Așadar, Angelina și-a tăiat sînii. A făcut-o pentru a se proteja de un (ipotetic) cancer de sîn, după cum susține ea într-un mesaj post-factum intitulat “Alegerea mea medicală” (My Medical Choice). A ales, cu alte cuvinte, să se mutileze de teama unei boli pe care nu o are încă, dar pe care s-ar putea să o facă (cîndva, nu se știe cînd).
Apropo de ce spuneam ieri, ca să nu credeți că vorbesc în dodii: nu mai puțin de trei anunțuri – în decurs de circa o lună de zile – privind terapii revoluționare şi deosebit de promițătoare în lupta împotriva cancerului.
Am citit la un moment dat o istorioară – nu ştiu cît de adevărată – cu foarte mult tîlc. Se făcea că, în cursa pentru cucerirea spațiului comic, americanii au simțit la un moment nevoia – probabil pentru a-şi putea imortaliza la cald gîndurile apărute printre stele – unui pix-minune […]
Sînt sigur că toți cei care am citit pe nerăsuflate incredibila poveste a superşoarecelui iute devorator de celule canceroase ne-am întrebat la un moment dat cu justificată mirare: bine frate, dar de ce numai el şi nu şi (toți) ceilalți confrați şoareci? Iar mai apoi (în barbă, dar cu firească invidie): şi în definitiv, monşer, ce are el şi nu am eu?
Precum nici o comunitate omenească nu poate funcționa fără de lege, tot aşa nici corpul omenesc nu poate trăi în afara ei. Dar dacă am duce mai departe această comparație şi am privi organismul nostru ca pe o comunitate formată din diferite celule, cum ar arăta cancerul? Ca să vă răspund voi trage iar cu ochiul la ce a scris despre asta David.
Dacă ieri a fost duminică şi ne-am ținut de vorbe şi de aduceri aminte, e timpul să reluăm firul cărții noastre pentru a vedea ce ne mai spune David. Păi azi ne spune un lucru ştiut şi acceptat deja de cîțiva ani buni în rîndul comunității medicale. Anume că aceleaşi forme de cancer care au năpădit în ultimele decenii occidentul – cu deosebire cancerul de sîn, cancerul de colon şi cancerul de prostată – sînt mult mai rar întîlnite în Asia. Cam de şapte pînă la şaizeci de ori mai rar.
Am fost plecat pentru două zile în oraşul meu de baştină pentru a rezolva nişte probleme ivite pe nepusă masă. Astăzi, pe drumul de întoarcere, priveam cîmpurile agricole pe care le tăia şoseaua. Pe măsură ce mă apropiam de marele oraş, dintre culturile frumos rînduite răsăreau tot mai multe hale şi clădiri moderne care rupeau armonia vegetală. Pe una din ele, din goana maşinii, retina mea a adăstat pe un cuvînt o fracțiune de timp suficient de mare pentru ca acesta să capete un sens: Monsanto.
