E Pinktober (adică un fel de Roztombrie) în Fiji. Un mod ghiduș de a numi luna octombrie pentru a marca înscrierea respectivei țări în campania mondială de conștientizare a cancerului de sîn. Fiji e o insulă pierdută pe undeva prin Oceanul Pacific. O destinație spre care turiștii se îndreaptă cu speranța […]
Dar nu prin vreo inițiativă care să ne readucă în rîndul lumii (nu mai vorbesc de spațiul Schengen). Nu, e vorba doar că 1 octombrie fiind astăzi – iar printre altele, prima zi a lunii de conștientizare a cancerului de sîn – Palatul de Justiție din București a fost iluminat […]
Cînd vine vorba despre cancer stăm (din ce în ce mai) bine, se pare. Sau cel puțin pe aici prin Europa. Asta ne anunța cu destul entuziasm prin luna februarie a acestui an un grup de experți, după ce au răsfoit cu grijă prin date ale Organizației Mondiale a Sănătății. […]
Ce ar putea avea în comun Steve Jobs şi Hugo Chavez? La o privire rapidă, absolut nimic. Primul e un tip rece, calculat, genul care-şi planifică cu grijă şi cu mult timp înainte fiecare pas. Cel de-al doilea în schimb este un exuberant, un extrovertit care pare a acționa mai mereu […]
Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea. Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd […]
Te-am cunoscut – ca cei mai mulți dintre noi – de la televizor. Foarte tînără dar cumva sigură pe tine.
Povestea spusă de arcadia mă face să mai adăst cîteva clipe asupra subiectului, mai ales că ea ne prezintă, trăită la prima mînă, experiența unor abordări complet diferite ale bolii: una curajoasă, proactivă şi plină de încredere în sine, vizavi de o alta resemnată, defensivă şi lipsită din start de orice speranță. Se spune că atunci cînd războinicii spartani plecau la luptă primeau de la poporul rămas în cetate urarea de a se întoarce acasă sub scut (adică purtîndu-şi propriul scut, semn că au rămas viață şi că sînt sănătoşi).
Nu există boli, ci doar bolnavi. Este unul dintre primele lucruri pe care îl află orice student la medicină. Şi chiar dacă mai apoi învață tot despre boli, acelaşi student la medicină ştie că atunci cînd va ajunge medic va trebui să trateze pacienți individuali. Oameni diferiți, fiecare cu modul lui de a primi, de a duce şi de a lupta cu boala.
“Cu mine s-a petrecut o schimbare, despre care cred că este ireversibilă. Dintr-o dată, aspecte ca prestigiul, succesul politic sau statutul financiar, au devenit neimportante. În cursul acelor prime ceasuri care au trecut din momentul în care am realizat că am cancer, nu m-am gândit niciodată la fotoliul meu din Senat, la contul meu din bancă sau la destinul global al omenirii … “
“Cînd am aflat că am o tumoră pe creier, am descoperit, peste noapte, o lume care îmi părea, doar, cunoscută, însă despre care ştiam, de fapt, foarte puține lucruri – lumea pacienților.” Aşa îşi începe David povestea propriei transformări din medic în pacient.
Astăzi e o zi pe care an de an o aşteptăm cu toții – copii mai mici sau mai mari – cu înfrigurare (la propriu şi la figurat). Mai cuminți decît de obicei, ne lustruim cu grijă peste zi ghetele ca să nu ne facem de rîs noaptea, cînd vine moşul să ni le umple cu daruri.
Într-o vreme în care cărțile bune erau mult mai rare iar cele proaste – din fericire pentru cei care oricum nu aveau ceva mai bun de făcut – mult mai lesne de identificat, mi-a căzut în mînă un op al lui Romulus Rusan, un scriitor pe nedrept cunoscut mai degrabă drept soțul Anei Blandiana.
Noi oamenii sîntem diferiți. Unii sîntem mai puțin dăruiți, alții sîntem mai mult. Anca Parghel a fost unul dintre cei dăruiți. Mult prea dăruită chiar, în primul rînd şi înainte de toate cu o voce rară. O voce de care s-a bucurat şi cu care ne-a bucurat pe toți.
