terapie


fiecare cu protonii lui

După ce li s-a făcut celor atinși de cancer atîta amar de vreme mai mult rău decît bine cu radio-”terapia” aplicată întregului corp, iată că mai progresăm un pic (așa, cam pînă la genunchiul broaștei). Dar nu prin aceea că le-am face (ceva) mai bine acestor semeni. Ci doar că nu le mai facem (chiar) atîta rău.


terapia potențată de insulină 2

Mai precis, chimioterapie potențată de insulină (cel de-al doilea subiect pe care am promis că-l voi aborda separat în urma seminarului de medicină integrativă). Ideea se bazează pe o serie extrem de pertinentă de observații simple puse cap la cap. Astfel, celulele sănătoase își produc energia necesară vieții cu ajutorul oxigenului (prin reacții aerobe). Prin contrast, cele tumorale folosesc procese anaerobe, adică reacții care au loc în absența oxigenului (un fel de fermentație).


cooperativa munca în zadar

Sînt vehement, dar mă explic. Nu sînt oncolog de specialitate, dar am lucrat un număr bun de ani în domeniu. Am venit drept urmare în contact cu toată gama de abordări terapeutice în ceea ce priveşte cancerul, iar cu deosebire îmi este familiară opțiunea medicamentoasă. Pot de aceea spune că […]


pixul american şi creionul rusesc 5

Am citit la un moment dat o istorioară – nu ştiu cît de adevărată – cu foarte mult tîlc. Se făcea că, în cursa pentru cucerirea spațiului comic, americanii au simțit la un moment nevoia – probabil pentru a-şi putea imortaliza la cald gîndurile apărute printre stele – unui pix-minune […]


paranteză (pseudo)muzicală 14

Un prieten iubitor de muzică mi-a aruncat recent o mănuşă, sugerîndu-mi să mă aplec puțin asupra rolului acesteia – în caz că ar fi unul – în terapia bolnavilor cu cancer. Dar, fie şi numai pentru că amîndoi trăim într-o țară care-şi obligă bolnavii de prin spitale să-şi cumpere singuri medicamentele, am tot amînat. Prietenul însă a insistat, drept pentru care am dat rapid o clapă pe google.