Aveam planificat să scriu despre altceva astăzi. Dar cum, nu-i așa, socoteala din tîrg … În sfîrșit, pentru mine un plan bun e acela pe care dacă-l modifici pe ici pe colo prin părțile esențiale ai șanse să iasă ceva și mai bun. Drept pentru care … (și cum vorba lungă …)
Eşti doar un copil, ai strîns cu greu cîțiva anişori. Parcă abia a trecut seara magică în care ți-ai lăsat la culcare un ciorăpel la capul patului pentru ca a doua zi să te trezeşti cu el plin de bunătăți de la Moşu’ Nicolae. Nici nu ți-ai revenit bine din uimire că în casă ți-a aterizat un brăduț. Pe care, împreună cu părinții, l-ai împodobit cum ai putut tu mai bine în aşteptarea lui Moş Crăciun.
E gata, e oficial, se întîmplă! După lupte seculare care au durat cam două-trei luni, Virtualkid ne anunță că a biruit. Toate sînt la locul lor, iar culorile se aşează pe pînză aşa cum a fost ea imaginată de artistul-pictor care a stîrnit totul.
Am trecut ieri acest blog pe un domeniu nou, mai simplu şi – cel puțin aşa sper – mai flexibil şi mai generos în opțiuni. Nu se compară nici pe departe cu o mutare la casă nouă. Dar chiar şi aşa, după doar o mînă de var, orice gospodar simte nevoia să se oprească pentru o clipă, să tragă aer în piept şi să privească în urmă la ceea ce a realizat pînă în momentul respectiv. Ca să înțeleagă dacă e bine ce a făcut deja şi să găsească cea mai bună cale pentru a merge mai departe. Pînă şi Creatorul a procedat aşa la începutul lumii şi se dovedeşte, iată, că nu a greşit, motiv pentru care mă grăbesc şi eu să-i urmez exemplul.
“Bună seara,
Vă scriu pentru a-mi lămuri o nedumerire.”
Aşa începea un mesaj destul de lung primit astăzi de la o doamnă.
Preiau de la un prieten virtual un apel pentru ajutor. Un apel de la cineva care, la mai puțin de un an de viață, nu are nici măcar conştiința propriului sine. Dar care trece printr-o încercare de care pînă şi oamenii mari s-ar teme.
