Am avut împreună şi zile mai bune, cu nenumărate situații comice dar şi cu mult haz de necaz. Noi de o parte a micului ecran ca spectatori, ea de cealaltă parte ca actriță. A ajuns să se identifice într-atît de mult cu personajul jucat într-un serial de mare succes, încît pentru mulți dintre noi este poate mai cunoscută după apelativul fictiv din film decît după numele ei din viața reală.
Înainte să uit şi să trec la alt subiect: La expoziția lui Beti am regăsit un lucru pierdut. Nu era la fel de concret precum tablourile agățate pe pereți, însă se simțea peste tot în atmosferă. Ba chiar creştea cu fiecare nou oaspete care adăuga prin simpla lui prezență cîte un strop din acel inefabil “ceva”.
Căci ce e cancerul? Pot să vă înșir cîteva definiții extrem de bine aduse din condei. Toate adevărate, niciuna completă. Sau, mai pot să vă ofer – la concurență cu mai celebra analogie a președintelui nostru – o descriere mult mai plastică, însă nu mai puțin corectă.
Vorbeam mai alaltăieri de o conspirație care se pune la cale. Hai să mă și explic puțin. Mai zilele trecute Daniel prietenul îmi anunța extaziat (exagerez și eu un pic, dar e pentru o cauză bună) o carte o minunăție (vorba aceluiași). În plus, ca un soi de “muieți-s posmagii”, tradusă în limba română.
Nu ştiu alții cum sînt (vorba unui ilustru înaintaş) însă eu unul am descoperit pe pielea şi osul meu că, atunci cînd începi să te preocupi la modul serios de ceva, lucrurile încep cumva să vină către tine. Auzi întîmplări ce dau deoparte strat după strat de neîncredere, citeşti cărți care îți întăresc încet-încet convingerile, afli de oameni cu interese similare care te fac să strigi: există!
Celebrii cercetători englezi ne mai aruncă zilele astea, de dincolo de Canalul Mînecii, o dilemă. De data asta însă una de grup. Sau, şi mai exact (şi, implicit, mai dramatic), de specie. Noroc lui Homo Sapiens că, bine ancorat deja în poziția bipedă care l-a consacrat, poate cel puțin să se scarpine fără probleme după ceafă pînă se dumireşte încotro s-o apuce.
Iubitori de artă? Vă place să admirați o pictură rafinată la un pahar răcoritor de Coca-Cola? Ei bine, tocmai ați ratat o bună ocazie ca să vă mai stingeți din setea de cultură. Zilele astea s-a vîndut cea mai scumpă sticlă de Coca-Cola.
Chiar dacă monstruos de departe, Daniel nu doarme (v-am zis eu!) şi, mai ales, nu iartă. Pe bună dreptate însă, nimic de comentat aici. Am făcut ieri – păcatele mele – o impardonabilă eroare, trimițîndu-vă aiurea-n tramvai să votați petiția cu ierburi la raionul de vitamine (bune şi ele, fără doar şi poate, doar că nu dînsele îşi aveau locul în cătarea noastră zilele astea).
Pe numele ei coana Europa. O doamnă foarte bine crescută dealtfel, cu educație la pension şi vorbitoare de mai multe limbi străine. Doar că în ultima vreme o cam lasă mințile, săraca. Pesemne că i se trage de la conu’ Alzheimer, un bătrînel foarte simpatic dar pus mereu pe şotii.
Doi prieteni moscoviți se întîlnesc pe strada Arbat*. Unul dintre ei cu o cravată nouă, abia cumpărată. – Frumoasă cravată, cît ai dat pe ea? îl întreabă amicul lui. – Am luat-o de la magazinul cutare cu 300 de euro, se făleşte acesta. – Te-ai grăbit amice, au la buticul de peste drum la fel cu 400! replică primul.
A mai luat cu ea, implacabil, şi pe cîțiva dintre noi, cu nume şi cu prenume cu tot. Cele mai multe dintre ele, numele, scrise cu litere comune pe doar un buletin. Eventual o diplomă sau două.
Pentru că e duminică şi pentru că noaptea s-a lungit brusc (că doar ce trecurăm la ora de iarnă), alterînd considerabil curgerea armonioasă a fluidelor neuro-transmițătoare prin sinapsele prinse – iarăşi – pe picior greşit … Dar şi pentru că amicul Daniel m-a cadorisit transcontinental cu un comentariu care vine ca o mănuşă absurdă peste secrețiile mele neuronale recente …
Fast-food. O noțiune atît de răspîndită, un cuvînt (sau mă rog, două) care a ajuns să fie înțeles de oameni de pe toată fața pămîntului, indiferent de sex, vîrstă, rasă, religie, educație sau echipă de fotbal preferată. Dacă cineva şi-ar (mai) propune într-o bună zi să creeze o (altă) limbă universală, probabil că ar fi una dintre primele intrări selectate pentru a-i alcătui dicționarul.
Luna octombrie, “Luna conştientizării cancerului de sîn” (Breast Cancer Awareness Month) se apropie de sfîrşit. După un debut impresionant – evenimentul anual de iluminare a unei clădiri (care a împlinit deja zece ani) şi crosul Casiopeea (aflat la prima ediție) – pare că respectiva campanie s-a încheiat prematur, cel puțin dacă ne uităm la ce (nu) se mai întîmplă pe la noi prin țară.
Cei dintre noi care am apucat să purtăm cravata roşie de pionier ne mai amintim cu siguranță aspectul inedit pe care începuse să îl ia peisajul citadin românesc în ultimii ani ai comunismului. Blocuri din ce în ce mai multe, la schimb cu spații verzi din ce în ce mai puține. Dar ce spun eu spații verzi? Iarba şi florile fuseseră înlocuite de pătrunjel şi mărar, iar arbuştii ornamentali schimbați pe araci de care atîrnau roşii, castraveți şi ardei graşi.
În toată nebunia prin care trecem zilele astea, printre veştile despre nemulțumiri, proteste şi nenorociri care parcă nu mai contenesc, pare că orice altă întîmplare nici nu mai merită trăită. Necum povestită.
Am primit astăzi două mere culese direct dintr-un pom de gospodărie țărănească. Mici, diforme și pline de pete, probabil că nu și-ar fi găsit niciodată locul într-un galantar de supermarket (nici măcar într-unul de tip discount). Aveau însă exact mirosul și gustul pe care ar trebui să le aibă un măr și pe care de multă vreme ceea ce ni se vinde nouă acum sub acest nume nu le mai au. Le-am mîncat cu o rară plăcere, ba chiar aș mai fi poftit la vreo două.
Şi nu mai insist, deoarece îmi închipui că știți continuarea. Mai întîi prietenul, Daniel. Autorul unui nou set de învățături – pe linia celor de la Neagoe (iară nu nea Goe) cetire, însă mult mai aplicate la problemele globale ale omenirii contemporane nouă – pe care a avut deosebita amabilitate […]
Produs Național Brut? Încercați mai bine Fericire Națională Brută. Nu este o glumă, ci indicatorul principal – şi cît se poate de real – după care se măsoară bunăstarea locuitorilor din Bhutan.
Îmi pare rău că sînt eu cel care vă dă vestea, dar asta se pare că e situația. Nu e nici un dubiu, ne-o facem singuri, cu propria noastră mînă. Alături de roată, scriere şi internet, cancerul trebuie şi el trecut pe lista realizărilor – cu sau fără ghilimele – umane, dacă e să dăm crezare unui studiu recent al cărui rezultat surprinzător a fost smuls de cercetători din trupurile îmbălsămate ale mumiilor egiptene.
