martie 30th, 2012

cel mai mare importator de cancer

by doctorul

Unde-i orezul de altădată? (foto: www.de.wikipedia.org)

China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.

Rezultatele nu au întîrziat nici ele să apară, unul dintre cele mai importante fiind bunăstarea care a început să-i cuprindă – precum apele Fluviului Galben în timpul inundațiilor anuale – pe tot mai mulți supuși ai Imperiului celest. Bunăstare desigur copiată și ea, însă fără prea mult discernămînt cîtă vreme se măsoară, printre altele, prin numărul de restaurante fast-food și de supermarket-uri. Care, cu hamburgerii, colele și batoanele de salam procesat (cu sau fără soia), au început deja să-i perturbe serios pe chinezi la metabolism.

Iar de unde oferea la un moment dat (prin celebrul Studiu China, condus de Prof. Colin T. Campbell, nutriționist la Universitatea Cornell din Statele Unite) un răspuns clar privind rolul alimentației în prevenția cancerului, China pare acum să-și ignore propria înțelepciune în fața asaltului agresiv al chiftelelor de plastic și al cartofilor îmbălsămați de la McDonald’s. Pînă într-acolo încît chiar profesorul Campbell s-a simțit dator să facă ceva pentru a atrage atenția asupra nedoritului paradox aflat în plină desfășurare.

Respectiv, o provocare a sănătății (Health Challenge, în limba engleză) în două etape (una chineză și alta americană) prin care oamenii să fie îndemnați să mănînce timp de 21 de zile doar hrană vegan (adică fără nimic de origine animală) pe baza unor rețete propuse chiar de către organizatori. Cu promisiunea acestora că la sfîrșitul celor trei săptămîni participanții vor vedea cu ochii lor beneficiile acestui “sacrificiu”, respectiv scăderea în greutate, dar și reducerea tensiunii arteriale și a colesterolului, printre altele.

Nu știu dacă 3 săptămîni de post impus vor feri Titanicul chinez de aisbergul stilului de viață occidental. Însă toată această poveste își are tîlcul ei și merita spusă.

Pentru că ea are foarte mult sens și în limba română.

(știre preluată de pe CNN online)

fii primul care votează
martie 29th, 2012

cartofi eterni pentru o viață veșnică

by doctorul

Tuturor celor pasionați de povești nemuritoare, căutători neobosiți ai secretului tinereții fără bătrînețe și ai vieții fără de moarte, vă zic: ziua cea mare se apropie.

De fapt, s-ar putea să fi și trecut. Iar secretul, marele secret, e posibil să se afle într-un loc cît se poate de public, ba chiar într-un fel celebru: restaurantele McDonald’s. Căci doar aici cartofii prăjiți sînt indestructibili, după cum a dovedit un tînăr ceva mai curios care a avut neinspirata idee de a afla cine este văzînd cu ochii lui cam ce mănîncă.

Pe scurt, tînărul nostru a pus în două borcane închise ermetic cîte o porție de cartofi prăjiți. Una de la papa Mac, iar cealaltă de la colonelul Sanders (KFC). Fără supărare. Apoi s-a pus pe așteptat. Și a așteptat el ce a așteptat, zi de vară pînă-n seară precum voinicul din poveste că-nainte mult mai este. Iar la capătul a trei ani grei de veghe, ce i-a fost dat să-și vadă ochilor? Cartofii colonelului erau plini de un mucegai ca la carte, pe cînd cei ai papacului rămăseseră falnici și aurii precum în prima zi.

McDonald's versus KFC (foto: www.antena3.ro)

Acuma, o logică grăbită și elementară ne-ar putea înfinge în circumvoluțiuni gîndul că mîncînd doar cartofi care nu se strică putem spera și noi, nu-i așa, la o țîr’ de nemurire. Experiența practică de zi cu zi ne arată însă că nu e deloc așa. Ba chiar din contră.

Drept pentru care o citez și eu pe jurnalista care a sintetizat genial și fără replică: “Nu mâncaţi ceea ce nu este mîncat de bacterii, pentru că acestea nu sunt proaste!”

Ele poate nu. Însă noi, oamenii …

(poveste nemuritoare respusă după Antena 3 online)

2 persoane apreciază
martie 28th, 2012

pizza, amore mio

by doctorul

Sophie Ray (foto: www.realitatea.net)

Dacă am văzut că se poate trăi (ei bine, cel puțin pînă la un punct) doar cu nuggets, a venit momentul să confirmăm teoria și cu pizza.

Eroina este tot o tînără, și tot din Marea Britanie.

Ajunsă – nu știu cum – la frumoasa vîrstă de 19 anișori, Sophie Ray s-a delectat în ultimii 8 ani doar cu pizza. Și nu de oricare, ci doar margherita.

“Iubesc pizza, fiecare brand încearcă să ofere un nou sortiment, însă eu nu vreau să încerc alte mîncăruri. Am devenit selectivă de la vîrsta de doi ani. Mama mi-a spus după ce m-am îmbolnăvit că am frică de mîncare, cred că din cauza alimentaţiei m-am îmbolnăvit”, spune Sophie.

După ce mai întîi a ajuns să nu se alimenteze corect ca urmare a unei boli, acum Sophie riscă să se îmbolnăvească (de data asta însă grav) din cauza unei alimentații nesănătoase.

“Dieta ei nu conţine suficiente vitamine, ceea ce îi va crea grave probleme de sănătate, atacuri de inimă”, spun doctorii.

Plus încă multe altele, spun eu.

(știre se pare reală, cîtă vreme vine de pe Realitatea online)

fii primul care votează
martie 27th, 2012

coana Europa față cu obezitatea

by doctorul

Parcă nu ne era de ajuns că ne înmulțim. Nu, mai trebuie pe deasupra să ne și mărim.

Tocmai ce sărbătorirăm (vorba vine) venirea pe lume al celui de-al 7 miliardelea pui de Homo Sapiens. Pe o planetă care, deși rămîne la fel, pare tot mai mică. Și din ce în ce mai incapabilă să ne susțină pe toți (umblă vorba că Mama Pămînt are nevoie de un an întreg de muncă silnică pentru a putea pune la loc în cămară ceea ce noi, omuleții ei dragi, consumăm cu inconștientă lejeritate în doar 9 luni).

Ironia maximă e că din teamă, întîmplare sau neștiință, o bună parte din ceea ce consumăm se regăsește direct la purtător sub formă de inutilă grăsime. Sîntem, cu alte cuvinte, niște mașini foarte eficiente de transformare a materiei în osînză.

David modern (foto: www.incrediblethings.com)

Noroc cu coana Europa care, cu toate pocinoagele pe care  le face, din cînd în cînd o mai și nimerește. Astfel, băgînd ea de seamă că nu mai încăpem prin autobuze, tramvaie și – acolo unde e cazul – metrouri, ne atacă taman unde ne doare mai tare: recte, la portofel.

Taxă pe  grăsime în Danemarca (unt și uleiuri vegetale), taxă pe băuturi răcoritoare în Franța (carbogazoase dar și sucuri de fructe) și cine știe ce și unde ni se mai pregătește (România, se aude?).

Poate că pare o glumă, poate că mulți consideră că e nedrept. Dar adevărul e că sîntem mulți. Din ce în ce mai mulți. Iar pe deasupra și mari. Din ce în ce mai mari.

Iar de undeva trebuie să începem să tăiem.

(dat cu părerea ocazionat de o știre servită de Pravda online)

1 persoană apreciază
martie 26th, 2012

ajut-o pe Gabriela să vadă

by doctorul

Aveam planificat să scriu despre altceva astăzi. Dar cum, nu-i așa, socoteala din tîrg …

În sfîrșit, pentru mine un plan bun e acela pe care dacă-l modifici pe ici pe colo prin părțile esențiale ai șanse să iasă ceva și mai bun. Drept pentru care … (și cum vorba lungă …)

Am primit ieri un apel de la cineva a cărui mamă este foarte bolnavă, cu rugămintea de a scrie un articol de sprijin. Mă gîndesc că cel mai bine este să postez mesajul original:

“Bună ziua,

Mă iertați că vă deranjez.Vin cu rugămintea la d-voastră să scrieți un articol pe blogul d-voastră și să distribuiți mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache, care este foarte bolnavă. Este diagnosticată cu meningiom, o tumoare cerebrală care i-a afectat vederea și trebuie să se opereze cât mai repede la o clinică din Germania unde ni se cer 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare și transport.

Primăvara în priviri (foto: www.askinyourface.com)

Viața și vederea ei depind de această operație, iar mie și fratelui meu ne este foarte greu să o vedem cum îndură zilnic cumplitele dureri de cap și amețelile. Timpul nu ne permite să așteptăm și vă rugăm să scrieți un articol despre cazul ei. Mai multe detalii găsiți pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/.  Sau ne puteți contacta la nr. de tel. 0724 342 082. Vă rugăm, dacă sunteți de acord să ne lăsați și un răspuns .

Vă mulțumesc din inimă pentru sprijinul acordat.”

Cu drag, pentru Gabriela.

completare: … și la cît mai mulți

1 persoană apreciază
martie 24th, 2012

malarie, clorochină și cancer

by doctorul

Alcalin (foto: www.peaceloveandmungbeans.org)

Clorochina este un medicament (destul de vechi, dealtfel) folosit în tratamentul malariei.

Care însă mai nou este investigat pentru tratarea cancerului. Mai exact, a cancerului de sîn avansat sau metastazat care nu mai răspunde la tratamentul standard.

Înainte să ne bucurăm însă de faptul că, poate, tratamentul va fi mai puțin agresiv iar costurile ceva mai mici, trebuie să știm un lucru: clorochina va fi administrată totuși împreună cu un chimioterapic.

Dar partea interesantă vine abia acum: rolul clorochinei în toată combinația asta este acela de a crește pH-ul celulelor maligne pentru ca acestea să poată fi mai ușor distruse de chimioterapie. Sau, altfel spus, de a alcaliniza mediul intern al corpului pentru ca boala să nu-și mai facă de cap în mediul acid indus de inflamație (și nu numai).

Atunci cînd avem la dispoziție atîtea moduri mai simple de a ne crește pH-ul intern, metoda propusă de vajnicii cercetători americani este, în opinia mea, un fel de a te scărpina la urechea dreaptă cu mîna stîngă.

Dar unde ar mai fi atunci prestigiul cercetării?

Și de unde ar mai curge profiturile industriei farmaceutice?

(știre fără nici o noimă pescuită de pe Xinhua online)

1 persoană apreciază
martie 23rd, 2012

aspirina cea vitează

by doctorul

Aspirină-aspirină (foto: www.wydeworld.com)

Apa caldă spală. Apa caldă cu săpun spală mai bine.

Cam așa stă treaba și cu noua armă propusă recent pentru continuarea marelui război împotriva cancerului, nimeni alta decît … vechea aspirină. Care, un pic tunată pe ici pe colo prin părțile esențiale de către părinții ei adoptivi (un grup de cercetători americani), a ajuns atotputernică precum croitorașul cel viteaz, cel care dobora cincizeci dintr-o lovitură. Aspirina noastră se încumetă deocamdată zice-se la doar unsprezece dușmani (citește forme de cancer), performanță care nu e nici ea chiar de colea.

Care să fie însă chichirezul, că doar proprietățile anticancerigene (certe, însă nu extraordinare) ale aspirinei erau cunoscute deja. În fond, aspirina este un antiinflamator, iar cancerul se hrănește din inflamație cronică. Ei bine, după cum spuneam, aspirina noastră a primit ceva întăritori sub coajă. Manevră care i-a sporit înmiit putirințele, tot așa precum jarul păscut pe stomacul gol îi creștea însutit forțele calului celui răpciugos din poveste.

Drept urmare, aspirina noastră revăzută și adăugită se poate lua acum la trîntă dreaptă cu nu mai puțin de 11 tipuri de cancer, printre care cele de colon, de prostată, de pancreas, de sîn, dar și leucemie.

Iar chichirezul, cum spuneam, constă din adăugarea a două substanțe: una cu rol de protecție împotriva efectelor iritante, cealaltă cu rol de inhibare a dezvoltării maligne. În acest fel, susțin promotorii ideii, eficiența anticanceroasă a crescut de o sută de mii de ori față de aspirina clasică.

Deocamdată cele descrise aici au fost testate doar pe șoareci, iar pînă la folosirea acestei super-aspirine la oameni vor mai trece cîțiva ani buni.

Eu unul abia aștept să văd și minunea asta.

(știrea a înroșit canalele media zilele trecute, însă eu am găsit-o pe Realitatea online)

1 persoană apreciază
martie 22nd, 2012

și totuși, viața nu e fum

by doctorul

Din fum ... (foto: www.speckyboy.com)

Pentru că dacă ar fi, am putea cu toții trăi foarte bine doar cu fum.

Ceea ce – o știm și noi foarte bine – nu e cazul. Iar dacă mai aveam vreunul dintre noi vreun dubiu, ar cam fi cazul să-l dăm focului. Pentru că iată ce ne spun cercetătorii americani: datorită eforturilor de control al fumatului au fost salvate – doar în Statele Unite și în numai 25 de ani (între 1975 și 2000) – circa 800.000 de vieți omenești.

Viceversa, dacă toți fumătorii americani ar fi renunțat la fumuri și nici nu ar mai fi primit noi membri în club, un număr de 2,5 milioane de persoane ar mai fi fost încă printre noi. Așa, cam 1,6 milioane de bărbați și aproape 900.000 de femei ne-au spus adio cu precipitare din cauza unui cancer de plămîni.

Iar dacă ar fi să extrapolăm cifrele la nivelul întregii planete …

(informații la care am ajuns mulțumită unei știri de pe Xinhua online

1 persoană apreciază
martie 21st, 2012

cancerul de col sub microscop

by doctorul

Sub lupă (foto: www.waleshome.org)

Cancerul de col are șanse mai mari de a fi vindecat atunci cînd este diagnosticat pe baza testului Babeș-Papanicolau, spun cercetătorii (nici nu mai are importanță care).

Iar astfel se deschide un nou teren de luptă și discuții în contradictoriu privind utilitatea procesului de screening în cancer. Asta în ciuda eșecului răsunător al abordării în alte două tipuri de cancer extrem de frecvente, respectiv cancerul de sîn și cancerul de prostată.

E adevărat că cifrele prezentate pentru cancerul de col sînt impresionante și (aproape) convingătoare prin ele însele. Iar probitatea științifică a instituției care a studiat problema (Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia) e situată dincolo de orice dubiu.

O serie de întrebări apar, totuși.

Prima și cea mai evidentă ar fi de ce folosirea detecției precoce prin screening ar da rezultate mai bune în cancerul de col, cîtă vreme metoda a eșuat cu brio în celelalte două forme de cancer mai sus pomenite.

A doua, ceva mai greu de scos la lumină, ar fi cum putem fi siguri că toate cazurile diagnosticate ar fi evoluat într-adevăr către un cancer manifest (testul Babeș-Papanicolau detectează anomalii celulare descrise cu termenul generic și ambiguu de “modificări preanceroase”). Iar de aici, întrebarea subsidiară: oare cîte femei au fost tratate și declarate apoi “vindecate” pentru o boală pe care nici măcar nu au avut-o (ca o consecință a așa-numitului “diagnostic fals pozitiv”), fenomen documentat dealtfel și în celelalte două tipuri de cancer de care aminteam mai devreme?

În sfîrșit cea de a treia, oarecum retorică dar nu mai puțin importantă: există cumva vreo legătură între studiul respectiv și eforturile remarcabile de promovare a vaccinuluimai nou inclusiv la băieți – împotriva virusului papilomatos uman (HPV – Human Papilloma Virus)? E adevărat că aici un cîrcotaș mai pe fază ar putea obiecta că primul vaccin HPV a fost aprobat în 2005, în timp ce studiul care ne reține atenția astăzi a început încă din 1999. Adevărat, numai că pînă la a fi aprobat vaccinul a trecut cel mai probabil printr-un proces de dezvoltare de peste 10 ani (13 ani în medie), ceea ce face ca întrebarea pur retorică să rămînă, totuși.

Acum întrebările au fost puse.

 

(știre adusă nouă de BBC Health online)

fii primul care votează
martie 20th, 2012

copil, șaisprezece la sută zahăr

by doctorul

Bombonel (foto: www.babycaredaily.com)

Copiii – știm deja asta de la televizor – spun lucruri trăznite. Iar ăsta e un merit al lor.

Pe de altă parte copiii mai și fac lucruri trăznite. Bunăoară să mănînce timp de 15 ani doar nuggets pînă la a ajunge pe punctul de a muri.

Dar încă e una cînd vorbim despre un singur copil cu părinți rătăciți și cu totul alta cînd avem de-a face cu o întreagă generație debusolată.

Nu e un secret pentru nimeni, copiilor le plac dulciurile. Iar în vremurile noastre își satisfac – cu largul concurs al părinților – această plăcere din ce în ce mai fără restricții. Pînă într-acolo încît 16% din tot ceea ce mănîncă drăguții de ei este … zahăr. Da, zahăr, în orice prezentare, culoare sau stare de agregare.

Zaharicale obișnuite precum sucuri, prăjituri sau înghețată. Dar și delicatese mai SF precum sirop de porumb, sirop concentrat de fructoză din porumb, sirop din malț, fructoză, melasă, dextroză anhidră, dextroză cristale și dextrină (nici eu nu știu ce sînt multe dintre ele, ca să nu mai spun că nici nu știam că se mănîncă).

Cam două treimi dintre toate aceste zaharuri, spun americanii care au studiat problema, se consumă acasă sub atenta supraveghere a genitorilor. Care nu sînt dealtfel nici ei mai prejos cînd vorbim despre greutate, astfel încît bănuiesc că se bucură nespus de faptul că progeniturile le seamănă cap-tăiat.

Diabetul (dar și obezitatea, bolile cardio-vasculare sau cancerul) nu sare (sar) departe de trunchi.

(știre deloc dulce preluată de pe CNN online)

1 persoană apreciază

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.