Nu că toate acestea nu ar fi fost deja cunoscute. Dar orice dovadă în plus – mai ales una rezultată în urma unui studiu de anvergură europeană ce a inclus peste 350.000 de subiecți – nu face decît să întărească ceea ce începe tot mai mult să treacă drept evidență. Încet-încet, alcoolul se alătură tutunului pe lista de substanțe proscrise. Iar patima băutului are toate şansele să fie în curînd privită la fel cu obiceiul fumatului.

Revin la povestea de alaltăieri pentru că subiectul e mult prea interesant pentru a nu fi întors pe toate fețele. Aşadar, nemții îi surprind încă o dată pe americani – de data asta însă doar pe tărîmul medical – prin promovarea ideii de a prescrie pacienților medicamente fără ingrediente active (aşa-numitul placebo*, care e mai degrabă un efect decît un ce concret).

  Aşa numea Alex Leo Şerban fotografia, una din pasiunile lui, alături de film. „Trecutul e ca un vis pe care nu ţi-l mai aminteşti decât pe fărâme, pentru că memoria e înşelătoare. Din fericire există fotografia – această mărturie palpabilă a lucrurilor care s-au întâmplat”, declara el în urmă […]

Ziceam ieri că a fost cît pe ce să avem parte în țărişoara noastră de un tratament de ultimă oră (de fapt chiar am avut, însă doar pentru scurtă vreme). Ei bine, acum că tot nu mai pot fi suspectat de reclamă mascată, hai să vedem un pic ce e cu acest sistem de terapie a cancerului, cunoscut sub numele oarecum colțuros de HIFU (altfel el fiind format din inițialele – în limba engleză – pentru High Intensity Focussed Ultrasound, şi care în limba română aproape că nu mai are nevoie de traducere, acum că ne-am englezit cu toții).

Sînt sunete, chiar dacă nu pot fi auzite. Şi au puterea de a vindeca, chiar dacă nu sînt muzică. Ultrasunete concentrate de înaltă frecvență. Sau, sub numele consacrat internațional, HIFU (High Intensity Focused Ultrasound). Sub această prețioasă alăturare de termeni se ascunde o metodă modernă, foarte precisă şi remarcabil de “săracă” în efecte adverse (cel puțin prin comparație cu tratamentele convenționale) de tratare a cancerului.

Pentru toți cei care s-au obişnuit să vadă China ca pe o țară înapoiată locuită de un popor (semi)analfabet şi înfometat (singurele rezultate “palpabile” ale nu de mult încheiatei revoluții culturale marca Mao). Ca şi pentru toți cei care au rămas cu impresia că inscripția “Made in China” nu poate trece dincolo de jucării de plastic strident colorate, rechizite şcolare şi haine unisex livrate în baloți (cu alte cuvinte ieftin şi fără prea mari pretenții de calitate).

Dacă veştile bune nu prea au obiceiul să se înghesuie, e un lucru unanim recunoscut că cele rele nu au deloc această problemă. De parcă s-ar chema una pe alta.

Cînd vine de pildă vorba despre numărul bolnavilor de cancer, România stă, oficial şi teoretic, bine. Asta pentru că ultima statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ne situează pe locul 47 din 50 (cu 205 români din 100.000 care contractează această boală, în oricare dintre formele ei).

Zice o vorbă de pe la noi că orice minune ține trei zile. Ei bine, a fost una care a ținut trei ani. Mai exact, eliberarea medicamentelor pentru pacienții cu cancer, care din anul 2008 s-a putut face – teoretic cel puțin – prin orice farmacie cu circuit deschis din oraş (sau tîrg sau sat, eventual).

Şi nu e fum. Iar asta se întîmplă – cel puțin în parte – pentru că femeile au luat decizia să-i mai urmeze pe bărbați într-o privință: anume, să renunțe la fumat. (asta după ce mulți ani s-au străduit să-i imite fumînd cot la cot cu ei).

În chiar ultima dintre zile s-a născut Nichita, poetul îngerilor şi al necuvintelor. Regele căpşunilor şi al coarnelor de melc. Cel care şi-a dorit, din tot sufletul său de poet pur-sînge, să inventeze o ştiință.

Acum un an mă plimbam prin Grădina Botanică din Singapore. O grădină în care o secțiune întreagă e dedicată orhideelor, unul dintre simbolurile oraşului-insulă-stat. Frumoase, sofisticate, incredibil de fragile, epuizant de variate ca forme , dimensiuni, culori (în paranteză fie spus, m-am dus acolo doar ca urmare a insistențelor repetate ale prietenilor care m-au invitat şi găzduit – iar acum pot să spun că bine au făcut).

Vă mai amintiți de Fata Morgana? Nu, nu de de aceea – cunoscută deja ca un cal breaz de toți cei ce iubesc povestirile exotice – care se ocupă cu amăgirea cetățenilor pe care i-a prins nevoia prin deşert. Ci de cea de care tocmai vorbirăm alaltăieri, cea cu nume de vedetă de Hollywood.

Dilma Rousseff este, fără nici o îndoială, o femeie de toată isprava. Bulgăroaică de origine, Dilma a ajuns se pare să vorbească portugheza şi să danseze samba mai bine decît brazilienii înşişi, de vreme ce aceştia au ales-o ca să le fie nici mai mult nici mai puțin decît preşedinte.

Agenția care supraveghează şi reglementează piața farmaceutică din Statele Unite (FDA – Food and drug administration) tocmai a aprobat primul medicament pentru tratamentul melanomului malign din ultimii 13 ani. Cu un nume de vedetă exotică de la Hollywood – Yervoy – medicamentul este conceput să oprească dezvoltarea celulelor maligne prin stimularea sistemului imun, care este “ajutat” să le recunoască drept ținte.

O cheamă Ritsuko Komaki şi era doar un copil atunci cînd, în august 1945, Hiroshima a fost distrusă. Asemeni altor supraviețuitori ai celor două bombardamente atomice, Komaki şi-a văzut rudele – dar şi prietenii sau apropiații – suferind de pe urma bolii de iradiere.

… au ba? Întrebarea revine, iată, cîtă vreme doctorii se gîndesc mai nou că poate nu ar fi chiar o idee rea să tratăm cancerul cu … diamante.

A fost mai întîi o copilărie destul de zbuciumată. Urmată mai apoi – oarecum de înțeles – de o maturitate extrem de tumultuoasă. Fără vreo demarcație clară între rolul din viața reală şi cele din filmele în care a jucat.