China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.
Nu-i așa că nu ați auzit de așa ceva? Păi nici nu aveați cum. Pentru simplul motiv că nici nu există. Dar de ce nu există? Păi e și mai simplu: pentru că girafele nu fac mănîncă de la fast-food.
După ce am dat precauți două ture în jurul ei, să intrăm direct în problemă. Sînt din ce în ce mai mulți copii supraponderali sau obezi (deocamdată fenomenul e mai întîlnit în America, însă România recuperează rapid). Iar medicii pediatri încep să descopere tot mai multe legături între metabolismul zahărului, afectarea hepatică și epidemia de obezitate.
Nu mi-a venit să cred prima dată cînd am citit știrea. Am revenit apoi de cîteva ori asupra ei și tot nu am înțeles cum de e posibil așa ceva. O citesc acum din nou și mintea mea refuză să priceapă. O tînără de 17 ani pe nume Stacey Irvine din Marea Britanie a trăit timp de 15 ani hrănindu-se doar cu nuggets (bucățele) de pui de la fast-food.
Faptul că marketingul e considerat o știință nu îi împiedică deloc pe cei care îl slujesc ca, în căutarea succesului, să recurgă la practici care țin mai degrabă de religie. Astfel, una dintre metodele folosite pentru construirea unui brand de succes – fie el un produs sau chiar o companie – este crearea în jurul acestuia a unui mit.
Pentru că e duminică şi pentru că noaptea s-a lungit brusc (că doar ce trecurăm la ora de iarnă), alterînd considerabil curgerea armonioasă a fluidelor neuro-transmițătoare prin sinapsele prinse – iarăşi – pe picior greşit … Dar şi pentru că amicul Daniel m-a cadorisit transcontinental cu un comentariu care vine ca o mănuşă absurdă peste secrețiile mele neuronale recente …
Ciudate animale mai sîntem şi noi, oamenii. Cum ştim noi să ne facem rău singuri, ba chiar cu bună ştiință (vezi alcoolul, tutunul, drogurile, dar şi băuturile răcoritoare sau omniprezentul fast-food). În plus, ne pricepem de minune să justificăm toate aceste “scăpări” cu frumoase şi bine alese cuvinte.
Fast-food. O noțiune atît de răspîndită, un cuvînt (sau mă rog, două) care a ajuns să fie înțeles de oameni de pe toată fața pămîntului, indiferent de sex, vîrstă, rasă, religie, educație sau echipă de fotbal preferată. Dacă cineva şi-ar (mai) propune într-o bună zi să creeze o (altă) limbă universală, probabil că ar fi una dintre primele intrări selectate pentru a-i alcătui dicționarul.
… drăguță mioară? Se vorbeşte mult despre sentimentul mioritic al ființei propriu poporului român. De multe ori cu o disperare surdă şi neputincioasă, care confirmă încă o dată implacabilul destin care se pare că ne-a fost hărăzit. Orice am face – părem să fi căzut deja de acord la nivel național – nu are nici un rost, sîntem iremediabil condamnați şi e prin urmare complet inutil să mai încercăm ceva, orice.
Pentru că tot sîntem la prăjeli, să ne ocupăm puțin şi de cartofii prăjiți. Cunoscuți în mediile culinare americane sub numele de french fries. Este binecunoscut faptul că bucătăria franceză, parte a bucătăriei extinse din zona mediteraneană, se numără printre cele mai sănătoase din lume. Mărturie stau francezii înşişi, care se bucură de o incidență extrem de scăzută a îmbolnăvirilor de diabet, boli cardiovasculare, boli digestive şi cancer. A, şi de siluete de invidiat, desigur.
Una din strigăturile noastre naționale, alături de “ia bomboana agricolă!” şi “sticle goale cumpăr!”.
Apărută la început timid prin tîrguri şi iarmaroace prăfuite, extinsă mai apoi cu succes la festivaluri populare cu poleială roşie şi lățită în cele din urmă democratic prin cele mai diverse outlet-uri de cartier.
Întrebare: ce e albastru pe dinafară şi verde pe dinăuntru? Răspuns: Un milițian care a mîncat spanac. O întrebare simplă şi un răspuns ce pare la mintea cocoşului. Şi totuşi, cîți dintre noi ne gîndim la ceea ce mîncăm? Cînd am reflectat ultima dată la efectele pe care le are fiecare dumicat de mîncare sau fiecare pahar de băutură pe care le introducem în corpul nostru? Poate că ne uităm la etichetele produselor alimentare atunci cînd le cumpărăm, dar înțelegem oare cu adevărat ce ne transmit ele?
Cu mult timp înainte de a renaşte – tînără, frumoasă şi suplă – din valurile mării pe plajele insulei Cipru, Venus-Afrodita era o doamnă planturoasă, cu şolduri late şi sîni doldora de lapte.
Cum altfel într-o lume în care o femeie nu numai că trebuia să aducă pe lume cît mai mulți copii (cu speranța că măcar o parte vor supraviețui), dar era nevoită uneori chiar să-i apere cu mîinile goale de (nenumăratele) pericole.
De cînd e lumea spiritele luminate au prețuit cumpătarea, fie ea în fapte, în vorbe sau doar în gînduri. Şi asta pe bună dreptate deoarece, ca orice virtute umană, cumpătarea e un lucru rar. Dar hai să vedem împreună cum devine cazul.
