suport


cel mai mare importator de cancer

China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.


consiliere gratuită pentru bolnavii de cancer?

Iaca poznă cum am fost prins în flagrant taman cînd vărsam mai abitir lacrimi de crocodil pentru mioritica noastră țărișoară. Ziceam că nu s-au inventat încă suportul și consilierea psihologică pentru bolnavii de cancer din România (cele adevărate, că altminteri putem la fel bine să susținem că avem și autostrăzi).


antreprenori: pachet personalizat de îngrijire

Linda Fisher a suferit în 2003, la vîrsta de 40 de ani, o dublă mastectomie în urma unui cancer de sîn. Revenită acasă, a fost copleșită de flori, carduri de felicitare și tot felul de cadouri trimise de prieteni și cunoscuți care îi erau alături. Toate, lucruri care au ajutat-o foarte mult din punct de vedere emoțional, dar care au făcut prea puțin pentru a-i alina durerea fizică pe care o resimțea în urma operației.


antreprenori: petrecere cu panglici roz

Kathy McEvoy s-a întîlnit cu cancerul la modul abrupt. Se apropia de 50 de ani cînd a fost diagnosticată cu un cancer de sîn. Patru zile mai tîrziu își dădea demisia din slujba pe care o deținea (o funcție importantă de conducere în care făcea “o mulțime de bani”). “A fost ca un semnal de trezire”, spune ea.


antreprenori: o mînecă plină de vitalitate

Șic și unic. Asta e ceea ce au avut în minte Rachel Troxell și Robin Miller, două femei care s-au întîlnit întîmplător în 2006 în sala de așteptare a cabinetului doctorului lor. Amîndouă au fost diagnosticate cu cancer de sîn, iar în urma tratamentului ambele au dezvoltat un limfedem* al brațului.


antreprenori: eșarfe cu stil 3

Susan Beausang a trecut prin aceeași experiență ca și Patricia Brett, respectiv o dublă mastectomie preventivă. Doar că în cazul ei gena anormală nu sa- numit BRCA1, ci … BRCA2. Un fel de “aceeași Mărie, dar cu o altă pălărie”. După mastectomie a urmat … alopecie (căderea totală a părului).


antreprenori: costume de baie sexy 5

Prima dintre poveștile cu femei care au trecut de la cancer direct în afaceri este “scrisă” de Patricia Brett, arhitect din New York. Patricia provine dintr-o familie aparte: două dintre mătușile ei au murit ca urmare a unui cancer de sîn; cele două surori mai mici ale Patriciei au fost diagnosticate și ele cu un cancer de sîn, iar nu mai puțin de 6 (șase) verișoare de gradul I au, la rîndul lor, boala.


suport pentru pacienții cu cancer 4

E un subiect delicat și, pentru cei mai mulți dintre noi, deloc familiar. Iar asta nu pentru că nu am avea fiecare dintre noi vreo rudă, vreun prieten sau poate doar un cunoscut care să fi trecut la un moment dat prin această experiență. Nu, ci pur și simplu pentru faptul că în România conceptul nu a reușit (încă) să își cîștige un loc.


un maraton și … încă unul

Ai 62 de ani și tocmai ai fost diagnosticat cu cancer. Iar primul tău gînd este să … te apuci să alergi maratonul. Poate că afirmația nu este valabilă pentru cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre noi. Dar ea se potrivește ca o mănușă unui anume Don Wright, un american care a dezvoltat o pasiune pentru regina probelor atletice la o vîrstă la care cei mai mulți oameni sînt mulțumiți dacă își pot scoate nepoțeii la o plimbare în parc.


cancerul ne încearcă, noi (doar) alegem 1

Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate. Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).


fii îndrăzneață, simte-te frumoasă 2

Nu, nu e un îndemn auzit pe la vreun concurs de frumusețe. Deși poate că așa pare. Cele cîteva cuvinte care ne duc cu gîndul la un titlu din Playboy reprezintă de fapt numele unui proiect (Be bold, feel beautiful – în engleză, în original) de o cu totul altă […]


înger fără aripi 6

Eşti doar un copil, ai strîns cu greu cîțiva anişori. Parcă abia a trecut seara magică în care ți-ai lăsat la culcare un ciorăpel la capul patului pentru ca a doua zi să te trezeşti cu el plin de bunătăți de la Moşu’ Nicolae. Nici nu ți-ai revenit bine din uimire că în casă ți-a aterizat un brăduț. Pe care, împreună cu părinții, l-ai împodobit cum ai putut tu mai bine în aşteptarea lui Moş Crăciun.


o măicuță mai aparte 12

În vreme ce fetele de vîrsta ei se mai bucurau încă de păpuşile lor, ea făcea tenis de performanță. Şi nu orice fel de performanță, ci una de cel mai înalt nivel. Înainte de a ajunge la vîrsta majoratului le-a înfruntat pe cele mai mari jucătoare ale vremii: Chris Evert, Billie Jean King, Tracy Austin, Pam Shriver.


umilința te vindecă 5

Veste proastă: România se află pe primul loc la decese din cauza cancerului de col uterin, mai precis 2.000 de românce mor anual de această boală. Veste bună: se pare că e singura formă de cancer care poate fi complet vindecată, dacă este depistată la timp. Veste proastă: cancerul de col uterin nu manifestă simptome. Veste bună: printr-un simplu control la ginecologie pentru testul Papanicolau se poate depista la timp.