China începe să dea piept, și ea, cu binefacerile progresului. E adevărat că cetățenii celei mai mari țări din lume o duc mai bine decît o duceau în urmă cu doar 30 de ani. Locuiesc în case mai arătoase, se îmbracă mai elegant, mănîncă mai bine. Sau cel puțin așa […]
Am primit astăzi două mere culese direct dintr-un pom de gospodărie țărănească. Mici, diforme și pline de pete, probabil că nu și-ar fi găsit niciodată locul într-un galantar de supermarket (nici măcar într-unul de tip discount). Aveau însă exact mirosul și gustul pe care ar trebui să le aibă un măr și pe care de multă vreme ceea ce ni se vinde nouă acum sub acest nume nu le mai au. Le-am mîncat cu o rară plăcere, ba chiar aș mai fi poftit la vreo două.
Întotdeauna! Pentru că la ei totul este simplu, se întîmplă în imediat și nu generează consecințe, copiii nu simt nevoia să înfrumusețeze sau să ascundă ceea ce ei percep drept adevăr. Ceea ce îi face fără nici un dubiu cei mai buni exponenți ai zicalei “ce e-n gușă și-n căpușă”. De unde și corolarul – valabil însă doar în lumea oamenilor mari – potrivit căruia “copiii spun lucruri trăznite”.
… dăunează grav sănătății. Acum, că am stabilit că o conservă de supă poate fi şi artă, să vedem ce ne mai aduce ea bun. După surpriza cu floricelele de porumb, ar fi cazul să ne obişnuim să citim mai cu atenție etichetele de pe produsele alimentare. Să mergem aşadar direct la sursă ca să vedem ce mai mîncăm (am ales supa de roşii pentru că e cea mai reprezentativă).
… sau artă la pachet. I-au trebuit omului mii, chiar zeci de mii de ani de evoluție ca să ajungă mare (şi tare). În tot acest răstimp a mîncat – cu mici variații – cam aceleaşi lucruri, preparate – cu oareşce îmbunătățiri – cam în acelaşi mod. Hrana, dintotdeauna greu de procurat, a fost prețuită de strămoşii noştri mai mult decît orice altceva, iar drept urmare nici o masă – eveniment aproape sacru pentru întreaga familie – nu începea fără o rugăciune.
… drăguță mioară? Se vorbeşte mult despre sentimentul mioritic al ființei propriu poporului român. De multe ori cu o disperare surdă şi neputincioasă, care confirmă încă o dată implacabilul destin care se pare că ne-a fost hărăzit. Orice am face – părem să fi căzut deja de acord la nivel național – nu are nici un rost, sîntem iremediabil condamnați şi e prin urmare complet inutil să mai încercăm ceva, orice.
Zahărul. Probabil că sînt puține invenții umane atît de larg folosite şi de (aparent) inofensive, dar care în acelaşi timp să genereze atîtea probleme de sănătate. Şi cu siguranță că nu există o cale mai “dibace” de a-l descărca direct peste un pancreas din ce în ce mai blazat şi mai lipsit de apărare decît prin intermediul băuturilor răcoritoare (carbogazoase sau nu).
Zilele astea rulează pe televizor o reclamă care încurajează consumul de lapte. De preferat la cutie, pentru că, nu-i aşa, e selectat, controlat, sterilizat. Şi frumos ambalat, desigur. Îmi amintesc de copilărie, de zilele petrecute la bunicii de la țară. De momentele de început ale serii cînd veneau vacile de la păscut. Bunica mea apărea imediat cu un scăunel şi cu o găleată albă pe care o aşeza între picioarele vacii, chiar sub uger. Apoi începea să mulgă laptele strîns peste zi. Un lapte alb-galben, de consistență păstoasă, care făcea o spumă ce emana prospețime şi sănătate. Iar bunica mai avea ceva pregătit de fiecare dată: o cană cu care la sfîrşit ne dădea nouă, nepoților, să bem din laptele cald şi gustos.
… sau la hamburgeru’ lat. Dacă tot am discutat ieri despre crenvurşti şi hot dog, să ne aplecăm puțin şi asupra verilor lor mai golaşi, hamburgerul şi micul. Care deşi au forme diferite, sînt în esență cam acelaşi lucru: carne tocată, zgîrciuri, grăsimi şi ce-or mai fi găsit prin cămară ca să iasă rețeta.
Întrebare: ce e albastru pe dinafară şi verde pe dinăuntru? Răspuns: Un milițian care a mîncat spanac. O întrebare simplă şi un răspuns ce pare la mintea cocoşului. Şi totuşi, cîți dintre noi ne gîndim la ceea ce mîncăm? Cînd am reflectat ultima dată la efectele pe care le are fiecare dumicat de mîncare sau fiecare pahar de băutură pe care le introducem în corpul nostru? Poate că ne uităm la etichetele produselor alimentare atunci cînd le cumpărăm, dar înțelegem oare cu adevărat ce ne transmit ele?
