alcool


cancerul pe cale bucală 3

Inspirat probabil de spectaculoasa ieşire la rampă a Angelinei (şi, posibil, şi olecuţă invidios pe impresionantul ei succes fără frontiere), Michael Douglas a decis să ia şi el calul de căpăstru rara pe coclauri. Întrebat de un reporter dacă nu cumva cancerul oro-faringian de care suferă poate fi atribuit anilor sălbatici în care „a băut ca un peşte şi a fumat ca un diavol” (ca să nu mai pomenim şi de droguri, că e ilegal), vedetul a răspuns nonşalant:


zahărul, dulcele nostru dușman 23

După introducerea – care multora le-ar putea părea senzaționalistă – de ieri, e cazul să mă explic puțin. Poate că – vor recunoaște unii – zahărul nu ne e chiar cel mai bun prieten; însă chiar dușman? Și nu doar un dușman oarecare, ci chiar cel mai mare dintre ei !? Recunosc că, deși am mai scris despre zahăr și efectele lui nefaste asupra sănătății noastre, nu eram, la momentul respectiv (după cum probabil că nu sînt nici acum) pe deplin conștient de întregul rău pe care ni-l poate face acesta.


perversul efect al multivitaminelor

Vitaminele sînt, așa cum le spune și numele, niște amine* vitale. Adică niște amine esențiale pentru viață. Sau, altfel spus, amine fără de care viața nu prea poate exista. Cineva s-ar putea gîndi imediat că – din moment ce sînt atît de importante – mai multe vitamine înseamnă mai multă sănătate.


cancerul de sîn și dieta 3

Există vreo legătură? Întrebarea poate părea superfluă după cinci zile de seminar în care toți invitații – doctori, nutriționiști, suporteri sau pacienți – au vorbit, fără excepție, despre rolul esențial pe care îl are alimentația pentru sănătate. Și cu deosebire pentru prevenirea sau vindecarea cancerului. Am găsit însă astăzi această […]


… iar sexul tare pierde … 6

… din nou … Cercetătorii – parcă din ce în ce mai mulți, parcă din ce în ce mai prolifici – fac ceea ce ştiu ei mai bine, adică cercetează. Cînd şi cînd ne spun lucruri noi, de cele mai multe ori însă doar ne explică lucruri pe care noi le ştiam deja. E şi cazul dezvăluirilor de astăzi.


cel mai tare şi mai tare 11

Dar nu din parcare, ci dintr-o listă exclusivistă cu cele mai nocive substanțe pentru fragila ființă umană. Nu că aceasta – ființa adică – nu ar contribui cu propria sa mînă la respectiva fragilitate. Ca să nu mai prelungesc inutil suspansul intru direct în subiect. Se vede treaba că, dintr-un grup de 20 de pretendenți la titlul de inamicul chimic numărul unu al sus-numitei ființe, alcoolul e un fel de rege neîncoronat.


a bea sau a nu bea 9

Aceasta e (cel puțin pentru noi şi cel puțin pentru astăzi) întrebarea. Iar dacă poporul a dat deja un răspuns gîlgîitor la acestă dilemă lichidă, noi, ca filozofi amatori ce preferăm întotdeauna un fir de mătase savant despicat în patru unui odgon zdravăn de cînepă neprelucrată, mai adăstăm preț de o duşcă asupra subiectului.


bea, bea, nu te lăsa 8

Uită că viața e grea. Aşa ne învață unul din multele cîntece de pahar din simpatica noastră cultură poporeană. “Băutura e bună, însă trebuie să te ții de ea”, ne asigură o altă maximă de largă circulație orală, transmisă cu sfințenie din generație în generație.


tot mai puțini … 6

Fraților, nu e de glumă, sîntem tot mai puțini …
E adevărat că la naştere sîntem (cu puțin) mai mulți decît ele. Însă apoi tot felul de lucruri se întîmplă de-a lungul călătoriei noastre în timp şi spațiu la bordul frumoasei planete albastre. Astfel încît tot mai puțini băieți ajungem bărbați.