cancer de piele


speranța ne face pielea de găină 2

Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.


medicament nou pentru cancerul de piele 4

Că tot vorbirăm ieri despre cancerul de piele: un nou anunț, iată, din seria de promisiuni pentru bolnavii de cancer care “au acum un nou medicament care să-i ajute să învingă boala.” Se numește Erivedge (substanța activă este vismodegib) și tocmai a fost aprobat în Statele Unite potrivit unei proceduri de evaluare prioritară de către FDA (Food and Drug Administration). Erivedge este indicat la pacienții cu carcinom cu celule bazale (cea mai întîlnită formă de cancer de piele după melanomul malign, potențial curabilă) în stadiu avansat și se prezintă sub forma unor capsule cu administrare o dată pe zi.


independența se plătește 1

Ne-o confirmă – încă o dată – un studiu care a cercetat obiceiurile copiilor și adolescenților americani privind expunerea la soare. “Țara arde și baba se piaptănă!” sau, mai în ton cu ce se întîmplă zilele astea, “Țara e sloi iar doctorul prinde fluturi!” ar putea, pe bună dreptate, susține unii cititori ceva mai cîrcotași.


iar dovezile curg 4

Tema de ieri este într-adevăr foarte interesantă – am realizat asta abia după ce am mai citit o dată articolul – însă în acelaşi timp extrem de frustrantă prin limitarea pe care pare că o introduce: cum de numai tumorile maligne sînt “inhibate” de alergii? Sau, altfel spus, este posibil ca această corelare inversă între cancer şi boala alergică să fie valabilă şi pentru alte tipuri de cancer?


un actor la casa albă 2

Şi-a început încă din tinerețe cariera de actor – la Hollywood, însă a cunoscut consacrarea mult mai tîrziu – la Washington. Unde, pe o scenă aflată în văzul întregii lumi, şi-a jucat atît de bine rolul în primii patru ani încît publicul i-a acordat – cu o majoritate covîrşitoare – dreptul de a mai interpreta încă un act, tot de patru ani.


rana care nu se vindecă 18

Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.


resveratrol pe pîine 14

Cine nu are bătrîni să-şi cumpere. Nu mai insist asupra valorii inestimabile a acestei recomandări. Eu de la nişte bătrîni am aflat, de exemplu, de “carcalete”. Cuvînt care desemnează pîinea înmuiată în vin, un meniu extrem de răspîndit prin țărişoara noastră, cu deosebire în secțiunea ei rurală.


Elizabeth o întîlneşte pe Elisabeth 1

Elisabeth Kübler-Ross nu e unul din numele ne fac să tresărim. Să ne gîndim bunăoară doar la tiza ei, Elizabeth Taylor. Sau Liz, pentru apropiați. A cărei viață zbuciumată, atît în plan profesional cît şi – mai ales – personal, i-a adus deja de multă vreme un incontestabil statut de celebritate. Iar ca urmare numele ei înseamnă ceva pentru mai fiecare dintre noi. Prin comparație, Elisabeth (Kübler-Ross) nu e decît o cenuşăreasă. Oare?


căldură mare, monşer! 1

Să nu scoți un cîine afară din casă. Un cîine poate nu, dar un om da. De fapt nici nu trebuie să-l scoți, că iese el singur. Spuneam ieri că, mînată de căldură, România se va muta probabil în acest sfîrşit de săptămînă la mare. Sau mă rog, cea mai mare parte a ei. Cu cățel, cu purcel, cu copil cu tot.


pielea şi osul

Nu, nu e marți 13. Şi nici pisicile negre nu s-au înmulțit peste noapte. E doar o vineri oarecare de august (întîmplător 13, e-adevărat) în care soarele pare că a luat-o razna. Iar cifra zilei nu e nici pe departe fatidicul 13, ci (lipsitul de orice semnificație număr) 38. Pentru că pînă aici se va aventura mercurul din termometru în (ceea ce toată lumea anunță a fi) cea mai călduroasă zi din România acestui an.


tot mai puțini … 6

Fraților, nu e de glumă, sîntem tot mai puțini …
E adevărat că la naştere sîntem (cu puțin) mai mulți decît ele. Însă apoi tot felul de lucruri se întîmplă de-a lungul călătoriei noastre în timp şi spațiu la bordul frumoasei planete albastre. Astfel încît tot mai puțini băieți ajungem bărbați.


un pas mic

Astăzi, pe cînd lucram la pagina de patologie a acestui blog dedicată cancerului de piele, am regăsit printre factorii de risc o condiție precanceroasă numită keratoză actinică. Este vorba despre o zonă de piele care se modifică şi devine mai aspră, chiar solzoasă. Care mai degrabă se simte decît se vede, fiind de aceea cu atît mai periculoasă, în lipsa unui (auto)examen periodic.


hei, soare! 3

Din cele mai vechi timpuri oamenii au venerat soarele. În acelaşi timp însă s-au temut de el. Şi deşi îl căutau fără încetare pentru capacitatea lui de a susține viața, ştiau ce mult rău le putea face dacă îi stîrneau mînia. Poate şi din acest motiv multă vreme idealul frumuseții feminine a fost o piele albă, neatinsă de soare (vezi şi Albă-ca-Zăpada). Putem afla acest lucru şi din poveştile româneşti, unde tinerele domnițe, ba chiar şi Făt-Frumos din lacrimă aveau invariabil o piele albă ca laptele.