Socoteala din tîrg nu se potrivește cu cea de-acasă, ne tot spun ăi bătrîni. Or fi știind ei ceva. Dar hai să vedem bunăoară cum se aplică povața asta într-o situație concretă și, pe deasupra, de mare interes pentru noi toți.
Consumul de carne dăunează grav sănătății. Ei bine, poate că va mai trece ceva timp pînă cînd avertismente de acest fel vor apărea pe pachetele de carne cumpărate de la alimentara. Sau prin pauzele publicitare de la televizor.
Nu mi-a venit să cred prima dată cînd am citit știrea. Am revenit apoi de cîteva ori asupra ei și tot nu am înțeles cum de e posibil așa ceva. O citesc acum din nou și mintea mea refuză să priceapă. O tînără de 17 ani pe nume Stacey Irvine din Marea Britanie a trăit timp de 15 ani hrănindu-se doar cu nuggets (bucățele) de pui de la fast-food.
Să luăm de pildă astăzi vitaminele. Mai întîi a fost faza sălbatică, în care strămoșii noștri – ferm angajați pe calea (h)uman(oid)izării – culegeau vitaminele direct din pămînt, copaci sau alte tufe și le consumau ca atare și la nevoie. Erau multe, erau peste tot și, cel mai important, nu costau nimic. Pentru a ți le procura aveai nevoie doar de: 1) puțină îndemînare și 2) un strop de energie care să-ți miște fizicul.
Am primit astăzi două mere culese direct dintr-un pom de gospodărie țărănească. Mici, diforme și pline de pete, probabil că nu și-ar fi găsit niciodată locul într-un galantar de supermarket (nici măcar într-unul de tip discount). Aveau însă exact mirosul și gustul pe care ar trebui să le aibă un măr și pe care de multă vreme ceea ce ni se vinde nouă acum sub acest nume nu le mai au. Le-am mîncat cu o rară plăcere, ba chiar aș mai fi poftit la vreo două.
Dar nu se compară nici pe departe cu practica, chiar dacă uneori cea din urmă ne mai și omoară. Iar dacă nu ne omoară, în cel mai bun caz ne îngrașă. Ei bine, se pare că nu întotdeauna. Astăzi am încercat, alături de alți cîțiva temerari, să desființăm – pe modelul învățat de pe Discovery Channel – acest ancestral mit. În acest nobil scop ne-am adunat încă de dimineață la Şoni, care ne-a pus cu generozitate la dispoziție – pentru buna desfășurare a acestui experiment gastronomic – atît bucătăria, cît și vasta sa experiență culinară.
Întotdeauna! Pentru că la ei totul este simplu, se întîmplă în imediat și nu generează consecințe, copiii nu simt nevoia să înfrumusețeze sau să ascundă ceea ce ei percep drept adevăr. Ceea ce îi face fără nici un dubiu cei mai buni exponenți ai zicalei “ce e-n gușă și-n căpușă”. De unde și corolarul – valabil însă doar în lumea oamenilor mari – potrivit căruia “copiii spun lucruri trăznite”.
… drăguță mioară? Se vorbeşte mult despre sentimentul mioritic al ființei propriu poporului român. De multe ori cu o disperare surdă şi neputincioasă, care confirmă încă o dată implacabilul destin care se pare că ne-a fost hărăzit. Orice am face – părem să fi căzut deja de acord la nivel național – nu are nici un rost, sîntem iremediabil condamnați şi e prin urmare complet inutil să mai încercăm ceva, orice.
Mai bine nişte piept. Sau, şi mai bine, o coadă. Dar de peşte.
O vorbă destul de populară printre “gurmanzii” de pe la noi proclamă că “cea mai bună legumă e porcul”. Asezonat bineînțeles cu o generoasă garnitură compusă tot din legume – cartofi prăjiți. Şi uite-aşa cineva mai puțin avizat ar putea crede că sîntem o nație de vegetarieni.
