Agenția americană FDA (Food and Drug Administration – organismul care se ocupă cu reglementarea alimentelor şi medicamentelor în Statele Unite ale Americii) a aprobat un nou medicament (de fapt o nouă indicație pentru un medicament deja existent, prezent inclusiv în țara noastră) pentru tratamentul unei forme rare de cancer de pancreas (tumoră neuroendocrină).

Cafeaua “reduce riscul de cancer de prostată” pare să fie concluzia unui recent studiu american desfăşurat pe un impresionant număr de circa 48.000 de bărbați. Astfel, potrivit studiului autorilor studiului respectiv, cei care beau de la şase cafele în sus zilnic prezintă un risc mai scăzut cu aproximativ 20% de a face un cancer de prostată (în plus, riscul de a face forme mai agresive de cancer ar scădea cu un uimitor 60%).

Cîteodată … ei da, cîteodată astrele se aliniază. Abia ce am scris despre telefonul mobil şi despre rolul pe care folosirea îndelungată a acestuia îl are în apariția cancerului cerebral că iată, avem şi – vorba unui celebru personaj dîmbovițean – dovada, monşer, dovada.

A început ca o curiozitate, a continuat prin a fi o modă şi a sfîrşit prin a deveni – sau cel puțin asta încercăm să ne convingem singuri – o necesitate (unii, mulți, ar zice că etapa a doua nu e neapărat încheiată). Telefonul mobil – căci despre el vorbesc – a început ca un excentric şi incomod mijloc de a ne găsi de treabă (sau de a ne afla în treabă) la orice oră din zi şi din noapte.

O veche zicală care poate fi, iată, “citită” astăzi dintr-o cu totul altă perspectivă. Încurajat de succesele fulminante de pe tărîm tehnologic, Homo Sapiens a decis la un moment dat că stă în puterea lui să facă să se întîmple multe lucruri. Printre altele, eventual, să nu se mai îmbolnăvească. Sau, cel puțin, să taie din faşă orice încercare a vreunei boli de a-i (mai) popula fizicul.

Sau din rai direct în cea mai neagră disperare. Cu siguranță nu e cel mai potrivit subiect asupra căruia să emit vreo opinie (poate însă că vreo cititoare va accepta provocarea). Însă nu m-am putut opri să inițiez discuția din cel puțin două motive: primul ar fi articolul de pe CNN Health care vorbeşte despre tinere femei care se trezesc într-o bună zi că, pe lîngă sarcină, mai au de făcut față şi unui cancer (în cazul de față un cancer de sîn); iar al doilea e întîmplarea că am cunoscut eu însumi zilele astea o asemenea tînără (şi foarte ambițioasă) femeie, care, în timp ce creşte un copil, luptă cu un cancer cerebral diagnosticat în perioada de sarcină.

Păi cîte un pic din toate, însă – fără excepție – toate bine asezonate cu … aditivi (alimentari, chipurile). Zice o vorbă că aşa cum ne aşternem, aşa vom dormi. Iar în acest caz, aşa cum vom mînca, tot aşa vom fi de sănătoşi. Deocamdată însă lucrurile nu se prezintă prea grozav.

De cînd ne ştim, noi oamenii călătorim. Ne place să mergem în țări străine. Unii pentru sport, alții pentru relaxare, unii pentru afaceri, iar alții (doar) pentru vînătoare. Mai nou – mă rog, poate nu chiar, dar eu vorbesc acum despre asta ca fenomen de masă – se face turism medical. Iar încă şi mai nou, se pare, a apărut turismul terminal. În care, vasăzică, oamenii merg într-o altă țară ca să fie ajutați să … moară.

Încă un mit, iată, e pe cale să se destrame. În ciuda credinței larg răspîndite privind calitățile de vajnic luptător împotriva cancerului pe care acesta le-ar poseda, se pare că la o analiză mai atentă seleniul nu confirmă legenda creată în jurul lui. Concluzia vine de la un grup de cercetători care a trecut în revistă nu mai puțin de 55 de studii clinice desfăşurate pe circa 1 milion de persoane.

Literalmente. Cel puțin asta era recomandarea unei firme engleze în urmă cu doar cîțiva ani, o dată cu introducerea pe piață a unui sortiment de pîine îmbogățită cu nobilul element. “E dovedit că seleniul combate cancerul şi bolile de inimă”, spunea pe atunci un “specialist” al respectivei companii. “Credem că seleniul este unul dintre cele mai importante elemente rare. Nu se găseşte în mîncarea normală.”, adăuga acelaşi.

Se pare că e bine-mersi la îndemîna noastră. Întrebați de sănătate, cei mai mulți oameni ar prefera – în eventualitatea unei boli incurabile precum un cancer – calitatea în fața cantității. Cu alte cuvinte, ar alege mai degrabă o viață (mai) de calitate decît una (mai) lungă. Rezultatele sînt obținute în urma unei cercetări la nivel european în care cei chestionați au pus pe primul loc teama de durere, urmată imediat de preocuparea de a nu deveni o povară pentru cei dragi.

Astăzi vorbim despre cancerul de pancreas. Un tip de cancer considerat a fi curabil (prin extirpare chirurgicală) doar în cazul unui diagnostic precoce, lucru care în viața reală se întîmplă destul de rar (sub 10% din cazuri). Pentru ceilalți pacienți – cei la care cancerul este deja avansat la momentul diagnosticului – rămîne doar varianta chimioterapiei în scopul prelungirii vieții.

După nenorocirea numită SIDA, băieții care umblă în perechi mai au acum o năpastă abătută pe capul lor. Zice că bărbații homosexuali prezintă un risc de aproape două ori mai mare – comparativ cu omologii lor hetero – de a fi diagnosticați cu o formă de cancer.

Parcă nu le ajungea că merg tot timpul cu capul în jos şi, pe deasupra, mai conduc şi maşinile pe partea greşită a drumului. Acum mai aud că sărbătoresc şi ziua mamei într-o altă zi decît o facem cu toții, anume pe 8 mai. Iar în plus se mai şi strîng – în numere de neimaginat pe malurile Dîmboviței – ca să facă ce?

Ne grăbim. Ne grăbim din ce în ce mai mult. Şi din ce în ce mai mulți. Construim autostrăzi tot mai largi şi fabricăm maşini din ce în ce mai puternice. Cu care ne mişcăm (uneori doar în jurul cozii) din ce în ce mai repede.

Acesta nu e un anunț matrimonial. Acesta e un mesaj pe care Adrian, un fost fumător, îl adresează celor asemenea lui. Adică celor care au renunțat la fumat. Sau, după cum o spune chiar el, “pentru cei care aleg din nou viața fără tutun”.

Ba bine că nu. Am tot zis-o şi-o mai zic – alături de cohorte întregi de doctori, cercetători, observatori, – că obezitatea (am citit şi eu prin cărți, ce vreți) este un teren favorabil pentru apariția cancerului. Nu doar pentru una, ci pentru mai multe forme de cancer, cu cele mai variate localizări.

A fost poate filmul ei de referință. Şi rolul din acest film poate cel mai memorabil din întreaga ei carieră. Personajul din film al lui Audrey (ca de altfel şi Audrey în viața reală) fumează, iar fotografia ei în rochie neagră şi port-țigaret super-long rămîne peste ani una dintre imaginile clasice ale eleganței.

Aceasta-i întrebarea – sau cel puțin este pentru autoritățile sanitare – atunci cînd vine vorba despre boala numită cancer. Unde “a cerne” este varianta neaoşă pentru englezescul “to screen”, de la care ne-am ales cu neologismul screening ca denumire pentru programele de detecție timpurie a cancerului. Pentru că toată lumea ştie că e mai bine să previi decît să tratezi, tot aşa precum un diagnostic pus mai devreme e (mult mai) de preferat unuia venit cu întîrziere.