Archive for noiembrie, 2011

noiembrie 30th, 2011

mamografia nu se dă dusă

by doctorul

Vechea nouă dilemă (sursa: www.topnews.net.nz)

Nici răpusă.

Încă o ilustrare a faptului că, o dată ce îți pui mintea, poți să susții – chiar cu dovezi – aproape orice. Ba, în plus, cu aceleași șanse de succes, chiar și atunci cînd vorbim despre lucruri sau despre poziții care se bat cap în cap.

Nu au trecut decît doi ani de cînd un grup de experți americani a pus la îndoială beneficiile mamografiei ca test de screening pentru cancerul de sîn, cu recomandarea de a se crește la 50 de ani vîrsta pentru prima examinare. Iată că zile astea a apărut și răspunsul, materializat sub forma unui studiu prezentat la întîlnirea anuală a Societății Nord-Americane de Radiologie.

Studiul arată că femeile cu vîrste cuprinse între 40 și 49 de ani prezintă un risc semnificativ de a face un cancer de sîn. Un risc la fel de ridicat, fie că au, fie că nu au un istoric de cancer de sîn în familie.

Imediat a apărut și (contra)-recomandarea ca vîrsta de începere a mamografiilor să fie menținută la 40 de ani.

Dat fiind faptul că o întreagă specialitate medicală – cea imagistică – trăiește în bună măsură de pe urma examenelor mamografice, este puțin probabil ca această dispută să fie tranșată prea curînd (nu de alta dar, prin exceptarea unei categorii importante de femei de la obligativitatea screening-ului mamografic, o mulțime de radiologi-imagiști ar risca să rămînă fără colegi, vorba lui nenea Iancu).

Iar între timp, femeile rămîn prinse undeva la mijloc.

Într-o dilemă care e, mai întîi de toate, a lor.

(dilemă preluată la rîndul meu de pe CNN online)

fii primul care votează
noiembrie 29th, 2011

un maraton și … încă unul

by doctorul

Ai 62 de ani și tocmai ai fost diagnosticat cu cancer. Iar primul tău gînd este să … te apuci să alergi maratonul.

Poate că afirmația nu este valabilă pentru cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre noi. Dar ea se potrivește ca o mănușă unui anume Don Wright, un american care a dezvoltat o pasiune pentru regina probelor atletice la o vîrstă la care cei mai mulți oameni sînt mulțumiți dacă își pot scoate nepoțeii la o plimbare în parc.

Ca să respect întru totul adevărul, Don apucase să alerge deja o cursă înainte de fatidica întîlnire cu medicul oncolog. Diagnosticul – mielom multiplu, o boală care afectează oasele și predispune la fracturi – l-a făcut să-și propună să mai alerge (măcar) un maraton înainte ca boala să-l împiedice să o facă.

În alergare (sursa: www.canions.edu.ms)

După care au mai urmat cîteva curse. După care a apărut gîndul de a alerga cîte un maraton în fiecare din cele 50 de state americane. Iar după 8 ani și 60 de maratoane în 41 de state, Don nu s-a oprit încă din alergare. Însă cancerul a făcut-o, cîtă vreme de 3 ani și jumătate nu mai dă semne evoluție.

Medicii – care îi dăduseră lui Don 5 ani statistici de viață – nu își explică ce se întîmplă, însă îl încurajează pe acesta să continue în ceea ce face.

Iar Don le ascultă sfatul și aleargă neobosit către ținta propusă.

Către viață.

(poveste de viață citită pe CNN online

2 persoane apreciază
noiembrie 28th, 2011

în Australia țigările își pierd fața

by doctorul

Țigările anonime (sursa: www.cigarettesreporter.com)

Vestea veștilor ne vine astăzi (vorba vine, că articolul în cauză e deja prin online de vreo cîteva zile) tocmai de la antipozi.

Pentru că s-au săturat să mai umble cu cioara … ăăă … pardon, cu țigara vopsită, australienii au zis stop joc. De aici încolo (iarăși vorba vine, că legea va intra în vigoare abia în luna decembrie a anului viitor) toate pachetele de țigări vor arăta la fel.

Adică numele (sau, mă rog, brand-ul) va apărea pe un mobilizator fond măsliniu închis, va utiliza același font (tip și dimensiune de literă) și va fi plasat într-un loc bine definit pe pachetul de țigări. Imagini sugestive și avertizări explicite vor mai înviora cumva produsul pe 75% din partea din față și pe nu mai puțin de 90% din partea din spate a pachetului.

Companiile tutuniere au intrat deja în vrie și au început să-și trimită in corpore gealații (citește avocații) prin tribunale, ca să încerce imposibilul. Noua lege, spun ei, nu le dă posibilitatea să se diferențieze față de competiție.

Ca și cînd ar fi vreo diferență …

(știre fumegată de Pravda online)

1 persoană apreciază
noiembrie 27th, 2011

carne roșie bine făcută

by doctorul

Poate că arată bine, nu zic nu.

Dar de făcut nu face chiar bine. Iar asta nu o mai zic eu, ci niște cetățeni un pic mai bine pregătiți decît mine.

Este vorba mai exact despre ceva cercetători americani de la Universitatea din San Francisco, care au descoperit o interesantă legătură de cauzalitate între consumul de carne roșie și cancerul de prostată. Astfel, datele strînse de ei arată că bărbații care se delectează cu grătar de două ori pe săptămînă au un risc de două ori mai ridicat de a fi diagnosticați cu un cancer de prostată agresiv (iar cuvîntul-cheie aici este “agresiv”).

Cecretătorii respectivi ne indică și vinovații care, chiar dacă au nume greu de pronunțat, merită menționați. Este vorba despre compuși chimici de tip amine heterociclice și hidrocarburi heterociclice aromatice. Aceste substanțe nocive se formează prin expunerea cărnii la temperaturi înalte sau la flacără deschisă, iar studiile pe modele animale au arătat că ele cresc riscul de apariție pentru mai multe forme de cancer.

Carne cu carne (sursa: www.tweeting.com)

Dacă legătura dintre carnea roșie și cancerul colorectal, spre exemplu, era bine documentată de ceva vreme, lucrurile nu erau la fel de clare în privința cancerului de prostată. Ceea ce face rezultatele acestui studiu cu atît mai importante, cu cît ele mai arată (ca și un element de noutate) în plus și o relație directă cu agresivitatea acestuia.

Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, medicii oncologi le recomandau celor bolnavi de cancer să mănînce carne la grătar (pentru că, motivau ei, e mai “curată” decît carnea pregătită cu sosuri sau alte celea).

Cum se mai schimbă vremurile!

(știre preluată – și bine perpelită – de pe CNN online)

fii primul care votează
noiembrie 26th, 2011

confirmat în diabet, promite în cancer

by doctorul

Este vorba despre un medicament – metformin – folosit de foarte multă vreme în tratamentul diabetului de tip 2.

Care medicament demonstrează acum, potrivit unui studiu americano-coreean, efecte antitumorale. Mai exact, metforminul poate preveni declanșarea unui cancer ca urmare a expunerii la diverși compuși chimici (naturali sau artificiali).

Evoluție (www.melissasespressoshot.blogspot.com)

Studiul vine să confirme raportări epidemiologice mai vechi potrivit cărora metforminul poate reduce riscul apariției unor forme de cancer asociate diabetului (cum ar fi, de exemplu, cancerul de sîn).

Dacă mecanismul de acțiune al medicamentului nu este (deocamdată) cunoscut, rămîne totuși faptul – extrem de interesant – că un medicament folosit cu succes în diabet are deasemenea efecte benefice în cancer.

Cel mai probabil încă o verigă lipsă în lanțul patologic obezitate – diabet – cancer.

(știre preluată de pe Xinhua online)

 

fii primul care votează
noiembrie 25th, 2011

cancerul ne încearcă, noi (doar) alegem

by doctorul

Ianus (sursa: www.blogulucella.blogspot.com)

Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate.

Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).

Cîteodată ne (mai și) îmbolnăvim. Iar atunci ne revoltăm de-a dreptul: de ce asta, de ce mie, de ce acum?

Zilele trecute m-am întîlnit cu o prietenă dragă de la care am aflat la un moment dat – însă doar în scris – o poveste cu mult tîlc. Am rugat-o să mi-o mai spună o dată, de data asta cu toate amănuntele permise de o discuție față la față.

Povestea are loc în jurul a doi oameni dragi ei – unul tată, altul socru – care primesc în decurs de doar cîteva luni un diagnostic teribil: cancer. Unul este într-un stadiu avansat al unei forme de cancer (melanom malign) agresiv și cu prognostic destul de sumbru, pe cînd celălalt are o tumoră (cancer de colon) indolentă, bine delimitată și cu un prognostic bun.

Unul dintre ei alege să trăiască (“am mulți oameni la care țin și pe care vreau să-i mai văd și mai am încă multe de făcut pe lumea asta”), iar celălalt decide – literalmente – să moară (“nu îi mai înțeleg pe oameni și modul în care aceștia se manifestă, nu mă mai regăsesc în viața pe care eu o trăiesc”).

Povestea se întîmpla acum aproape 15 ani. Pot doar să vă mai spun că unul dintre ei – cel care și-a propus să trăiască – este în viață și astăzi, pe cînd celălalt – cel care a ales să moară – și-a văzut dorința îndeplinită în doar cîteva luni.

Poate vă așteptați ca cel cu forma ușoară de cancer să fie cel aflat încă în viață, pe cînd celălalt …

Ei bine, vă înșelați profund!

2 persoane apreciază
noiembrie 24th, 2011

învățăturile simple ale unui caz complicat

by doctorul

Revin asupra întîmplării cu prietenul al cărui tată s-a trezit peste noapte cu un diagnostic de cancer de prostată.

Sînt cîteva lucruri simple pe care oamenii ar trebui să le facă. Și pe care aceștia de regulă nu le fac pentru că, cel mai adesea, nici măcar nu știu că le pot face. Iar aici vorbesc despre oamenii (bolnavi) în general și despre oamenii suspecți de, sau diagnosticați cu, un cancer în particular.

Spre exemplu, oamenii nu știu că au dreptul, conform legii, de a alege să ceară o opinie medicală sau să fie tratați de către orice medic cu drept de liberă practică din această țară.

Și nu mai știu oamenii, de asemenea, că probele biologice (în cazul unei persoane cu cancer este vorba în principal despre biopsie și/sau blocul și lamele de țesut aferente), precum și toate documentele medicale rezultate în urma investigațiilor aparțin, tot conform legii, pacientului în cauză. Care le poate deci solicita și care este în drept să le primească pentru a le folosi în cel mai bun mod cu putință în scopul de a se vindeca.

Iar ca urmare oamenii ajung foarte des prizonierii primului diagnostic ieșit în cale și ai primei – iar de cele mai multe ori și ai singurei – opțiuni terapeutice în care deschid ochii. Cazul, bineînțeles, și al tatălui amicului, dar și al multor altora – tați, mame, frați sau surori, rude sau prieteni de-ai noștri. Ba chiar, aș îndrăzni să spun, cazul multora dintre noi.

Prietenul meu și cu mine ne tragem – absolut întîmplător – din același oraș. Și tot absolut întîmplător eu aveam de făcut în zilele următoare un drum prin locurile de baștină. Drept pentru care i-am propus amicului să mă ocup eu de cele necesare printre picăturile rămase în cursul vizitei.

Aparent complicat (sursa: www.acwwoodcuts.com)

Zis și făcut. M-am întîlnit cu tatăl prietenului, am mers împreună la laboratorul spitalului și am solicitat probele respective. Amabilă și îndatoritoare, doamna doctor – șefa de laborator – ne-a asigurat că ni le eliberează cu mare plăcere, dar că înainte trebuie să arunce și ea o privire. Astfel că ne-am ales nu numai cu probele, dar și cu – absolut gratuit – o a doua opinie. Care opinie s-a dovedit în plus și favorabilă, în sensul că la o nouă citire cancerul nu a mai apărut a fi atît de agresiv pe cît păruse la prima.

Ce urmează? Încă o opinie – deja a treia – de data asta la un medic anatomopatolog ceva mai specializat în patologia oncologică (prin urmare cu un ochi mai format și deci cu șanse mai mari de a furniza un diagnostic de o mai mare acuratețe). La care vom adăuga încă o opinie – de data asta de la un medic clinician – privind (și) alte opțiuni terapeutice avute la dispoziție.

Iar (abia) apoi urmează să mai vedem.

3 persoane apreciază
noiembrie 23rd, 2011

un caz de cancer de prostată

by doctorul

M-a căutat zilele trecute, destul de alarmat, un prieten de departe.

Tatăl lui tocmai primise un diagnostic de cancer de prostată (într-o formulare dealtfel destul de laconică), iar chirurgul își pusese deja bisturiul deoparte pentru intervenția care “nu trebuia să mai întîrzie mai mult de cîteva zile”.

Strivit între ambiguitatea diagnosticului și incertitudinea privind abordarea terapeutică pe de o parte, și dorința de a-și ajuta tatăl lui în condițiile în care îi despart mai multe mii de kilometri, pe de alta, amicul meu nu știa pur și simplu ce să facă.

Căutare (sursa: www.anitabora.com)

M-am simțit ca la un examen practic inopinat. Aveam în fața mea un caz real, un om care se confrunta cu boala despre care eu îmi dau de ceva vreme cu părerea, un om pe care, pe deasupra, îl mai și cunoșteam. Era nevoie de un răspuns concret, de un răspuns specific și mai ales, de un răspuns rapid. Un răspuns pentru care nici măcar nu aveam toate datele pentru a-l formula.

Am stat cu prietenul cam o oră pe skype și am dezbătut-o pe toate fețele. I-am spus despre screening-ul care nu se mai recomandă, despre abordarea terapeutică – destul de comună în cancerul de prostată – descrisă ca “watchful waiting” (așteptare vigilentă), dar și – ca ultim resort – despre opțiunile terapeutice chirurgicale variate și din ce în ce mai “blînde” pe care mai nou pacienții le au la îndemînă.

Însă înainte de toate i-am sugerat – cum dealtfel o fac de fiecare dată – să se asigure de corectitudinea diagnosticului, respectiv să mai ceară (cel puțin) încă o opinie terapeutică. Nu trebuie – ba chiar e mai mult decît imperativ – să luăm de bun primul diagnostic și să ne repezim la orice tratament “descoperit” sub imperiul emoției.

Sînt decizii din viața noastră asupra cărora pur și simplu nu mai putem reveni.

4 persoane apreciază
noiembrie 22nd, 2011

continuare la necesara precizare

by doctorul

Fetus ziua 56 (sursa: www.curiousgeorgiana.tumblr.com)

De cîteva zile mă tot întreb dacă să abordez sau nu subiectul, care este de fapt o continuare (și o completare) la una dintre cele două teme detaliate ca urmare a simpozionului de medicină integrativă.

Mă tot codesc pentru că, deși am făcut o cercetare încercînd să găsesc atît argumente pro, cît și contra pentru a-mi forma o opinie informată pe care să o dau la rîndul meu cu inima împăcată mai departe, mărturisesc că nu am reușit. Iar ca urmare, o voi transmite ca atare – ipoteza e prea interesantă pentru a nu o menționa – lăsînd în acest caz la latitudinea fiecăruia decizia de a o accepta sau nu.

Este vorba despre similitudinea dintre comportamentul placentei în primele ei stadii de dezvoltare – denumit trofoblast – și cel al unei tumori maligne. După cum spuneam și atunci, la un moment dat ceva se întîmplă astfel încît agresivul trofoblast își oprește creșterea haotică și se transformă într-o placentă cuminte, ascultătoare și foarte-foarte muncitoare.

Momentul este unul foarte precis – respectiv ziua 56 a sarcinii – iar ceea ce se întîmplă este cel puțin intrigant: brusc, pancreasul fătului începe să secrete enzime pancreatice. De ce ar avea nevoie viitorul copil de enzime digestive, atîta vreme cît el primește – prin placentă – tot ce are nevoie de la mămicuța lui, gata mestecat și digerat?

Ei bine, singurul răspuns plauzibil cu care au putut veni cei care s-au aplecat asupra dilemei este deopotrivă simplu și spectaculos: aceste enzime ar atenua agresivitatea trofoblastului, oprindu-i creșterea “malignă” care mimează evoluția unui cancer.

Iar de aici nu a mai fost decît un pas pînă la o speculație extrem de îndrăzneață, dar și promițătoare în același timp: oare nu ar fi posibil să vindecăm cancerul oprindu-i dezvoltarea cu ajutorul enzimelor pancreatice?

Vestea bună e că metoda este practicată deja de o serie de medici – cu mult succes, după cum susțin adepții ei – de cîteva zeci de ani. Partea mai puțin încurajatoare este aceea că metoda nu este acceptată – pentru motive care merg de la dovezi medicale insuficiente pînă la conspirații internaționale – de către cei mai mulți dintre medicii aparținînd filonului medical oficial. Iar de aici un întreg război purtat pe toate fronturile și utilizînd toate tipurile de arme și de muniție.

Un război în care nu simt că nu pot lua, cel puțin deocamdată, partea nimănui.

3 persoane apreciază
noiembrie 21st, 2011

țigarete, tunuri, bombe

by doctorul

Indian cu pipa lui (sursa: www.nativeradio.com)

Barack Obama s-a lăsat de fumat.

O informație sigură, confirmată oficial chiar de către medicul său. E adevărat că i-au trebuit vreo cinci ani pentru această (mică) performanță, dar a meritat efortul.

(În paranteză fie spus, i-a luat acestuia mai puțin timp pentru a ajunge președintele Statelor Unite. Orice o însemna acest lucru.)

Efortul lui Obama se aliniază cumva unui traiect ceva mai amplu – străbătut de naţiunea al cărei preşedinte (încă) este – la capătul căruia America a înregistrat o scădere a procentului de fumători de la 40% (în 1970) la 20% (în prezent). Procent la care s-a înţepenit însă undeva în jurul anului 2004 şi sub care se pare că nu poate să mai scadă.

Ca să spargă această barieră aparent de netrecut, Agenţia americană a medicamentului (FDA -  Food and Drug Agency) a anunţat că va cheltui în următorii cinci ani circa 600 de milioane de dolari “pentru a educa publicul asupra pericolelor folosirii tutunului”.

“Impardonabil de insuficient” susţin adversarii aplicării unei asemenea idei ca singură armă împotriva unui obicei profund adictiv şi uneori chiar letal precum fumatul. Pentru a da o lovitură eficientă fumatului, susţin ei, FDA ar trebui să facă două lucruri:

1) să limiteze nivelul de nicotină din ţigări (pentru a reduce capacitatea acestora de a induce dependenţă);

2) să ceară ca fumul de ţigară să devină mai alcalin (ceea ce ar preveni inhalarea acestuia în plămîni).

Ţigările – nu tunurile şi nici bombele – sînt cele mai letale produse ale civilizaţiei umane, mai adaugă aceştia în susţinerea poziţiei lor. Drept pentru care soluţia – extremă dar corectă, în opinia aceloraşi – ar fi pur şi simplu interzicerea acestora.

Educaţie versus prohibiţie?

Asta da dilemă!

(poveste ţesută în fum după o ştire inhalată din Al Jazeera)

 

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.