Nici răpusă. Încă o ilustrare a faptului că, o dată ce îți pui mintea, poți să susții – chiar cu dovezi – aproape orice. Ba, în plus, cu aceleași șanse de succes, chiar și atunci cînd vorbim despre lucruri sau despre poziții care se bat cap în cap. Nu au trecut decît doi ani de cînd un grup de experți americani a pus la îndoială beneficiile mamografiei ca test de screening, cu recomandarea de a se crește la 50 de ani vîrsta pentru prima examinare.
Ai 62 de ani și tocmai ai fost diagnosticat cu cancer. Iar primul tău gînd este să … te apuci să alergi maratonul. Poate că afirmația nu este valabilă pentru cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre noi. Dar ea se potrivește ca o mănușă unui anume Don Wright, un american care a dezvoltat o pasiune pentru regina probelor atletice la o vîrstă la care cei mai mulți oameni sînt mulțumiți dacă își pot scoate nepoțeii la o plimbare în parc.
Vestea veștilor ne vine astăzi (vorba vine, că articolul în cauză e deja prin online de vreo cîteva zile) tocmai de la antipozi. Pentru că s-au săturat să mai umble cu cioara … ăăă … pardon, cu țigara vopsită, australienii au zis stop joc. De aici încolo (iar vorba vine, că legea va intra în vigoare în luna decembrie a anului viitor) toate pachetele de țigări vor arăta la fel.
Poate că arată bine, nu zic nu. Dar de făcut nu face bine. Iar asta nu o mai zic eu, ci niște cetățeni un pic mai bine pregătiți decît mine. Este vorba mai exact despre niște cercetători americani de la Universitatea din San Francisco, care au descoperit o interesantă legătură de cauzalitate între consumul de carne roșie și cancerul de prostată.
Este vorba despre un medicament – metformin – folosit de foarte multă vreme în tratamentul diabetului de tip 2. Care medicament demonstrează acum, potrivit unui studiu americano-coreean, efecte antitumorale.
Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate. Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).
Revin asupra întîmplării cu prietenul al cărui tată s-a trezit peste noapte cu un diagnostic de cancer de prostată. Sînt cîteva lucruri simple pe care oamenii ar trebui să la facă. Și pe care aceștia de regulă nu le fac pentru că, cel mai adesea, nici măcar nu știu că le pot face. Iar aici vorbesc despre oamenii (bolnavi) în general și despre oamenii suspecți de, sau diagnosticați cu, un cancer în particular.
M-a căutat zilele trecute, destul de alarmat, un prieten de departe. Tatăl lui tocmai primise un diagnostic de cancer de prostată (într-o formulare dealtfel destul de laconică), iar chirurgul își pusese deja bisturiul deoparte pentru intervenția care “nu trebuia să mai întîrzie mai mult de cîteva zile”.
De cîteva zile mă tot întreb dacă să abordez sau nu subiectul, care este de fapt o continuare (și o completare) la una dintre cele două teme detaliate ca urmare a simpozionului de medicină integrativă. Mă tot codesc pentru că, deși am făcut o cercetare încercînd să găsesc atît argumente pro, cît și contra pentru a-mi forma o opinie informată pe care să o dau la rîndul meu cu inima împăcată mai departe, mărturisesc că nu am reușit. Iar ca urmare, o voi transmite ca atare – ipoteza e prea interesantă pentru a nu o menționa – lăsînd în acest caz la latitudinea fiecăruia decizia de a o accepta sau nu.
Barack Obama s-a lăsat de fumat. O informație sigură, confirmată oficial chiar de către medicul său. E adevărat că i-au trebuit vreo cinci ani pentru această (mică) performanță, dar a meritat efortul. (În paranteză fie spus, i-a luat acestuia mai puțin timp pentru a ajunge președintele Statelor Unite. Orice o însemna acest lucru.)
E duminică. Toamnă, rece și deja întuneric afară. Un moment bun pentru reflecție. Să reflectăm, deci. În aceeași zi cu rarissima întîmplare, în curtea FDA mai avea loc un eveniment cel puțin straniu.
E o întîmplare rarissimă, așa încît nu se putea să o ratez. Ieri, vineri 18 noiembrie, Agenția americană a medicamentului (FDA – Food and Drug Administration) a revocat autorizația de folosire a unui medicament pentru o indicație anume.
Sau cel puțin nu în Uniunea Europeană. Oricît ar părea de incredibil, coana Europa susține (mai nou) că apa nu hidratează.
Nu are vreo legătură cu ceea ce noi de regulă numim cancer, însă îl ilustrează foarte bine. Sîntem tot mai mulți (oameni) pe o (aceeași) planetă care pare cu fiecare zi din ce în ce mai mică. Din ce în ce mai mică și cu tot mai puține resurse la dispoziție pentru a ne hrăni pe toți.
Sărim un pic peste ocean pentru o știre care ar putea fi considerată amuzantă dacă n-ar fi de-a dreptul tristă. Cartoful și pasta de tomate sînt, în viziunea Congresului american, vegetale. Iar pe cale de consecință eligibile pentru a primi subsidii federale în cazul în care sînt incluse în meniul oferit de către școli elevilor.
Zilele trecute media mioritică a fost inundată de (încă) o știre din ciclul “noi sîntem români”. “El e românul care a găsit un leac împotriva cancerului” titra – prin condeiul unei prea june, probabil – ditamai ziarul “Adevărul”. “Hait!”, mi-am zis, în timp ce știrea se revărsa înspre noi din toate canalele și ungherele de informare, punînd în alertă maximă cetățeni altfel extrem de pașnici.
Mai precis, chimioterapie potențată de insulină (cel de-al doilea subiect pe care am promis că-l voi aborda separat în urma seminarului de medicină integrativă). Ideea se bazează pe o serie extrem de pertinentă de observații simple puse cap la cap. Astfel, celulele sănătoase își produc energia necesară vieții cu ajutorul oxigenului (prin reacții aerobe). Prin contrast, cele tumorale folosesc procese anaerobe, adică reacții care au loc în absența oxigenului (un fel de fermentație).
Evelyn Lauder – membră a familiei din spatele celebrei companii cosmetice cu același nume, a murit sîmbătă la New York, ca urmare a complicațiilor unui cancer de ovar.
De fier, pentru că ne-am prins, noi oamenii, că de asta are organismul nostru mai mare nevoie. Vorbeam ieri despre surprizele – oarecum bănuite, dealtfel – pe care ni le rezervă planta de tutun. Astăzi este rîndul cerealelor, pe care le mîncăm – sub forma delicaților fulgi – cu lapte […]
Tocmai am realizat că a trecut ceva vreme de cînd nu am mai abordat misteriosul obicei al fumatului. Imediat mi-am amintit de un filmuleț văzut pe YouTube. Un filmuleț în care cineva ne arată, printr-un experiment remarcabil de simplu, cam ce lucruri minunate ajung în fizicul celor care obișnuiesc să […]
