bunica sau orice alte gogoşi făcute în casă, căci nu despre ele e vorba.


dacă voi nu mă vreți …

Au venit americanii! În sfîrşit! Am răsuflat uşurat, alături de numeroşi alți compatrioți cărora bunicii le-au lăsat cu limbă de moarte să-i aştepte cu pîine şi sare. E adevărat, nu sînt chiar americanii înalți şi chipeşi pe care şi-i imaginau bunii noştri în serile în care ascultau pe furiş la radio Vocea Americii. Sau mă rog, poate că sînt în continuare înalți, însă între timp au devenit cumva şi destul de lați. Ba chiar rotunjori bine.