Bei coca-cola zero? Atunci se prea poate să ai impresia că eşti, vorba reclamei-sufletul-comerțului, la dietă. Protejat(ă), carevasăzică, de maleficul zahăr. E doar o impresie. De fapt te afli în situația, inspirat descrisă de moşi-strămoşi, de “sărit din lac în puț”.
Consumul de carne dăunează grav sănătății. Ei bine, poate că va mai trece ceva timp pînă cînd avertismente de acest fel vor apărea pe pachetele de carne cumpărate de la alimentara. Sau prin pauzele publicitare de la televizor.
Copiii – știm deja asta de la televizor – spun lucruri trăznite. Iar ăsta e un merit al lor. Pe de altă parte copiii mai și fac lucruri trăznite. Bunăoară să mănînce timp de 15 ani doar nuggets pînă la a ajunge pe punctul de a muri.
Ei bine, după ceva mai mult de un an de cînd am făcut cunoștință, mi-mi se întoarce. De data asta însă doar pentru a-și lua rămas bun de la noi și de la formula care a consacrat-o. Coca-Cola și Pepsi, marii comercianți de mi-mi la sticlă (sau la cutie, după caz) s-au aplecat în sfîrșit în fața evidenței și au acceptat, mai de voie, mai de nevoie, să schimbe rețeta celebrei lor ape colorate.
Nu știu dacă ați remarcat, însă mai toate poveștile noastre se termină cu un stop-cadru pe perechea Făt-Frumos – Ileana Cosînzeana care, după ce au învins – în urma unui lăudabil și exemplar efort de echipă – balaurul cel cu multe capete, trăiesc “fericiți pînă la adînci bătrîneți”. Nimic despre cum își împart drăguții de ei trebile prin gospodărie.
Zice-se că celebra băutură cu pretenții răcoritoare a luat-o pe urmele suratei cu același nume de familie și care se prezintă cunoscătorilor doar sub formă de praf alb. Oricît ar suna de incredibil, se pare că mai nou coca-cola a ajuns obiect de contrabandă. Pe aceleași cărări cunoscute și bătătorite dintre Mexic și Statele Unite și în același sens.
Grea sarcină ar mai avea azi fata cea mică din poveste. Căci dacă micul ei truc cu sarea în bucate i-a adus atunci cîștig de cauză (în dauna surorilor ei mai mari care au mizat pe zahăr și pe miere), nu e deloc sigur că astăzi ar mai avea același succes.
Că veni vorba despre sindromul metabolic, această struțo-cămilă a medicinii vestice. Mi-am zis că, dacă tot m-am împiedicat de el, poate n-ar strica să fac o cercetare rapidă privind progresul făcut de știința medicală în cunoașterea, înțelegerea și, de ce nu, tratarea acestuia. Îmi amintesc că (prea) multe necunoscute îl asaltau încă de pe cînd îmi toceam și eu coatele prin băncile școlii medicale. Iar situația nu părea să se schimbe într-un ritm prea promițător nici în anii ce au urmat.
După ce am dat precauți două ture în jurul ei, să intrăm direct în problemă. Sînt din ce în ce mai mulți copii supraponderali sau obezi (deocamdată fenomenul e mai întîlnit în America, însă România recuperează rapid). Iar medicii pediatri încep să descopere tot mai multe legături între metabolismul zahărului, afectarea hepatică și epidemia de obezitate.
După introducerea – care multora le-ar putea părea senzaționalistă – de ieri, e cazul să mă explic puțin. Poate că – vor recunoaște unii – zahărul nu ne e chiar cel mai bun prieten; însă chiar dușman? Și nu doar un dușman oarecare, ci chiar cel mai mare dintre ei !? Recunosc că, deși am mai scris despre zahăr și efectele lui nefaste asupra sănătății noastre, nu eram, la momentul respectiv (după cum probabil că nu sînt nici acum) pe deplin conștient de întregul rău pe care ni-l poate face acesta.
Dacă vi-l închipuiți ca pe un personaj întunecat și misterios, eluziv dar în același timp profund agresiv, genul de individ malign pe capul căruia s-a pus o recompensă imensă și care este urmărit de către toate serviciile secrete prin filmele de Oscar de la Hollywood, ei bine nu. Vă înșelați amarnic.
Avem aşadar cele mai felurite metode de a ne îndestula cu zahăr. Să ne punem şi în cap, la o adică (ceea ce, într-un sens desigur figurat, nu ar fi neapărat rău atîta timp cît zahărul este singurul “combustibil” pe care creierul îl poate folosi pentru a funcționa normal).
Am tot vorbit despre cum am ajuns să ne hrănim într-un timp care parcă nu mai are răbdare cu noi. Sîntem grăbiți, sîntem nepăsători, sîntem teribil de naiv de inconştienți. Ne luăm sănătatea ca de la sine înțeleasă şi nu acceptăm nici în ruptul capului că ni se poate întîmpla ceva rău. Altora poate, nouă în nici un caz.
Uitîndu-mă în urmă, nu pot să spun că mă prăpădesc după perioada petrecută în armată. Însă unul dintre meritele experiențelor de viață mai puțin plăcute este acela că ne învață să prețuim altfel micile bucurii pe care aceasta ni le rezervă totuşi. Un astfel de moment a apărut atunci cînd unitatea în care îmi făceam stagiul militar a trebuit să-şi reîmprospăteze stocurile strategice de biscuiți. Iar stocurile vechi au fost date la consum. Poate nu pare, însă prin comparație cu mîncarea oferită de o popotă, biscuiții sînt o adevărată delicatesă.
Zahărul. Probabil că sînt puține invenții umane atît de larg folosite şi de (aparent) inofensive, dar care în acelaşi timp să genereze atîtea probleme de sănătate. Şi cu siguranță că nu există o cale mai “dibace” de a-l descărca direct peste un pancreas din ce în ce mai blazat şi mai lipsit de apărare decît prin intermediul băuturilor răcoritoare (carbogazoase sau nu).
Am tot vorbit despre băuturile răcoritoare şi despre cei doi reprezentanți de categorie grea ai acestora: Coca-Cola şi Pepsi-Cola. Despre efectele nefaste asupra sănătății pe care le are consumul necontrolat al acestor băuturi, inclusiv un risc crescut de a ne îmbolnăvi de cancer. Am stabilit fără putință de tăgadă că, în urma luptei lipsite de menajamente dintre cei doi giganți, cei care pierd sîntem noi, care doar îi încurajăm de pe margine. În timp ce ei cu siguranță nu pierd.
Pentru că sînt dulci, pufoase şi parfumate. Pudrate cu zahăr şi cu scorțişoară, cu glazură de ciocolată sau de caramel, umplute cu dulceață, gem sau magiun – cum mai ştiu ele să ne ia mințile. Alungite sau rotunde, plate sau bombate, cu gaură sau fără, ne asaltează în toate formele şi mărimile. Iar noi, vrăjiți, uităm de fiecare dată dreapta măsură şi ne aruncăm cu capul înainte într-o idilă mereu surprinzătoare, periculoasă mereu.
Una din strigăturile noastre naționale, alături de “ia bomboana agricolă!” şi “sticle goale cumpăr!”.
Apărută la început timid prin tîrguri şi iarmaroace prăfuite, extinsă mai apoi cu succes la festivaluri populare cu poleială roşie şi lățită în cele din urmă democratic prin cele mai diverse outlet-uri de cartier.
Cu mult timp înainte de a renaşte – tînără, frumoasă şi suplă – din valurile mării pe plajele insulei Cipru, Venus-Afrodita era o doamnă planturoasă, cu şolduri late şi sîni doldora de lapte.
Cum altfel într-o lume în care o femeie nu numai că trebuia să aducă pe lume cît mai mulți copii (cu speranța că măcar o parte vor supraviețui), dar era nevoită uneori chiar să-i apere cu mîinile goale de (nenumăratele) pericole.
Este că băuturile răcoritoare, carbogazoase sau nu, chiar ne pot îmbolnăvi de cancer. Vă promiteam într-un post anterior (în care vorbeam despre efectele incredibil de nefaste pentru sănătate ale unei singure sticle de băutură răcoritoare) că vom face această demonstrație. Să o luăm aşadar metodic, de la o margine.
