Am tot vrut să scriu despre asta, însă mereu a apărut cîte ceva. În Cuba cîteva zeci de mii de alergători au luat parte zilele trecute la maratonul anual Terry Fox. Denumit și Maratonul speranței și organizat în peste 50 de alte țări, evenimentul este dedicat unui tînăr canadian care, la doar 18 ani și cu un picior amputat din cauza cancerului, a decis să înceapă o cursă de-a lungul țării pentru a strînge fonduri pentru cancer.
Astăzi 4 februarie e Ziua Mondială a Cancerului. Prilej cu care aflu despre o inițiativă într-adevăr de substanță. Respectiv o acțiune de donare de sînge pentru pacienții cu cancer la care sînt invitați toți cei cu dare de inimă.
Cînd vine vorba despre transplant, toată lumea știe cît de greu se poate găsi un donator. Nici măcar pentru rinichi – chiar dacă se poate trăi o viață cvasi-normală cu unul singur – nu e simplu, ca să nu mai vorbesc despre inimă, plămîni sau ficat (chiar dacă în cazul ficatului te mai descurci și cu un transplant parțial, vezi cazul lui Cristi Minculescu).
Lucica Bunghez este un nume care nu spune nimic celor mai mulți dintre noi. Cu atît mai puțin avem, cei mai mulți, cunoștință despre evenimentul pe care îl sărbătorește ea astăzi. Acum opt ani, Lucica pierdea, în decurs de doar cîteva ore, două treimi din greutate.
A fost, iată, și ultima zi a seminarului. O zi în care, pe lîngă un foarte vocal avocat al medicinei integrative – Burton Goldberg pe numele lui, au vorbit și două paciente. Dar să îi luăm pe rînd.
Ziua de azi a fost ceva mai relaxată (dar cu nimic mai puțin interesantă), deoarece a venit rîndul suporterilor. Cei doi invitați de astăzi nu au pregătire medicală, dar poate tocmai asta face și mai interesant modul în care au ajuns să ia contact și apoi să susțină terapiile naturale și medicina integrativă.
A fost o sesiune parcă și mai bună decît cea de ieri. Nu atît prin informațiile aduse – cele mai multe deja revin, din fericire – cît prin felul în care acestea au fost prezentate.
De data asta nu m-am mai trezit cu noaptea în cap, pentru că am verificat ieri și Kevin s-a ținut de promisiune: înregistrarea rămîne online timp de 24 de ore. Ce am aflat azi? Păi ar cam fi cîteva lucruri.
Da, am stat pînă la urmă aseară (sau azi-dimineață, de fapt) treaz ca să urmăresc prima sesiune a seminarului de terapii alternative. Au vorbit primii doi invitați: un doctor pe nume Nicholas Gonzalez și o extrem de energică doamnă numită Charlotte Gerson (fiica celebrului doctor care a conceput metoda de nutriție ce îi poartă numele).
Așa cum spuneam, astăzi 25 octombrie începe. Seminarul, că despre el vorbeam. Ar fi însă o mică problemă: pentru că cel care trage toate sforile – Kevin Gianni pe numele lui – e american, orele de desfășurare nu sînt chiar digerabile pentru noi, dîmbovițenii.
Ei bine, poate nici chiar așa. Dar pe aproape. Cel puțin așa sînt priviți cei care au îndrăzneala de a propune un alt mod de a privi cancerul. Începînd cu ceea ce înseamnă, continuînd cu factorii care îl determină și terminînd cu modalitățile de a-l trata. Am primit în acest […]
A debutat anul trecut în forță: 10 octombrie, parcul Herăstrău, participare gratuită. Am fost acolo și am văzut cum, în ciuda unui frig de le tremurau alergătorilor numerele de pe tricouri, oamenii au venit, au alergat și au învins. Cu toții. Ei bine, anul acesta ceva pare că nu a […]
E Pinktober (adică un fel de Roztombrie) în Fiji. Un mod ghiduș de a numi luna octombrie pentru a marca înscrierea respectivei țări în campania mondială de conștientizare a cancerului de sîn. Fiji e o insulă pierdută pe undeva prin Oceanul Pacific. O destinație spre care turiștii se îndreaptă cu speranța […]
Dar nu prin vreo inițiativă care să ne readucă în rîndul lumii (nu mai vorbesc de spațiul Schengen). Nu, e vorba doar că 1 octombrie fiind astăzi – iar printre altele, prima zi a lunii de conștientizare a cancerului de sîn – Palatul de Justiție din București a fost iluminat […]
Păi să vedem. Ar fi mai întîi ziua cea mare: 1 iunie, sărbătoarea internațională a copiilor.
Te-am cunoscut – ca cei mai mulți dintre noi – de la televizor. Foarte tînără dar cumva sigură pe tine.
Astăzi este Ziua Mondială a Cancerului. Nu chiar o zi de sărbătorire, ci mai degrabă o zi de reamintire. Adoptată în anul 2000 prin Carta de la Paris, decizia de a marca în fiecare an ziua de 4 februarie ca Zi Mondială a Cancerului (World Cancer Day, în engleză) este o inițiativă menită să încurajeze prevenția, diagnosticul şi tratamentul cancerului.
Pentru toți cei care la citirea poveştii lui Stephen au clătinat sceptic din cap “da, un caz interesant, însă e doar excepția care confirmă regula”, revin cu argumente susținute de date ştiințifice solide. Medicină bazată pe dovezi, carevasăzică. Într-un studiu clinic fără precedent în oncologie desfăşurat la Universitatea California din San Francisco şi publicat în 2005, un număr de 93 de bărbați cu diagnostic – confirmat prin biopsie – de cancer de prostată în stadiu incipient au ales să nu facă operația chirurgicală.
O zi națională care a ajuns din păcate să semnifice prea puțin pentru un neam încăput pe mîinile unei conduceri – în cel mai bun caz – haotice. Dar şi – pentru noi cei puțini care ne întîlnim pe acest blog – ziua în care marcăm prima jumătate de an de activitate. O zi în care nu pot să nu mă gîndesc la poporul meu ca la un bolnav tot mai slăbit din cauza unui cancer tot mai agresiv.
E gata, e oficial, se întîmplă! După lupte seculare care au durat cam două-trei luni, Virtualkid ne anunță că a biruit. Toate sînt la locul lor, iar culorile se aşează pe pînză aşa cum a fost ea imaginată de artistul-pictor care a stîrnit totul.
