oncolog


un maraton și … încă unul

Ai 62 de ani și tocmai ai fost diagnosticat cu cancer. Iar primul tău gînd este să … te apuci să alergi maratonul. Poate că afirmația nu este valabilă pentru cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre noi. Dar ea se potrivește ca o mănușă unui anume Don Wright, un american care a dezvoltat o pasiune pentru regina probelor atletice la o vîrstă la care cei mai mulți oameni sînt mulțumiți dacă își pot scoate nepoțeii la o plimbare în parc.


cooperativa munca în zadar

Sînt vehement, dar mă explic. Nu sînt oncolog de specialitate, dar am lucrat un număr bun de ani în domeniu. Am venit drept urmare în contact cu toată gama de abordări terapeutice în ceea ce priveşte cancerul, iar cu deosebire îmi este familiară opțiunea medicamentoasă. Pot de aceea spune că […]


toamna se numără doctorii

Se împlinesc astăzi, iată, trei luni de zile şi un pic peste o sută de articole de cînd am pornit acest blog. Răstimp în care am discutat despre cancer mai mult la modul general, dar în care am atins în cîteva rînduri şi unele aspecte practice. Unul dintre acestea a fost publicarea listei cu membrii Comisiei de Oncologie de pe lîngă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cea care aprobă dosarele de tratament pentru pacienții cu cancer din România.


cancer şi coplată

E o frenezie fără precedent în țara noastră. Toți vor să ne bage mîna în buzunar. Şi nu, nu e vorba de mărunții hoți de buzunare de prin autobuze şi tramvaie. Ăia sînt başca. E vorba de Măria-Sa, Statul Român. Mai exact, de Guvernul României, prin tentaculele sale obeze numite şi ministere, încărcate de ventuze paralizante botezate agenții.


biopsie, caut anatomopatolog bun 47

Aşa cum spuneam într-o postare anterioară, un diagnostic de certitudine în cancer se poate stabili doar pe proba de biopsie, prin examen anatomopatologic. (…) Apoi, bineînțeles, biopsia trebuie interpretată de către medicul anatomopatolog. Iar aici intervine întrebarea cea mai importantă pentru noi în acest moment: cum găsim un anatomopatolog bun?


şi totuşi … chiar e cancer? 4

Vorbeam deunăzi despre stadiile prin care trece un bolnav de cancer. Despre cum, atunci cînd auzim acest diagnostic, prima reacție pe care o avem e cea de neîncredere, ba chiar de negare. Nu e adevărat ce mi se întîmplă, nu se poate ca eu să am cancer.