Gata, s-a terminat cu chibițarea, de astăzi e oficial. Organizația Mondială a Sănătății şi-a luat inima în dinți şi pixul în mînă şi a anunțat ceea ce o lume întreagă şuşotea deja de multă vreme pe la colțuri: folosirea telefonului mobil poate determina cancer (sau, cum elegant de alambicat a formulat distinsa instituție, “radiația de la telefoanele celulare poate posibil (sic) să determine cancer”).

Vorba vine (şi e suficient să ne uităm doar o clipă în jurul nostru ca să îmi dați dreptate). E adevărat că sînt şi exemple care ne fac să sperăm (vezi recenta detutunificare a oraşului New York), însă cu o floare nu se face primăvară (mai ales că astăzi sîntem deja în ultima zi a acesteia pentru anul în curs).

Dar nu neapărat şi bune. Ne place să mîncăm de la supermarket. În decursul unei singure generații am lăsat mîncarea gătită (ca la mama) acasă pentru tot felul de înlocuitori cu aspect de hrană, estetic îndesați în borcane, cutii şi pungi frumos aliniate pe rafturile de super/mega/hiper-băcănii cu nume excentrice.

Astăzi vorbim despre Dennis Hopper, actor şi regizor american. Cel care a mers la un moment dat pe acelaşi drum cu Jack Nicholson, în călătoria lor fără țintă din Easy Rider. Cel care – spre deosebire de Jack, care s-a limitat la a fi băiat rău doar pe ecran – a dus rolul de dur şi în viața personală.

Locuieşte foarte departe şi are un nume nume exotic, însă – după mine – foarte muzical. Iar Kylie Ann Minogue asta şi face, cîntă (unii spun chiar că destul de bine). Carieră, succes, faimă. Toate, bineînțeles, mondiale.

Şi, precum ne-au obişnuit, o fac tare şi răspicat. Spuneam zilele trecute că există mai nou în lume tendința de a relaxa criteriile de screening pentru depistarea cancerului (abordare începută cu cancerul de sîn şi cancerul de prostată, iar mai nou extinsă şi la cancerul de col uterin). Iar asta deoarece medicii au observat că de multe ori riscurile la care sînt supuşi pacienții depăşesc beneficiile pe care aceştia le-ar putea eventual avea de pe urma acestor recomandări.

Nici nu ştiau ei, săracii, comandanții de la unitatea unde mi-am satisfăcut – în vremuri parcă imemoriale – stagiul militar ce bine aveau să-mi facă peste ani. “Pas viu, pas viu!” era comanda pe care o auzeam zilnic de un zilion de ori, mai precis de fiecare dată cînd trebuia să ne deplasăm dintr-un punct A într-un punct B. Pasămite (doar) aşa îi şedea bine militarului să se mişte (sau cel puțin asta prevedeau regulamentele militare la secțiunea de “mers”).

Se duc şi ei, rînd pe rînd … Azi a fost rîndul altuia, al celui care le-a şi spus pe numele lor de nebuni (el fiind bineînțeles unul dintre ei).

Care altfel nu anunța nimic. Dar o zi începînd cu care cetățenii din New York nu vor mai putea fuma în parcuri.

Agenția americană FDA (Food and Drug Administration – organismul care se ocupă cu reglementarea alimentelor şi medicamentelor în Statele Unite ale Americii) a aprobat un nou medicament (de fapt o nouă indicație pentru un medicament deja existent, prezent inclusiv în țara noastră) pentru tratamentul unei forme rare de cancer de pancreas (tumoră neuroendocrină).

Cafeaua “reduce riscul de cancer de prostată” pare să fie concluzia unui recent studiu american desfăşurat pe un impresionant număr de circa 48.000 de bărbați. Astfel, potrivit studiului autorilor studiului respectiv, cei care beau de la şase cafele în sus zilnic prezintă un risc mai scăzut cu aproximativ 20% de a face un cancer de prostată (în plus, riscul de a face forme mai agresive de cancer ar scădea cu un uimitor 60%).

Cîteodată … ei da, cîteodată astrele se aliniază. Abia ce am scris despre telefonul mobil şi despre rolul pe care folosirea îndelungată a acestuia îl are în apariția cancerului cerebral că iată, avem şi – vorba unui celebru personaj dîmbovițean – dovada, monşer, dovada.

A început ca o curiozitate, a continuat prin a fi o modă şi a sfîrşit prin a deveni – sau cel puțin asta încercăm să ne convingem singuri – o necesitate (unii, mulți, ar zice că etapa a doua nu e neapărat încheiată). Telefonul mobil – căci despre el vorbesc – a început ca un excentric şi incomod mijloc de a ne găsi de treabă (sau de a ne afla în treabă) la orice oră din zi şi din noapte.

O veche zicală care poate fi, iată, “citită” astăzi dintr-o cu totul altă perspectivă. Încurajat de succesele fulminante de pe tărîm tehnologic, Homo Sapiens a decis la un moment dat că stă în puterea lui să facă să se întîmple multe lucruri. Printre altele, eventual, să nu se mai îmbolnăvească. Sau, cel puțin, să taie din faşă orice încercare a vreunei boli de a-i (mai) popula fizicul.

Sau din rai direct în cea mai neagră disperare. Cu siguranță nu e cel mai potrivit subiect asupra căruia să emit vreo opinie (poate însă că vreo cititoare va accepta provocarea). Însă nu m-am putut opri să inițiez discuția din cel puțin două motive: primul ar fi articolul de pe CNN Health care vorbeşte despre tinere femei care se trezesc într-o bună zi că, pe lîngă sarcină, mai au de făcut față şi unui cancer (în cazul de față un cancer de sîn); iar al doilea e întîmplarea că am cunoscut eu însumi zilele astea o asemenea tînără (şi foarte ambițioasă) femeie, care, în timp ce creşte un copil, luptă cu un cancer cerebral diagnosticat în perioada de sarcină.

Păi cîte un pic din toate, însă – fără excepție – toate bine asezonate cu … aditivi (alimentari, chipurile). Zice o vorbă că aşa cum ne aşternem, aşa vom dormi. Iar în acest caz, aşa cum vom mînca, tot aşa vom fi de sănătoşi. Deocamdată însă lucrurile nu se prezintă prea grozav.

De cînd ne ştim, noi oamenii călătorim. Ne place să mergem în țări străine. Unii pentru sport, alții pentru relaxare, unii pentru afaceri, iar alții (doar) pentru vînătoare. Mai nou – mă rog, poate nu chiar, dar eu vorbesc acum despre asta ca fenomen de masă – se face turism medical. Iar încă şi mai nou, se pare, a apărut turismul terminal. În care, vasăzică, oamenii merg într-o altă țară ca să fie ajutați să … moară.

Încă un mit, iată, e pe cale să se destrame. În ciuda credinței larg răspîndite privind calitățile de vajnic luptător împotriva cancerului pe care acesta le-ar poseda, se pare că la o analiză mai atentă seleniul nu confirmă legenda creată în jurul lui. Concluzia vine de la un grup de cercetători care a trecut în revistă nu mai puțin de 55 de studii clinice desfăşurate pe circa 1 milion de persoane.