Am primit astăzi două mere culese direct dintr-un pom de gospodărie țărănească. Mici, diforme și pline de pete, probabil că nu și-ar fi găsit niciodată locul într-un galantar de supermarket (nici măcar într-unul de tip discount). Aveau însă exact mirosul și gustul pe care ar trebui să le aibă un măr și pe care de multă vreme ceea ce ni se vinde nouă acum sub acest nume nu le mai au. Le-am mîncat cu o rară plăcere, ba chiar aș mai fi poftit la vreo două.
Şi nu mai insist, deoarece îmi închipui că știți continuarea. Mai întîi prietenul, Daniel. Autorul unui nou set de învățături – pe linia celor de la Neagoe (iară nu nea Goe) cetire, însă mult mai aplicate la problemele globale ale omenirii contemporane nouă – pe care a avut deosebita amabilitate […]
Produs Național Brut? Încercați mai bine Fericire Națională Brută. Nu este o glumă, ci indicatorul principal – şi cît se poate de real – după care se măsoară bunăstarea locuitorilor din Bhutan.
După ce am ascultat avertismentul faraonilor, haideți să ne aplecăm un pic mai în detaliu asupra problemei şi să căutăm ceva argumente care să susțină eventual mesajul mut al mumiilor egiptene. Aproape imediat ne cad ochii pe un studiu clinic foarte recent care confirmă faptul că terapia de înlocuire hormonală după instalarea menopauzei creşte atît riscul de cancer de sîn cît şi pe acela de deces la femeile în cauză.
Îmi pare rău că sînt eu cel care vă dă vestea, dar asta se pare că e situația. Nu e nici un dubiu, ne-o facem singuri, cu propria noastră mînă. Alături de roată, scriere şi internet, cancerul trebuie şi el trecut pe lista realizărilor – cu sau fără ghilimele – umane, dacă e să dăm crezare unui studiu recent al cărui rezultat surprinzător a fost smuls de cercetători din trupurile îmbălsămate ale mumiilor egiptene.
O boare cu aromă orientală venită pe o pală de vînt tomnatic ne şopteşte la ureche …
… o poveste pe care nu o veți regăsi printre cele o mie una cu care Şeherezada îşi prelungea în fiecare seară viața în turnuri de serai mîngîiate de lumina palidă a lunii.
Că tot sîntem la capitolul plastic. Zilele astea e plin ecranul televizorului de reclame McDonalds pentru un produs numit Happy Meal. Care cică rămîne (sau revine) la un preț imbatabil. Nu ştiu ce e atît de extraordinar aici, că doar plasticul a fost întotdeauna ieftin. Ieftin şi, cel puțin aparent, etern.
Dacă ieri am vorbit despre cum preparăm o mîncare bună, haideți astăzi să vedem în ce anume o preparăm, pentru ca ea să fie şi sănătoasă. Bunicile noastre primeau printre altele ca zestre – ce vremuri – un set de argintărie, eventual cu blazonul unui orfevrar de renume (deh, obiceiuri mic burgheze, fasoane de capitalism decadent). Mamele noastre, crescute în spiritul unui socialism angajant şi uniformizant, se mulțumeau cu ceva inoxărie standard, cu ştanța vreunei fabrici aproape invariabil numită Oțelul Roşu. Surorile şi fiicele noastre, mă tem, vor trebui să se mulțumească doar cu nişte plasticărie ieftină, cumpărată de la buticul din colț şi turnată pe la vreo presă dintr-o curte aflată la două străzi distanță.
Dar nu se compară nici pe departe cu practica, chiar dacă uneori cea din urmă ne mai și omoară. Iar dacă nu ne omoară, în cel mai bun caz ne îngrașă. Ei bine, se pare că nu întotdeauna. Astăzi am încercat, alături de alți cîțiva temerari, să desființăm – pe modelul învățat de pe Discovery Channel – acest ancestral mit. În acest nobil scop ne-am adunat încă de dimineață la Şoni, care ne-a pus cu generozitate la dispoziție – pentru buna desfășurare a acestui experiment gastronomic – atît bucătăria, cît și vasta sa experiență culinară.
Întotdeauna! Pentru că la ei totul este simplu, se întîmplă în imediat și nu generează consecințe, copiii nu simt nevoia să înfrumusețeze sau să ascundă ceea ce ei percep drept adevăr. Ceea ce îi face fără nici un dubiu cei mai buni exponenți ai zicalei “ce e-n gușă și-n căpușă”. De unde și corolarul – valabil însă doar în lumea oamenilor mari – potrivit căruia “copiii spun lucruri trăznite”.
Am trecut ieri acest blog pe un domeniu nou, mai simplu şi – cel puțin aşa sper – mai flexibil şi mai generos în opțiuni. Nu se compară nici pe departe cu o mutare la casă nouă. Dar chiar şi aşa, după doar o mînă de var, orice gospodar simte nevoia să se oprească pentru o clipă, să tragă aer în piept şi să privească în urmă la ceea ce a realizat pînă în momentul respectiv. Ca să înțeleagă dacă e bine ce a făcut deja şi să găsească cea mai bună cale pentru a merge mai departe. Pînă şi Creatorul a procedat aşa la începutul lumii şi se dovedeşte, iată, că nu a greşit, motiv pentru care mă grăbesc şi eu să-i urmez exemplul.
Am mai schimbat firma și mi-am luat și un pseudonim mai simplu (și potențial mai cool). Înăuntru însă nu e nici un leopard, ci doar (tot) eu. Vă aștept așadar, cu aceleași doftorii, la noua adresă:
www.desprecancer.com
Un prieten iubitor de muzică mi-a aruncat recent o mănuşă, sugerîndu-mi să mă aplec puțin asupra rolului acesteia – în caz că ar fi unul – în terapia bolnavilor cu cancer. Dar, fie şi numai pentru că amîndoi trăim într-o țară care-şi obligă bolnavii de prin spitale să-şi cumpere singuri medicamentele, am tot amînat. Prietenul însă a insistat, drept pentru care am dat rapid o clapă pe google.
Ca să nu treacă toată luna de aniversare (că zile deja au trecut cam de vreo săptămînă) am să fac astăzi vorbire despre un cetățean cu un destin excepțional.
Că tot vorbim zilele astea despre cancer şi campanii de conştientizare în luna dedicată cancerului de sîn. Numele Fran Drescher vă spune ceva? Poate că unora da, celor mai mulți însă sînt sigur că nu. Dar de dădaca din serialul cu acelaşi nume vă mai amintiți? Dacă da, aflați atunci că sînt una şi aceeaşi persoană.
Casiopeea este o constelație care şi-a luat numele de la o frumoasă dar trufaşă eroină din mitologia greacă. Și care, ca orice constelație care se respectă, ea nu se arată ochilor de muritor decît noaptea, cînd iese pe cer braț la braț cu luna.
Dacă se mai îndoia cineva de importanța pe care o are varza în viața omului, iată că a venit momentul să-şi reconsidere la modul cel mai serios poziția.
O întrebare dificilă, cu un răspuns nu tocmai simplu de dat. Însă cel puțin pentru acest sfîrşit de săptămînă răspunsul ne este mult mai la îndemînă.
“Bună seara,
Vă scriu pentru a-mi lămuri o nedumerire.”
Aşa începea un mesaj destul de lung primit astăzi de la o doamnă.
Sau cel puțin aşa ne place să credem. Probabil pentru că ne uităm prea mult la filme americane. Pentru că doar acolo există cîte un leac minune pentru orice.
