Clorochina este un medicament (destul de vechi, dealtfel) folosit în tratamentul malariei. Care însă mai nou este investigat pentru tratarea cancerului. Mai exact, a cancerului de sîn avansat sau metastazat care nu mai răspunde la tratamentul standard.
Apa caldă spală. Apa caldă cu săpun spală mai bine. Cam așa stă treaba și cu noua armă propusă recent pentru continuarea marelui război împotriva cancerului, nimeni alta decît … vechea aspirină.
Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.
Fără să dea deloc semne de oboseală, aspirina lovește din nou. Din fericire tot în cancer și de data asta, chiar dacă prin alte mijloace.
După ciuperci a venit acum rîndul ierbii. Și nu orice fel de iarbă, ci chiar vestita marijuana. Drept pentru care, pentru a vedea ce se întîmplă în acest nou episod, ne mutăm tocmai în Israel. Acolo unde un grup de cercetători sînt de părere că mai mulți medici ar trebui să recomande marijuana pacienților cu cancer.
Dispărute recent dintre atracțiile turistice ale Amsterdamului, ciupercile magice (citește “halucinogene”) revin mai nou în forță. De data asta în studii medicale cît se poate de respectabile. Asta pentru că psilocibina, componenta chimică responsabilă pentru “călătoriile” extrem de colorate provocate amatorilor de senzații tari, oferă pe de altă parte o – deocamdată – promisiune în tratamentul depresiei.
Că tot vorbirăm ieri despre cancerul de piele: un nou anunț, iată, din seria de promisiuni pentru bolnavii de cancer care “au acum un nou medicament care să-i ajute să învingă boala.” Se numește Erivedge (substanța activă este vismodegib) și tocmai a fost aprobat în Statele Unite potrivit unei proceduri de evaluare prioritară de către FDA (Food and Drug Administration). Erivedge este indicat la pacienții cu carcinom cu celule bazale (cea mai întîlnită formă de cancer de piele după melanomul malign, potențial curabilă) în stadiu avansat și se prezintă sub forma unor capsule cu administrare o dată pe zi.
O știre care este importantă – în opinia mea – nu atît prin ceea ce ne anunță, ci mai ales prin implicațiile pe care le are asupra modului în care (ar trebui să) privim cancerul. O echipă de cercetători elvețieni a descoperit că femeile cu cancer de sîn care iau tratament anti-estrogenic își reduc concomitent și riscul de a face un melanom malign.
Ștefania m-a căutat zilele trecute pentru un sfat, mama ei fiind proaspăt operată pentru un cancer de pancreas. Apoi mi-a dat cîteva nume de – mai mult sau mai puțin – medicamente, cerîndu-mi o opinie privind eventuala lor eficiență ca tratament adjuvant al cancerului. Inițial am ales să nu dau curs cererii ei, din rațiunea simplă că nu am timpul necesar pentru a răspunde în detaliu la fiecare întrebare pe care o primesc. Apoi am reflectat puțin și am realizat că răspunsul nu i-ar fi adresat doar ei (sau mamei ei), ci tuturor celor care au de-a face într-un fel sau altul cu această boală.
Este vorba despre un medicament – metformin – folosit de foarte multă vreme în tratamentul diabetului de tip 2. Care medicament demonstrează acum, potrivit unui studiu americano-coreean, efecte antitumorale.
De cîteva zile mă tot întreb dacă să abordez sau nu subiectul, care este de fapt o continuare (și o completare) la una dintre cele două teme detaliate ca urmare a simpozionului de medicină integrativă. Mă tot codesc pentru că, deși am făcut o cercetare încercînd să găsesc atît argumente pro, cît și contra pentru a-mi forma o opinie informată pe care să o dau la rîndul meu cu inima împăcată mai departe, mărturisesc că nu am reușit. Iar ca urmare, o voi transmite ca atare – ipoteza e prea interesantă pentru a nu o menționa – lăsînd în acest caz la latitudinea fiecăruia decizia de a o accepta sau nu.
E o întîmplare rarissimă, așa încît nu se putea să o ratez. Ieri, vineri 18 noiembrie, Agenția americană a medicamentului (FDA – Food and Drug Administration) a revocat autorizația de folosire a unui medicament pentru o indicație anume.
Zilele trecute media mioritică a fost inundată de (încă) o știre din ciclul “noi sîntem români”. “El e românul care a găsit un leac împotriva cancerului” titra – prin condeiul unei prea june, probabil – ditamai ziarul “Adevărul”. “Hait!”, mi-am zis, în timp ce știrea se revărsa înspre noi din toate canalele și ungherele de informare, punînd în alertă maximă cetățeni altfel extrem de pașnici.
Mai precis, chimioterapie potențată de insulină (cel de-al doilea subiect pe care am promis că-l voi aborda separat în urma seminarului de medicină integrativă). Ideea se bazează pe o serie extrem de pertinentă de observații simple puse cap la cap. Astfel, celulele sănătoase își produc energia necesară vieții cu ajutorul oxigenului (prin reacții aerobe). Prin contrast, cele tumorale folosesc procese anaerobe, adică reacții care au loc în absența oxigenului (un fel de fermentație).
Agenția americană a medicamentului (FDA – Food and Drug Administration) a aprobat astăzi folosirea medicamentului Erbitux (cetuximab) pentru tratamentul – în combinație cu chimioterapie – cancerului de cap și gît în forme avansate (metastatice).
Cercetătorii englezi nu se lasă. Există o plantă, zic ei, ce are potențialul de a revoluționa tratamentul cancerului. Colchicum autumnale sau, în româneasca neaoşă, brînduşa de toamnă. Ei bine, delicata brînduşă contine o substanță – colchicina – extrem de toxică pentru celulele vii. Tumorale sau nu. Lucrul acesta se ştia […]
Din titlu ar putea părea că finalul povestirii începute alaltăieri este unul trist. Însă nu e deloc aşa. În primul rînd pentru că santinelele fac asta mai mereu. Iar dacă se întîmplă să fie şi pentru o cauză bună, sacrificiul lor este cu atît mai de apreciat, iar deznodămîntul parcă nu mai e nici el chiar atît de negru. E şi cazul santinelei din povestea noastră.
Poveştile următoare, cărora le-am fost martoră nemijlocită, deopotrivă fericită şi nefericită, încep în 1997 şi respectiv 1999. Tatăl meu, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a sesizat că un nev nevocitar (aluniţă nepigmentată, de culoarea pielii) de pe braţul drept şi-a mărit dimensiunile, devenind stânjenitor. Având oarecum idee de riscurile pe care le presupun astfel de modificări la nivelul nevilor, i-am spus că va trebui să-l însoţesc foarte curând la un consult de specialitate.
Că tot e la modă verdele zilele astea. Energie “verde”, mîncare “verde” (nu crudă, ci doar ecologică), ba chiar şi politicieni “verzi” (mai puțini spre deloc pe la noi, mai mult pe la ei). Nu mai spun de celebrii omuleți verzi de pe alte planete care ne mai vizitează cînd şi cînd (tot mai rar se pare în ultima vreme, s-or fi săturat/plictisit şi ei de noi, oare?).
Runda a doua. “La ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar?” probabil că se întreabă cu năduf Unchiul Sam privind mai către sud dinspre Florida lui cea însorită. Sau altfel spus, la ce-i trebuie Cubei un “Centru de Imunologie Moleculară”?
