Azi e rîndul lor, al doamnelor care va să zică. Jumătățile noastre care, nefiind niciodată absolut sigure de acest lucru, au căutat dintodeauna orice prilej să ne demonstreze că ne sînt egale. Companiile de țigări au înțeles rapid acest lucru şi le-au dat o mînă absolut dezinteresată de ajutor. Au creat special pentru ele țigara ca simbol al feminității, armă cu care femeile au şi atacat teritoriul pînă atunci atît de masculin al tutunului.
Mă opresc şi azi la tema fumatului. De fapt o voi face întreaga săptămînă, pentru că e un subiect pe care eu unul îl consider demn de aprofundat. Va fi un mic serial pe tema prevenției în cancer dedicat celui mai evident dintre factorii de risc: tutunul. Cum remarcam şi ieri într-un fel de preambul, nu există nici o altă situație în care cineva conştient de sănătatea sa să poată obține atît de mult făcînd atît de puțin. De fapt nefăcînd, pentru că e de ajuns să nu îți mai cumperi țigări.
Am vorbit ieri despre arome. Arome diverse, din plante neaoşe sau exotice, cu efecte mai mult sau mai puțin benefice pentru sănătate. Arome care, folosite cu înțelepciune, pot ajuta la vindecare în multe afecțiuni sau boli, inclusiv cancer. Există însă şi o plantă care nu numai că nu are nici un efect benefic pentru organismul uman, dar chiar se distinge prin contrariu, chiar şi în cantități minimale.
Sîmbăta trecută am fost la un eveniment discret dar extrem de interesant. Unul dintre evenimentele acelea aproape subterane la care invitațiile se transmit din om în om, printre prieteni sau cunoscuți, şi la care ajung astfel să participe doar un grup restrîns de inițiați.
Aş fi preferat să scriu un articol similar celui de ieri cu referire la țara nostră. În fond, americanii cu problemele lor, noi cu ale noastre.
Din păcate însă nu avem astfel de date. Pentru că în România nu există o colectare sistematică şi serioasă a datelor privind cancerul.
De data asta cu veşti bune.
Cu fiecare an sînt din ce în ce mai puțini oameni care mor din cauza cancerului, cel puțin în SUA. Americanii reuşesc să controleze această teribilă boală cu programe de prevenție eficiente şi cu tratamente din ce în ce mai bune, potrivit unui raport al Societății Americane de Cancer.
În 1982, cu doar un an înainte de a pleca, Nichita Stănescu publica “Noduri şi semne”. În care ne descifra încă o dată lumea creată de el în cuvînt.
Ne inhibă ceea ce nu cunoaştem, ba uneori chiar ne sperie. Mai ales dacă e ceva legat de viața şi de sănătatea noastră. Şi cu atît mai mult dacă e vorba despre cancer.
S-a născut într-o familie sărmană dar a ajuns regele jazzului. Şi deşi a crescut singur, a ajuns cunoscut de o lume întreagă.
Acum, că tot sîntem cetățeni europeni, e bine să ştim şi ce înseamnă asta, ca drepturi şi ca obligații. Cum de obligații ne lovim la tot pasul nu mai insist şi eu, aşa încît azi vom vorbi doar despre drepturi.
Nu întotdeauna o suspiciune sau un diagnostic de cancer se confirmă. Din cînd în cînd lucrurile se termină cu bine.
Mihaela Geoană e un asemenea exemplu. La un moment dat a făcut o mamografie care ridica o suspiciune de cancer de sîn. La recomandarea medicului Mihaela a făcut un set de teste după care a putut să răsufle uşurată. Nu era vorba de cancer, a fost doar o alarmă falsă.
Am dedicat săptămîna care tocmai se încheie unor oameni deosebiți.
Deosebiți prin ceea ce au realizat în viață, fiecare în profesia lui. Deosebiți însă şi printr-o experiență personală similară prin care au trecut cu toții: aceea de a fi diagnosticați cu cancer.
Conduce cu o mînă de fier fotbalul românesc şi i se spune Naşul.
Aşa îl cunoaşte acum toată lumea, deşi a avut în tinerețe o carieră de succes ca jucător de fotbal. Dar care nu se compară cu ceea ce a realizat în această a doua lui viață, aceea de preşedinte al FRF.
“Sunt cel mai frumos din oraşul acesta
Pe străzile pline când ies, nu am pereche”
