Ce ar putea avea în comun Steve Jobs şi Hugo Chavez? La o privire rapidă, absolut nimic. Primul e un tip rece, calculat, genul care-şi planifică cu grijă şi cu mult timp înainte fiecare pas. Cel de-al doilea în schimb este un exuberant, un extrovertit care pare a acționa mai mereu […]
Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea. Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd […]
Şi totuşi se învîrte! cum zicea şi amicul Galileo cu spectrul arderii pe rug luminîndu-i fața. Şi ce dreptate a avut! Pe cale de consecință Pămîntul a continuat să se învîrtă în toate aceste trei luni cît am lipsit eu de la apel. Iar între timp, după cum spuneam, s-au întîmplat […]
Toată lumea e de acord că nodul gordian a fost o cestiune teribil de greu de rezolvat. Noroc cu Alexandru Macedon care, cu spiritul lui cazon şi prea puțina aplecare spre reflecție, a găsit rapid justa soluție unei aparent insolubile probleme. Că altfel, bag seama, am fi rămas şi astăzi […]
La propriu, a fost. Nu mi-am propus-o astfel, dar pînă la coadă aşa a ieşit. Mai întîi nu am avut (acces la) internet. Iar mai apoi nu am avut timp. Iar într-un tîrziu, după ce mi-am tot promis o vreme că voi recupera articolele nescrise la timp, am fost nevoit […]
… iar eu încep să număr din nou dar nu boboci, ci articole nu cucuruzi, ci cuvinte împreună cu voi toți, cei care ați mai trecut pe aici şi cărora – îndrăznesc să sper – v-am poate lipsit aşadar, de (imediat) mîine, iacătă-mă înapoi
Vinerea trecută nu a fost prima dată când elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Beclean pe Someş, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-au implicat în strângerea de fonduri pentru cauze nobile. Nu cu mult timp în urmă au concertat pentru Maria, o tânără de 18 ani care, după ce şi-a pierdut tatăl într-un accident, a rămas doar în grija mamei bolnave de cancer.
Întrebare: Unde stă o gorilă de 150 de kilograme? Răspuns: Unde vrea ea! Ce vreau să spun cu asta? Păi e simplu: vă amintiți de toate lamentările noastre în legătură cu directiva europeană privind restricționarea utilizarii medicamentelor tradiționale, chinezeşti şi indiene în special?
Spuneam ieri că efectul placebo (pare că) nu are o explicație rațională. În ciuda acestui fapt, dovezile privind existența (şi importanța) sa sînt cît se poate de concrete (şi de solide). Să luăm, bunăoară, un studiu recent desfăşurat la Harvard, în care pacienți cu o condiție numită “colon iritabil” au primit placebo drept tratament. Nimic spectaculos pînă aici, veți spune (şi pe bună dreptate).
Sau, mai exact, surprise, surprise (şi citit “săpraiz, săpraiz …”). Încep să mă întreb din ce în ce mai serios dacă americanii se pricep la altceva în afară de intrigi şi de războaie. Să mă explic: după repetatele palme primite peste Golful Mexic de la cubanezi – care le arată de zeci de ani că se poate trăi mai mult şi mai bine (citeşte mai sănătos şi mai fericit) cu muuuuuuuuuuuult mai puțini bani – iată că mai primesc acum o scatoalcă transatlantică de la cine alții decît de la … învinşii lor din ultima răzbeliune mondială. De la nemți, carevasăzică.
Băieți, în sfîrşit o veste bună şi pentru noi! Comitetul Național Britanic pentru Screening (UK National Screening Committee) a luat decizia – pe baza rezultatelor unui studiu desfăşurat de cercetătorii suedezi de data asta – de a nu recomanda screeningul de rutină pentru cancerul de prostată. Asta pentru că studiul colegilor suedezi arată clar că un asemenea program are efecte negative care depăşesc beneficiile.
Dacă primind vestea diagnosticului sumbru ai trecut de faza şocului şi a negării şi găseşti forța interioară să te ridici şi să lupți, treaba asta nu o poți face haotic. Cum zicea şi arcadia, primul impuls este să cauți oncologul cel mai bun, chirurgul cel mai bun (să nu uităm că şi ei sunt oameni şi oricât ar fi de buni pot greşi) şi oricum există pericolul panicării. Să încerci să faci cât mai multe şi poți constata că nu faci altceva decât să te izbeşti de pereții coliviei, exact ca pasărea prinsă acolo.
Am încercat şi eu să plusez cu ceva la celebra vorbă – pe care cu siguranță am auzit-o mai toți de pe la bunii noştri – cu “grasă şi frumoasă”. Dar nu cred că mi-a ieşit. De fapt sînt aproape sigur. Probabil că Rubens se întoarce în mormînt de supărare că idealul său de frumusețe feminină nu mai e la modă. Şi asta nu neapărat din rațiuni estetice, ci mai degrabă datorită unei categorii nou apărută de critici: urmaşii lui Hipocrate.
Cel puțin asta a aflat la un moment dat America de la simpaticul ei preşedinte – William Jefferson Clinton pe numele lui. Şi chiar dacă mai apoi lucrurile au fost clarificate (ce ți-e şi cu semantica asta), prima impresie a rămas adînc întipărită în mintea celor care au închis televizorul mai devreme. Şi care au ajuns – urmînd o logică simplă – la concluzia că dacă sexul oral nu e sex, atunci nici cei care îl practică nu sînt expuşi riscului de a se alege cu vreo boală cu transmitere sexuală.
Cancerul este, fără îndoială, o boală cumplită. În primul rînd prin complexitatea afecțiunilor pe care le numim generic “cancer”, lucru care explică şi dificultatea de a le diagnostica şi trata, ceea ce are drept consecință finală ratele de vindecare aflate încă departe de ce ne-am dori. Iar mai apoi prin impactul psihologic devastator pe care îl are cuvîntul “cancer” atît la nivel individual, cît şi în subconştientul colectiv.
Ecuador este o țară din America de Sud situată pe o linie imaginară a planetei noastre numită – surpriză! – Ecuator. Şi cam asta e tot ce îmi vine la prima strigare în minte referitor la acest loc de pe Pămînt. Pare că nici nu ai la ce să te aştepți de la o țară ai cărei locuitori nu prea dau dovadă, iată, că debordează de imaginație. Dar poate că nu sînt eu prea bine informat.
Atunci cînd vorbim despre istoria oamenilor avem perioada de “dinainte de Hristos” (sau “dinaintea erei noastre” pentru liberi-cugetători) şi cea de “după Hristos” (respectiv “era noastră”, pentru aceeaşi). Prima, o epocă condusă de zei păgîni şi populată de popoare barbare închinătoare la idoli de lut.
Şi chiar dacă ei nu sînt răzeşi de-ai lui Ştefan, nu înseamnă că sînt mai puțin vrednici a fi pomeniți de cronicarii vremurilor noastre. Astăzi este ziua de naştere a lui Iosif Sava, un “răzeş” ceva mai aparte.
Trebuia să vin cu o continuare la povestea ganglionului, ştiu, dar e duminică, iar duminica lumea merge la film. Mă opresc şi eu prin urmare la o poveste din lumea filmului. O poveste care a început ca un succes, dar care a continuat apoi, să spunem, mai degrabă nedecis.
Dar nu pentru vreo renumită casă de modă. Sau pentru cea mai în vogă companie de telefonie mobilă a momentului. Sau pentru cine ştie ce nou parfum (care să-i poarte eventual numele). Nu că nu ar putea-o face, dacă şi-ar propune, pentru oricare dintre cele de mai sus. Ba chiar foarte lesne, aş spune.
