În 1982, cu doar un an înainte de a pleca, Nichita Stănescu publica “Noduri şi semne”. În care ne descifra încă o dată lumea creată de el în cuvînt.
Ne inhibă ceea ce nu cunoaştem, ba uneori chiar ne sperie. Mai ales dacă e ceva legat de viața şi de sănătatea noastră. Şi cu atît mai mult dacă e vorba despre cancer.
Totul pînă la sănătate, nu-i aşa? De fiecare dată cînd ne îmbolnăvim, chiar dacă e vorba despre o problemă minoră de sănătate, primul gînd care ne vine în minte este: unde găsesc un doctor bun? Cu atît mai mult dacă vorbim despre cancer.
Cineva a ajuns ieri pe blog căutînd pe internet “spital bun de oncologie în străinătate”. Ne oprim aşadar o clipă din parcursul nostru teoretic pentru a oferi un posibil răspuns unei probleme practice de extremă importanță pentru cineva care tocmai a aflat că are (sau e suspect de) cancer.
Un fumător înrăit, Sigmund Freud fuma 20 de țigări de foi pe zi în ciuda avertismentelor primite de la colegi. Datorită frecventelor sale referiri la simbolismul falic, colegii săi îl ironizau pentru forma “falică” a trabucului. Se pare că Freud le replica “uneori un trabuc e doar un trabuc”.
Am început acest blog în primul rînd pentru a-i ajuta cu sfaturi practice pe cei în nevoie – pe cei cu cancer sau pe apropiații lor. Pentru a nu mă îndepărta de acest obiectiv, voi răspunde astăzi la cîteva întrebări rezultate din subiectele căutate pe internet de cei care au accesat blogul nostru.
Astăzi vom vorbi despre un bărbat la fel de puternic. Un bărbat cu un destin fabulos, aproape magic. Steve Jobs, căci despre el este vorba, se numără printre cei care au inventat computerul personal. La un moment dat compania Apple, pe care o fondase şi de la a cărui conducere fusese îndepărtat, se îndrepta rapid către faliment. A revenit la conducerea ei şi a salvat-o de la o moarte sigură cu un computer delicios: iMac (G3).
Dacă dăm o căutare pe internet pentru “cancer”, prietenul google ne oferă instant milioane de pagini din care să alegem. Problema e că nu putem să le citim pe toate.
Atunci, cum alegem? Timpul nu e de partea noastră.
Luna asta, în urmă cu doar cîteva zile, tatăl meu ar fi trebuit să-şi serbeze ziua de naştere.
Dacă nu s-ar fi îmbolnăvit de o formă de cancer numită mielom multiplu.
Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, un diagnostic de certitudine în cancer se poate stabili doar pe proba de biopsie, prin examen anatomopatologic. (…) Apoi, bineînțeles, biopsia trebuie interpretată de către medicul anatomopatolog. Iar aici intervine întrebarea cea mai importantă pentru noi în acest moment: cum găsim un anatomopatolog bun?
Vorbeam deunăzi despre stadiile prin care trece un bolnav de cancer. Despre cum, atunci cînd auzim acest diagnostic, prima reacție pe care o avem e cea de neîncredere, ba chiar de negare. Nu e adevărat ce mi se întîmplă, nu se poate ca eu să am cancer.
Nimic nu e mai înfricoşător decît o călătorie în necunoscut, sau o privire care scrutează întunericul. Elisabeth Kübler-Ross ne spune la ce trebuie să se aştepte cineva care a fost diagnosticat cu cancer. Sînt cinci stadii ale durerii, care formează aşa-numitul model Kübler-Ross:
“Am avut cancer. Mi s-a dat diagnosticul acesta pentru prima dată acum 15 ani. Mi s-a aplicat tratamentul obişnuit şi am făcut cancerul să dea înapoi, însă doar pentru a recidiva apoi, mai tîrziu. Apoi am decis să aflu tot ce îmi stătea în putință, pentru a-mi ajuta corpul să se apere împotriva bolii prin mijloacele proprii. Se împlinesc deja şapte de cînd trăiesc, după ce am învins boala.
