“Salut și bine te-ai întors de la clacă. Să ne amintim de David Servan Schreiber, a cărui ultimă carte “Ne putem lua rămas bun de mai multe ori” am citit-o doar la câteva zile după moartea lui, în iulie. E o mărturie intensă, necesară, senină, chiar și optimistă. Dătătoare de […]
Din cînd în cînd Daniel mai împarte cu noi gînduri. Unele dintre ele chiar nu merită să rămînă doar un comentariu stingher prin vreun subsol uitat de articol. Aşadar, de la Daniel citire:
În vreme ce fetele de vîrsta ei se mai bucurau încă de păpuşile lor, ea făcea tenis de performanță. Şi nu orice fel de performanță, ci una de cel mai înalt nivel. Înainte de a ajunge la vîrsta majoratului le-a înfruntat pe cele mai mari jucătoare ale vremii: Chris Evert, Billie Jean King, Tracy Austin, Pam Shriver.
Vorbeam mai alaltăieri de o conspirație care se pune la cale. Hai să mă și explic puțin. Mai zilele trecute Daniel prietenul îmi anunța extaziat (exagerez și eu un pic, dar e pentru o cauză bună) o carte o minunăție (vorba aceluiași). În plus, ca un soi de “muieți-s posmagii”, tradusă în limba română.
Celebrii cercetători englezi ne mai aruncă zilele astea, de dincolo de Canalul Mînecii, o dilemă. De data asta însă una de grup. Sau, şi mai exact (şi, implicit, mai dramatic), de specie. Noroc lui Homo Sapiens că, bine ancorat deja în poziția bipedă care l-a consacrat, poate cel puțin să se scarpine fără probleme după ceafă pînă se dumireşte încotro s-o apuce.
Chiar dacă monstruos de departe, Daniel nu doarme (v-am zis eu!) şi, mai ales, nu iartă. Pe bună dreptate însă, nimic de comentat aici. Am făcut ieri – păcatele mele – o impardonabilă eroare, trimițîndu-vă aiurea-n tramvai să votați petiția cu ierburi la raionul de vitamine (bune şi ele, fără doar şi poate, doar că nu dînsele îşi aveau locul în cătarea noastră zilele astea).
Păi uite că nici nu s-au uscat bine kilobiții cu care am mîzgălit articolul în care strigam “Săriți, netoții!” că au şi apărut deja doi: unul e Daniel, prietenul meu (şi al nostru) care, de la capătul unei lumi mai bune veghează încă – nici el nu prea mai ştie de ce – asupra soartei crude a țărişoarei lui natale.
Pentru că e duminică şi pentru că noaptea s-a lungit brusc (că doar ce trecurăm la ora de iarnă), alterînd considerabil curgerea armonioasă a fluidelor neuro-transmițătoare prin sinapsele prinse – iarăşi – pe picior greşit … Dar şi pentru că amicul Daniel m-a cadorisit transcontinental cu un comentariu care vine ca o mănuşă absurdă peste secrețiile mele neuronale recente …
Şi nu mai insist, deoarece îmi închipui că știți continuarea. Mai întîi prietenul, Daniel. Autorul unui nou set de învățături – pe linia celor de la Neagoe (iară nu nea Goe) cetire, însă mult mai aplicate la problemele globale ale omenirii contemporane nouă – pe care a avut deosebita amabilitate […]
Tocmai de la capătul lumii am primit astăzi un semn. Un prieten mi-a scris un super-mega-comentariu, cu vorbe de bine despre acest blog. De ce aduc vorba? Păi să vă povestesc.
