Zahărul. Probabil că sînt puține invenții umane atît de larg folosite şi de (aparent) inofensive, dar care în acelaşi timp să genereze atîtea probleme de sănătate. Şi cu siguranță că nu există o cale mai “dibace” de a-l descărca direct peste un pancreas din ce în ce mai blazat şi mai lipsit de apărare decît prin intermediul băuturilor răcoritoare (carbogazoase sau nu).
Am tot vorbit despre băuturile răcoritoare şi despre cei doi reprezentanți de categorie grea ai acestora: Coca-Cola şi Pepsi-Cola. Despre efectele nefaste asupra sănătății pe care le are consumul necontrolat al acestor băuturi, inclusiv un risc crescut de a ne îmbolnăvi de cancer. Am stabilit fără putință de tăgadă că, în urma luptei lipsite de menajamente dintre cei doi giganți, cei care pierd sîntem noi, care doar îi încurajăm de pe margine. În timp ce ei cu siguranță nu pierd.
Nimic nu mai merge. E anunțul cu care se închid la cazinou pariurile. După care urmează jocul propriu-zis – ruletă, zaruri sau mai ştiu eu ce – în urma căruia jetoanele (chipsurile) de plastic strînse grămezi pe masă îşi schimbă invariabil stăpînul. Schimb însoțit eventual de cîte un atac de cord pe care nimic nu îl anunța, altfel.
Pentru că tot sîntem la prăjeli, să ne ocupăm puțin şi de cartofii prăjiți. Cunoscuți în mediile culinare americane sub numele de french fries. Este binecunoscut faptul că bucătăria franceză, parte a bucătăriei extinse din zona mediteraneană, se numără printre cele mai sănătoase din lume. Mărturie stau francezii înşişi, care se bucură de o incidență extrem de scăzută a îmbolnăvirilor de diabet, boli cardiovasculare, boli digestive şi cancer. A, şi de siluete de invidiat, desigur.
Aş fi vrut – ca încheiere pentru seria de gogoşi pe care vi le-am servit zilele astea – să vă spun ceva bun şi important, ca de exemplu care e cea mai sănătoasă gogoaşă, ca să o căutăm la o poftă. Dar nu pot, şi asta pentru purul şi simplul motiv că ea nu există. Căci deşi se mănîncă, gogoaşa nu este de fapt un aliment, ci doar un moft (pe care se cuvine deci să-l tratăm cu rezervele de rigoare).
Pentru că sînt dulci, pufoase şi parfumate. Pudrate cu zahăr şi cu scorțişoară, cu glazură de ciocolată sau de caramel, umplute cu dulceață, gem sau magiun – cum mai ştiu ele să ne ia mințile. Alungite sau rotunde, plate sau bombate, cu gaură sau fără, ne asaltează în toate formele şi mărimile. Iar noi, vrăjiți, uităm de fiecare dată dreapta măsură şi ne aruncăm cu capul înainte într-o idilă mereu surprinzătoare, periculoasă mereu.
Spuneam nu mai departe de ieri că voi reveni la dulcele subiect. Iar o promisiune trebuie ținută, aşa încît iacătă-mă degrabă înapoi, nu cumva să las tema (adică gogoaşa) să se răcească. Vă spuneam despre o surpriză, însă de data asta una neplăcută. Care este legată de modul de preparare a gogoşilor, mai exact de etapa de prăjire în ulei. Nu vă grăbiți încă să scoateți în afara legii gogoşile de la mama sau de la bunica sau orice alte gogoşi făcute în casă, căci nu despre ele e vorba.
Una din strigăturile noastre naționale, alături de “ia bomboana agricolă!” şi “sticle goale cumpăr!”.
Apărută la început timid prin tîrguri şi iarmaroace prăfuite, extinsă mai apoi cu succes la festivaluri populare cu poleială roşie şi lățită în cele din urmă democratic prin cele mai diverse outlet-uri de cartier.
… sau la hamburgeru’ lat. Dacă tot am discutat ieri despre crenvurşti şi hot dog, să ne aplecăm puțin şi asupra verilor lor mai golaşi, hamburgerul şi micul. Care deşi au forme diferite, sînt în esență cam acelaşi lucru: carne tocată, zgîrciuri, grăsimi şi ce-or mai fi găsit prin cămară ca să iasă rețeta.
Haideți deci să ne uităm, aşa cum am promis, în coşulețul cu bunătăți de la Unchiul Sam. Că doar a bătut sărmanul atîta amar de drum cu avionul peste ocean ca să ni-l aducă. Şi cu ce altceva am putea începe dacă nu cu acest adevărat simbol culinar yankeu, mîndria tonetelor ambulante de la orice colț de stradă, soluția rapidă la orice criză de imaginație prilejuită de dilema umplerii economicoase a unui stomac luat la întîmplare. Celebrul hot dog, numărul 1 pe lista noastră.
Au venit americanii! În sfîrşit! Am răsuflat uşurat, alături de numeroşi alți compatrioți cărora bunicii le-au lăsat cu limbă de moarte să-i aştepte cu pîine şi sare. E adevărat, nu sînt chiar americanii înalți şi chipeşi pe care şi-i imaginau bunii noştri în serile în care ascultau pe furiş la radio Vocea Americii. Sau mă rog, poate că sînt în continuare înalți, însă între timp au devenit cumva şi destul de lați. Ba chiar rotunjori bine.
Întrebare: ce e albastru pe dinafară şi verde pe dinăuntru? Răspuns: Un milițian care a mîncat spanac. O întrebare simplă şi un răspuns ce pare la mintea cocoşului. Şi totuşi, cîți dintre noi ne gîndim la ceea ce mîncăm? Cînd am reflectat ultima dată la efectele pe care le are fiecare dumicat de mîncare sau fiecare pahar de băutură pe care le introducem în corpul nostru? Poate că ne uităm la etichetele produselor alimentare atunci cînd le cumpărăm, dar înțelegem oare cu adevărat ce ne transmit ele?
Cu mult timp înainte de a renaşte – tînără, frumoasă şi suplă – din valurile mării pe plajele insulei Cipru, Venus-Afrodita era o doamnă planturoasă, cu şolduri late şi sîni doldora de lapte.
Cum altfel într-o lume în care o femeie nu numai că trebuia să aducă pe lume cît mai mulți copii (cu speranța că măcar o parte vor supraviețui), dar era nevoită uneori chiar să-i apere cu mîinile goale de (nenumăratele) pericole.
De cînd e lumea spiritele luminate au prețuit cumpătarea, fie ea în fapte, în vorbe sau doar în gînduri. Şi asta pe bună dreptate deoarece, ca orice virtute umană, cumpătarea e un lucru rar. Dar hai să vedem împreună cum devine cazul.
… se încheie pentru noi aici. Chiar dacă el durează de peste o sută de ani, pentru noi o săptămînă e mai mult decît de ajuns. Şi chiar dacă va mai dura o sută de ani, tot nu merită mai mult. Pentru că nu e războiul nostru, ci al lor. De fapt e doar un pseudo-război, în care noi sîntem doar spectatori şi victime.
E vineri şi e vară, prieteni. Chiar acum cei mai norocoşi dintre noi aleargă spre mare ca să mai prindă un loc pe plajă, eventual cu o cola rece în față. Fără să fie conştienți de întregul potențial pe care îl “ascunde” atît de – aparent – inofensiva sticlă.
Este că băuturile răcoritoare, carbogazoase sau nu, chiar ne pot îmbolnăvi de cancer. Vă promiteam într-un post anterior (în care vorbeam despre efectele incredibil de nefaste pentru sănătate ale unei singure sticle de băutură răcoritoare) că vom face această demonstrație. Să o luăm aşadar metodic, de la o margine.
Să ne întoarcem la cei doi eroi ai noştri. Doi luptători despre care spuneam că au dus şi continuă să ducă un război nemilos unul împotriva celuilalt, în care paradoxal ei sînt şi cei care înving de fiecare dată, fără excepție. Un război al celor două cola pentru preferința unui public care, ironia sorții, este singurul cel care pierde mereu, fără nici un dubiu.
Sîntem deja la mijlocul săptămînii în care vorbim despre băuturile răcoritoare, carbogazoase sau nu. Care poate că sînt într-adevăr răcoritoare – care băutură proaspăt scoasă din frigider nu ar fi? Sînt ele însă în acelaşi timp şi sănătoase?
E vară şi e cald. Teribil de cald, monşer, cum ar zice un nene de demult.
Iar noi, poate chiar în timp ce citim acest articol, vrem să ne răcorim. Nimic mai normal.
