Știința de aia e știință, ca să le știe pe toate. Mîndră de ea și de ceea ce știe, a bătut din picior la un moment dat că musai să se facă screening pentru depistarea precoce a cancerului. De sîn pentru fetițe, de prostată pentru băieței. Și s-a făcut screening […]
Haideți să o recunoaștem cinstit: ghimbirul nu se regăsește prea sus printre preferințele noastre. Fie ele culinare sau în materie de băuturi (că veni vorba, am avut ocazia în primăvara asta să beau o minunată bere de ghimbir preparată în casă). Dar asta nu înseamnă decît că (mai) ratăm (încă) o […]
Am stabilit deja – nu eu, ci alții mult mai bine pregătiți şi mai informați decît mine – că, printre altele, fumatul predispune la tot felul de forme de cancer. Printre care şi cancer de prostată. Te-ai aştepta ca, odată ce un fumător a fost diagnosticat cu cancer de prostată şi, în urma […]
Vitamina E face parte – aşa cum îi spune şi numele – dintr-un grup de amine vitale pentru noi oamenii. Amine fără de care, altfel spus, nu putem trăi. O judecată rapidă ne-ar putea conduce la concluzia că mai multă vitamină E înseamnă o viață mai lungă. Greşit, ne spun […]
Cam asta ar fi triada chinezească pentru o invitație la orice nuntă care se respectă. Tradiții adînc înrădăcinate în subconștientul colectiv le spun chinezilor că pentru a-și “salva fața” mirii trebuie să pună pe mese cele mai bune branduri de băuturi și de țigări. Nu e de mirare deci că […]
Atît la propriu, cît şi la figurat. Iar pe deasupra mai produce şi fum. Iar aici ajungem la un lucru pe care eu unul pur şi simplu nu îl înțeleg (dar aici deja mă repet): e dovedit ştiințific faptul că Homo Sapiens nu poate trăi respirînd fum, iar cu toate astea reprezentanții speciei insistă să dovedească exact contrariul.
Tocmai am aflat. Se pare că, la fel precum Ana are mere, Coca-Cola are mi-mi. Sau, mai exact, 2-Mi si 4-Mi. Nu se ştie exact cînd şi cum s-a pricopsit cu ele, însă ambele sînt cancerigene. Şi, chiar dacă sînt indispensabile în obținerea inspiratei culori caramel a celebrei băuturi, se pare că firma producătoare va trebui să renunțe la ele.
“Mezelurile dăunează grav sănătății!” În curînd cu poze colorate însoțite de mesaje scrise cu litere de-o şchioapă care să ne explice fără ocolişuri riscurile de sănătate la care ne expunem dacă le consumăm. Printre altele multe şi cîteva tipuri de cancer cu localizare în principal digestivă. Poate că pare desprins dintr-un film – nu e clar încă dacă unul horror sau doar unul ştiințifico-fantastic – însă e doar cruda (viața bate, din nou, filmul) realitate.
Moda vine, moda trece. Iar între aceste două momente relativ uşor de identificat de către orice poet, pardon, jurnalist de nivel mediu, rămîne pentru o vreme alături de noi, procurîndu-ne o iluzorie şi temporară stare de bine. După care se retrage într-un loc nedefinit pentru un număr neprecizat de ani, doar pentru a reveni la un moment dat în forță, rujată şi pudrată (adică un fel de aceeaşi mărie, dar cu altă pălărie), pentru a ne ademeni din nou.
Doar ce s-a potolit – parcă mai ieri – din “fiert”, prin pîntecoase butoaie de pe ale patriei podgorii, mustul pornit pe amețitorul drum al transformării în vin. Că iar s-a pus pe fiert – de astă dată de-adevăratelea – prin oale şi ibrice puse la foc iute de oameni zgribuliți, alungați de pe străzi de baba iarna cotoroanța. Cu bucăți de mere aruncate în fiertură şi un praf de scorțişoară prefirată de-un pamplezir – ummm, ce dezmierd pe bulbul nostru olfactiv, şi ce răsfăț pe ale noastre papile gustative.
Mai multe mere. Dacă tot am adus ieri vorba despre ele, poate e cazul să ne aplecăm un pic asupra lor. Nu de alta, dar se pare că dintre toate fructele, mărul este cel care a influențat cel mai mult destinul omenirii.
Da, vorbim despre banala, ubicuitara apă, sursa şi suportul vieții etc. etc. etc. Elementul fără de care nu am putea să existăm nici noi, oamenii, atîta vreme cît acesta reprezintă cam 60% (chiar pînă la 75% în cazul copiilor) din greutatea noastră. Am scris la un moment dat despre aurita cale de mijloc pe care o caută înțelepții. Şi au ei, cei aleşi, motive bine întemeiate pentru care fac acest lucru.
… din nou … Cercetătorii – parcă din ce în ce mai mulți, parcă din ce în ce mai prolifici – fac ceea ce ştiu ei mai bine, adică cercetează. Cînd şi cînd ne spun lucruri noi, de cele mai multe ori însă doar ne explică lucruri pe care noi le ştiam deja. E şi cazul dezvăluirilor de astăzi.
Nici nu s-a fanat bine strălucirea pixelilor în care am exprimat dilema de ieri că iată, primim şi un posibil răspuns. Discret şi neaşteptat precum o rachetă intercontinentală, acesta aterizează azi în paginile blogului nostru mulțumită cercetătorilor americani care, după ce au studiat cîte-n lună şi-n stele, şi-au îndreptat din nou ocheanul (sau mă rog, microscopul) înspre probleme ceva mai lumeşti. Mult prea lumeşti şi chiar mult prea omeneşti.
Dragi, cititori,
Întrerupem pentru o zi şirul dezvăluirilor despre cancer pentru o ştire de maximă importanță pentru omenire. Se pare că o nouă specie este pe cale de dispariție. Şi nu vorbim aici despre vreo specie exotică precum găina cu coc sau şarpele cu pene. De fapt e mai degrabă o subspecie – chiar una foarte apropiată nouă – anume cea a beutorilor de tutun. Sau a purtătorilor de aură din fum albastru, vorba poetului. Sau, dacă vreți, a concitadinilor cu alimentare pulmonară hibridă – jumătate aer, jumătate fum (de țigară, normal, că doar e mai scump).
Sau poate, şi mai bine, şi verde şi roşu! Aflam ieri cu surprindere (dar şi cu speranță) secretul, bine ascuns pînă de curînd, al cancerului. Iar un distins profesor ne spunea, într-un articol dintr-o revistă de înaltă ținută ştiințifică, că toate substanțele folosite în lupta împotriva cancerului iau ca țintă acest factor cheie.
Dacă ieri a fost rîndul cercetătorilor americani, astăzi cei englezi revin în forță. Ceaiul verde – ne anunță ei cu aplomb – ne protejează atît împotriva bolii Alzheimer, cît şi împotriva cancerului. Ne bucurăm pentru ambele categorii de (potențiali) bolnavi, însă ne concentrăm – după cum ne e obiceiul – doar pe cea din urmă.
Fum maxim poate. Una dintre principalele explicații pentru internaționalul (şi iraționalul) succes al excentricului obicei al fumatului este – după mintea mea – abilitatea celor care îl practică de a fi simultan atît practicieni înverşunați, cît şi teoreticieni de forță. Abilitate care se pare că nu cunoaşte bariere de sex, vîrstă, educație, apartenență politică sau echipă de fotbal preferată.
Celebrii şi ubicuitarii cercetători englezi s-au prins probabil că lumea începe să se confrunte cu o inflație de studii care li se datorează, cu riscul major ca descoperirile lor să nu mai intereseze pe nimeni. Aşa că au început să recurgă la diverse stratageme, cum ar fi în acest caz asocierea cu cercetătorii scoțieni şi cu cei japonezi (parcă începe să devină un pic mai credibil, nu-i aşa?).
