tot ce (nu) ai vrut să știi …

Iarna e cam pe gătate, însă primăvara nu vrea încă să ni se arate. Şi nici soarele parcă nu se prea îndeamnă.

Drept urmare noi continuăm să îl căutăm prin tot felul de beciuri. Pardon, solare, unde ne bulucim pentru privilegiul îndoielnic de a sta cîteva minute la lumina unor becuri. Pentru vitamina D, cică. Sau – chipurile – pentru că ne fac pielea mai frumoasă şi mai sănătoasă.

Taxa pe bronzie (foto: google images)

Mai frumoasă? Depinde – de gustibus, vorba latinului – pe cine întrebi. Mai sănătoasă? Aici nu prea cred, indiferent pe cine ai întreba. Iar dacă ar fi să o întrebi pe o anume Samantha Hessel din Wisconsin, Statele Unite, tare mă tem că răspunsul ei ar fi categoric unul negativ.

Iar asta pentru că tînăra noastră a aflat pe pielea ei – la propriu – care pot fi “beneficiile” unei campanii intensive de bronzare la aparat. Pentru ea, spre exemplu, a însemnat un melanom malign – cea mai agresivă formă de cancer de piele – căpătat la vîrsta de doar 19 ani.

Acum Samantha face o altă campanie – de data asta de conştientizare printre tinerii de vîrsta ei a riscurilor la care se expun – alături de “Fundația pentru cercetarea melanomului” (Melanoma Research Foundation). În speranța că ceilalți amatori de bronz artificial nu vor avea parte de experiența prin care a trecut ea.

Iar noi putem măcar pleca urechea.

(povestea – care merită citită în întregime – ne parvine prin CNN Health)

1 persoană apreciază

îmi place

nu îmi place

Elizabeth Taylor (foto: www.wikipedia.org)

*Dame Elizabeth Rosemond Taylor pe numele ei. Sau Liz, pentru apropiați.

Nu se poate plînge că nu a avut o viață cît se poate de plină (ca să nu zic de-a dreptul excentrică).

A început să joace în filme încă de la vîrsta de 9 ani, ceea ce i-a lăsat timp suficient să cunoască atît succesul, cît şi eşecul, în toate formele lor.

La fel şi în viața personală, în care a trecut prin nu mai puțin de opt căsnicii, dintre care două cu cel care pare că a fost iubirea vieții ei, actorul Richard Burton (lucru care nu a împiedicat-o însă să aibă o relație “fierbinte” cu ambasadorul Iranului în Statele Unite chiar în timpul celei de a doua căsătorii cu acesta).

Nici sănătatea nu i-a prea lăsat momente de respiro. Insuficiență cardiacă, osteoporoză (avînd drept consecință cîteva fracturi de coloană, precum şi ambele şolduri protezate), o tumoră cerebrală şi un cancer de piele. Drept urmare îşi serbează de un timp încoace ziua de naştere într-un scaun cu rotile, departe de oameni şi de reflectoare.

Precum o pisică pe acoperiş, Liz a trăit mai multe vieți într-una singură.

Din care probabil nici chiar ea nu ne mai poate spune ce e realitate şi ce e ficțiune.

*Dame – ordin al Imperiului Britanic

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Iam-iam! (foto: www.virtualkid.ro)

Că tocmai vorbirăm despre mîncare, plastic şi copii.

Se pare că se mai ridică dintre noi tinere vlăstare care, sub o îndrumare atentă, au şansa să afle ce e aceea o ciorbă “ca la mama acasă”. Sau ca la tata, după caz.

O ciorbă gătită cu tot ceea ce se pune de obicei într-o ciorbă, şi în primul rînd cu borş adevărat. O ciorbă pregătită – după cum ne spune chiar autorul – cu sare, verdețuri şi bucurie. Dar – şi cel mai important – o ciorbă fără ingrediente din pungă. Punga aceea frumos colorată pe care o vedem fără încetare la televizor.

Am găsit povestea pe blogul unui prieten care încearcă să îşi crească băiatul cît mai frumos posibil. Iar din ce văd eu acolo, junul din fotografie va fi o țintă dificilă pentru prăvăliile cu mîncare rapidă.

Nu e nevoie decît de puțină dragoste.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Îmi amintesc uneori de orele de chimie organică în care învățam ce mari beneficii pentru omenire a adus descoperirea şi producerea pe scară largă a materialelor plastice. Nici nu bănuiam eu pe atunci cîtă dreptate aveau profesorii mei. De fapt cred că astăzi ar fi ei înşişi uimiți de calitățile lor de vizionari.

A fost mai întîi generația care s-a îmbrăcat în plastic: ciorapi de nylon, treninguri supraelastice, pantofi de sport, geci impermeabile, mă rog, cred că ați prins ideea.

A urmat apoi generația care a mîncat din sau cu plastic: caserole, farfurii, pahare, linguri, furculițe, în sfîrşit, tot tacîmul.

Iar acum asistăm – aparent fără putința de a face ceva – la ridicarea rapidă a generației ultime, anume aceea care mănîncă plastic.

Papa bun (foto: www.askamun.co.uk)

Spuneam mai prin vară că americanii au găsit prin cutiile lor de supă un compus toxic (bisfenol A), potențial factor de risc pentru o serie de boli grave printre care şi cancer (de sîn şi de prostată). Compusul cu pricina se cuibăreşte, se pare cu succes, şi prin diverse produse de plastic, multe dintre ele folosite de sau pentru copii. Drept pentru care americanii au început imediat o campanie civică pentru interzicerea …

Ei bine, cu oarecare satisfacție vă anunț că, măcar de data asta, bătrîna coană Europa s-a mişcat mai rapid decît (mult mai) fîşnețul unchi Sam. Coana mare a stabilit că sus-numita substanță va fi interzisă începînd cu 1 iunie a anului curent în tot ce înseamnă bătătura ei. Iar pînă atunci i-a rugat pe toți producătorii să retragă “voluntar” de pe tarabă toate produsele care o conțin.

Un frumos cadou pentru toți copiii, de ziua lor.

(chinezii – altfel mari iubitori de copii – sînt cei care ne dau vestea, pe Xinhua – ediția online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Steve Jobs (foto: google images)

În lumea reală datorită valului de revolte populare care a cuprins întregul Orient Mijlociu. Un fenomen despre care toată lumea ştie cu precizie cînd a început, dar despre care nu are nici cea mai mică idee cînd se va termina. Şi, mai ales, cu ce consecințe.

Cît despre lumea virtuală? Ce se poate întîmpla atît de dramatic în ciberspațiu încît să-l zguduie din etericele lui temelii?

Păi să luăm spre o pildă starea de sănătate a lui Steve Jobs. Diagnosticat în 2004 cu un cancer de pancreas, Steve a luptat pînă acum admirabil cu boala lui. Iar între timp a făcut din compania pe care o conduce un gigant.

Iar de aici încep problemele. Căci ceea ce pentru un om obişnuit ar fi o chestiune absolut personală, pentru cineva ca Steve ea devine – datorită implicațiilor sale greu de anticipat – o preocupare publică la nivel mondial.

Toată lumea se întreabă şi speculează asupra momentului în care se va produce inevitabilul. Şi este preocupată – ca să nu zic de-a dreptul îngrijorată – de soarta lui Steve: angajații pentru slujbe, acționarii pentru profit, iar admiratorii pentru produsele viitoare.

Ca să nu mai pomenesc de bursă, care tremură din toată structura ei de rezistență la gîndul că unul dintre pilonii săi de bază ar putea începe să prezinte fisuri.

Într-o cursă care se apropie de final, Steve mai marchează astăzi un an de viață. Şi cel mai probabil că anul viitor nu-l va mai regăsi printre noi.

Într-o lume care va fi cu totul alta.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Din Cuba, cu dragoste (foto: www.redbubble.net)

Asta ar fi rețeta cubaneză de viață lungă, după chiar spusele cubanezilor. De fapt în loc de voie bună ei – sau ele, mai exact, că e vorba mai ales despre doamne – menționează sexul, dar nu am mai pus asta în titlu pentru că deja am probleme cu cenzura.

Cu o speranță de viață la naştere care îi face să crape de invidie pe supuşii unchiului Sam, cubanezii îşi văd nestingheriți de revoluție pe mica lor insulă aflată la doar o zvîrlitură de băț de “visul american”.

Iar între timp se bucură cum pot şi ei de viață: mîncare variată (puțină cărniță roşie, un pic de peşte, ouă, lapte şi vegetale cît cuprinde), ceva băuturică, dar şi o cafeluță şi un tabac. Combinație pentru care se pare că – spre deosebire de vecinii lor de la nord – au reuşit să găsească “dreapta măsură”.

Dar cubanezii mai au un secret, la care americanii nu pot nici măcar să mai viseze: toate cele de mai sus sînt puternic asezonate cu o relaxare imperială, într-un stil de viață din care cuvîntul “stres” a fost demult eliminat. Iar ingredientul care apare pînă şi în meniul centenarilor este – surprize-surprize, cum ar zice duduia Andreea, ha-ha, pardon – sexul.

După cum bine ştim, nu toate dintre cele amintite mai sus – cu deosebire alcoolul şi tutunul – sînt neapărat benefice pentru sănătatea lui Homo Sapiens. Ceea ce face şi mai remarcabilă performanță cubană. Reuşită – precum celebrul de acum exemplu al chinezoaicei care a scăpat de cancer cu bere şi tutun – nu datorită, ci în ciuda tuturor acestor factori.

Iar în acest moment atingem climaxul acestui excurs cu deosebire epicurian şi plezirist, anume acela că psihicul este cel mai important factor pentru sănătatea noastră.

Chiar dacă nu el apare la radiografie, ecografie, angiografie, tomografie …

(poveste preluată de la co-revoluționarii regrupați sub stindardul Pravdei, acum şi în varianta electronică)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

La scenă deschisă (foto: google images)

Sexul vinde, după cum am observat din nou atît din volumul de accesări, cît şi din numărul şi din calitatea comentariilor primite – de remarcat, în special de la doamne – la articolul anterior.

Să revenim aşadar asupra subiectului. De astă dată însă pentru a vedea şi jumătatea plină a paharului, pe care eventual să o şi savurăm.

În acelaşi comunicat prin care era anunțată creşterea alarmantă a numărului de cazuri de cancer oro-faringian ca urmare a infecției cu papilomavirusul uman (cum de unde? ca urmare a sexului oral, fireşte), autorii ne dădeau şi o foarte importantă informație pozitivă.

Anume aceea că papilomavirusul uman (HPV – Human Papilloma Virus, în engleză) nu determină cancer (de col) la toate persoanele infectate. Studiile au arătat că cele mai multe dintre infecții se rezolvă de la sine – 70% în primul an şi 90% în cel de-al doilea. Cu alte cuvinte, doar 10% dintre infecțiile respective devin cronice, iar dintre acestea numai jumătate (adică 5% din total) conduc eventual la apariția de leziuni precanceroase. Mare parte dintre care sînt la rîndul lor perfect tratabile, cu singura condiție de a fi descoperite la timp.

Dar de aici încolo vorbim despre o atitudine proactivă, despre prevenție şi despre detecție timpurie.

Lucruri simple, care sînt pe deplin în puterea noastră.

(iar sursa istoriei de mai sus rămîne, precum am spus şi în articol, CNN Health)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Cel puțin asta a aflat la un moment dat America de la simpaticul ei preşedinte – William Jefferson Clinton pe numele lui.

Şi chiar dacă mai apoi lucrurile au fost clarificate (ce ți-e şi cu semantica asta), prima impresie a rămas adînc întipărită în mintea celor care au închis televizorul mai devreme. Şi care au ajuns – urmînd o logică simplă – la concluzia că dacă sexul oral nu e sex, atunci nici cei care îl practică nu sînt expuşi riscului de a se alege cu vreo boală cu transmitere sexuală.

Ei bine, se pare că indiferent de definiția din dicționar, sexul oral are aceleaşi implicații ca şi sexul vaginal. Una dintre acestea fiind riscul de infectare cu papilomavirusul uman (HPV – Human Papilloma Virus, în engleză), cel care este responsabil pentru o mare parte dintre cazurile de cancer de col uterin.

Iar mai nou, iată, responsabil pentru multe dintre cancerele cu localizare oro-faringiană (gură şi gît). Chiar mai multe, pare-se, decît cele provocate de fumat.

Cuba libre (foto: www.findmeacure.com)

Cifrele sînt valabile pentru Statele Unite ale Americii, unde se înregistrează anual circa 37.000 de cazuri noi de cancer oro-faringian. Cu siguranță însă că şi în alte părți ale lumii situația este similară, chiar dacă unii dintre noi ne descurcăm mai greu cu număratul.

Revenind la simpaticul Bill şi la ingenua lui stagiară Monica, ne amintim că s-a făcut destul caz la vremea respectivă atît despre rochița ei pătată, cît şi despre “trabucul” prezidențial.

Dincolo de semantică şi băşcălie, rămîne un lucru cert: tot aşa precum fumatul de trabuc nu este mai sigur decît fumatul de țigară, nici sexul oral nu ne expune mai puțin decît sexul vaginal.

De luat aminte.

(mai trebuie spus că am luat informația de pe CNN Health, care citează surse absolut serioase)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

La aer curat (foto: www.i.ytimmg.com)

Sau cel puțin îşi face curaj. Asta dacă e să ne luăm după inițiativa legislativă care tocmai se anunță.

Însă e o mică problemă. Dacă anunțul ar fi fost făcut într-o țară normală aş fi fost primul care să îl semnalez. Şi totodată primul care să mă bucur.

Dar pentru că e vorba despre România, rămîn doar unul – nici măcar primul – dintre cei care îl semnalează. Căci în țara noastră nu de legi ducem lipsă, ci de dorința/voința de a le aplica.

Proiectul de lege este inițiat de o doamnă deputat. Doamna în cauză ne propune un lucru de bun-simț în fond, anume o reglementare care să permită celor care au ales să nu fumeze să mai intre şi ei prin baruri, cafenele şi cluburi.  Dar avînd în vedere că majoritatea colegilor domniei sale sînt bărbați – foarte mulți dintre aceştia ei înşişi fumători – am serioase îndoieli că proiectul are vreo şansă ca să devină lege. Pentru că aşa merg lucrurile deocamdată în Republica Europeană România.

Şi nu trebuie să mă gîndesc decît la forma actuală a acestei legi care, după ce inițial a impus restaurantelor crearea unor spații protejate pentru nefumători, a revenit şi a lăsat decizia proprietarilor de spații. Şi ştim cu toții ce a rezultat.

Sînt țări care au rezolvat deja problema fumatului de interior şi acum se preocupă de spațiile publice. Iar asta deoarece cancerul este o boală tot mai prezentă, iar costurile cu sănătatea sînt tot mai greu de susținut.

Noi mai avem cale lungă.

(anunțul ne vine prin Antena 3 online, cît despre lege mai vedem)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Cancerul este, fără îndoială, o boală cumplită.

În primul rînd prin complexitatea afecțiunilor pe care le numim generic “cancer”, lucru care explică şi dificultatea de a le diagnostica şi trata, ceea ce are drept consecință finală ratele de vindecare aflate încă departe de ce ne-am dori.

Iar mai apoi prin impactul psihologic devastator pe care îl are cuvîntul “cancer” atît la nivel individual, cît şi în subconştientul colectiv.

Poate şi de aceea unele dintre cele mai renumite universități, dar şi marile companii de medicamente au făcut din tratamentul cancerului o prioritate. Şi cu siguranță din aceleaşi motive mai toate țările şi-au creat – fiecare după puterile ei – programe de luptă împotriva cancerului.

România are la rîndul ei un program național de diagnostic şi tratament al cancerului, poate chiar un pic prea ambițios pentru puterile ei. Spun ambițios deoarece, chiar dacă pe hîrtie toată lumea ar trebui să beneficieze de cele mai noi tratamente şi medicamente disponibile la nivel mondial, în practică lucrurile nu stau deloc aşa.

Acest lucru a fost destul de evident chiar şi în perioadele de creştere economică, atunci cînd bugetul alocat pentru sănătate era mult mai consistent. Iar discrepanța dintre dorință şi putirință a devenit de-a dreptul bătătoare la ochi acum, cînd criza nu se mai dă parcă dusă din bătătură.

În ceață (foto: www.chilloutpoint.com)

Zilele trecute, un cunoscut care lucrează în domeniu îmi spunea că lista cu medicamente compensate şi gratuite – inclusiv cele pentru cancer – nu a mai fost revizuită de 2 ani de zile. Iar între timp guvernul nu pierde nici o ocazie să anunțe că va reduce şi mai mult lista respectivă, anume la strictul necesar.

Ce formă va lua acest “strict necesar” rămîne de văzut, însă nu e deloc o sarcină simplă. Mai ales după ce vreme destul de îndelungată oamenii au fost obişnuiți într-un anume fel. Şi mai ales într-o țară în care sistemele alternative de asigurări de sănătate nu sînt nici pe departe pregătite să preia acest şoc.

Dar vom trăi (sper) şi vom vedea.

(am făcut această mică divagație ca urmare a unui articol apărut pe Antena 3 online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place