Dacă ieri a fost rîndul cercetătorilor americani, astăzi cei englezi revin în forță. Ceaiul verde – ne anunță ei cu aplomb – ne protejează atît împotriva bolii Alzheimer, cît şi împotriva cancerului. Ne bucurăm pentru ambele categorii de (potențiali) bolnavi, însă ne concentrăm – după cum ne e obiceiul – doar pe cea din urmă.
… est. Repede-repede, că e sîmbătă şi e oricum arhi-fumată. Ştirea (de fapt miezul ei), că de țigară nu ne atingem, ceea ce vă doresc şi vouă.
Et functio laesa. Sună savant? Poate, dar de fapt înseamnă doar “umflătură”, “roşeață”, “căldură” şi “durere”. Care au drept consecință o “funcție lezată”. Iar asta pe latineşte, o limbă care pe noi, vajnici urmaşi ai lui Traian (celălalt) n-ar trebui să ne sperie prea tare.
Sînt sigur că toți cei care am citit pe nerăsuflate incredibila poveste a superşoarecelui iute devorator de celule canceroase ne-am întrebat la un moment dat cu justificată mirare: bine frate, dar de ce numai el şi nu şi (toți) ceilalți confrați şoareci? Iar mai apoi (în barbă, dar cu firească invidie): şi în definitiv, monşer, ce are el şi nu am eu?
Însă numai la individual, dacă se poate. Munca în colectiv şi sportul de echipă nu sînt pentru noi. Măria-Sa poporul român poate produce, cu puțină sforțare, individualități remarcabile prin mai toate domeniile de activitate antropică la care ne putem gîndi. O Nadia Comăneci sau un Ilie Năstase se află încă, vii şi pipăibili, printre noi (asta ca să luăm în considerare doar sportul, la care ne pricepem, nu-i aşa, cu toții).
Cultura – mai mult sau mai puțin generală – este, se spune, ceea ce mai rămîne după ce ai uitat tot ce ai învățat. Am încercat astăzi să-mi amintesc care sînt caracteristicile unui organism viu, fie el animal sau plantă, organism superior şi multilateral dezvoltat sau doar celulă, amoebă sau parameci. Ce este de fapt viața, indiferent de forma sub care se manifestă ea?
Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.
În vreme ce fetele de vîrsta ei se mai bucurau încă de păpuşile lor, ea făcea tenis de performanță. Şi nu orice fel de performanță, ci una de cel mai înalt nivel. Înainte de a ajunge la vîrsta majoratului le-a înfruntat pe cele mai mari jucătoare ale vremii: Chris Evert, Billie Jean King, Tracy Austin, Pam Shriver.
Începem astăzi un an nou. Cu o pauză. Primele două zile ale noului nostru an coincid cu sfîrşitul unei săptămîni. Cu acea parte a unei săptămîni în care, de regulă, ne odihnim.
“Cancerul zace în fiecare dintre noi, inactiv, dormitând în stare latentă. Ca toate organismele vii, corpul nostru produce tot timpul celule cu deficiențe. Aşa se formează tumorile. În acelaşi timp, însă, corpul nostru este echipat şi cu un mare număr de mecanisme care detectează celulele de acest tip şi, într-un fel, le ține în frâu. În Occident, o persoană din patru va muri de cancer, dar trei din patru vor reuşi să scape. Mecanismele lor de apărare vor rezista atacului şi moartea respectivelor persoane se va produce din alte cauze.”
Cuvinte fireşti adresate de către orice pacient de pe lumea asta medicului care l-a făcut bine. Cuvinte care apar însă într-o cu totul altă lumină atunci cînd sînt rostite de un pacient aflat pe patul de moarte.
“Pentru construcție (un avion solar, nota mea), am mers la fabricanții de avioane cu specificațiile noastre şi ei au spus că e imposibil; de aceea am abordat un constructor naval – şi pentru că acesta nu ştia că e imposibil, ne-a ajutat.”
Pe drumul înțelegerii şi acceptării condiției sale de bolnav de cancer, David ne mai spune o poveste care pentru el a avut o semnificație deosebită şi care l-a ajutat să se înțeleagă mai bine pe el însuşi. Este vorba despre un fragment din “Stăpîn şi om” a lui Lev Tolstoi, pe care îl voi reda în chiar cuvintele lui David (cu grafia din textul original):
Că tot e la modă verdele zilele astea. Energie “verde”, mîncare “verde” (nu crudă, ci doar ecologică), ba chiar şi politicieni “verzi” (mai puțini spre deloc pe la noi, mai mult pe la ei). Nu mai spun de celebrii omuleți verzi de pe alte planete care ne mai vizitează cînd şi cînd (tot mai rar se pare în ultima vreme, s-or fi săturat/plictisit şi ei de noi, oare?).
“Cu mine s-a petrecut o schimbare, despre care cred că este ireversibilă. Dintr-o dată, aspecte ca prestigiul, succesul politic sau statutul financiar, au devenit neimportante. În cursul acelor prime ceasuri care au trecut din momentul în care am realizat că am cancer, nu m-am gândit niciodată la fotoliul meu din Senat, la contul meu din bancă sau la destinul global al omenirii … “
Veste proastă: România se află pe primul loc la decese din cauza cancerului de col uterin, mai precis 2.000 de românce mor anual de această boală. Veste bună: se pare că e singura formă de cancer care poate fi complet vindecată, dacă este depistată la timp. Veste proastă: cancerul de col uterin nu manifestă simptome. Veste bună: printr-un simplu control la ginecologie pentru testul Papanicolau se poate depista la timp.
