cancer


cancerul, prietenul meu 7

Undeva înainte de această ultimă pauză de scris am fost la un “tîrg” de medicină alternativă. Acolo am participat la o prelegere în care cineva a vorbit despre boală în general şi despre cancer în particular. La sfîrşit i-am pus vorbitorului o întrebare voit provocatoare: “Ce este cancerul?”.


pendulînd între Che și Fidel 4

Hugo Chavez, flamboaiantul președinte al Venezuelei, face în ultimul timp naveta între țara pe care (încă) o conduce și Cuba. Motivul este un cancer (de colon?) diagnosticat anul trecut. Cancer care, în ciuda optimismului public afișat de președintele-revoluționar (sau revoluționarul președinte), nu se lasă dus.


fiecare cu protonii lui

După ce li s-a făcut celor atinși de cancer atîta amar de vreme mai mult rău decît bine cu radio-”terapia” aplicată întregului corp, iată că mai progresăm un pic (așa, cam pînă la genunchiul broaștei). Dar nu prin aceea că le-am face (ceva) mai bine acestor semeni. Ci doar că nu le mai facem (chiar) atîta rău.


cancerul nu are rău de înălțime

Gluma-glumă, iată însă că ea se-ngroașă. Sau, mai degrabă, se-nalță. Zice-se că înălțimea chiar e un factor de risc pentru cancer. Cancer de colon, melanom malign, cancer de sîn, de endometru (uter), de rinichi, de sistem nervos central, limfom non-Hodgkin și leucemie. Dar și de ovare, cum tocmai – cu oarecare surpriză, dar și ceva neîncredere – am aflat ieri.


înălțimea “cauzează” la ovare

Obezitatea este un factor de risc pentru cancerul de ovare, arată o cercetare recentă a nu mai puțin de 47 de studii epidemoiologice desfășurate în 14 țări pe 105.000 de femei, dintre care 25.000 au avut această formă de cancer. Nimic surprinzător pînă aici, dat fiind faptul că o legătură fusese deja sugerată de studii anterioare, iar greutatea corporală “depășită” este un factor dovedit de risc pentru o multitudine de alte tipuri de cancer.


farmecul discret al paleoliticului 3

Consumul de carne dăunează grav sănătății. Ei bine, poate că va mai trece ceva timp pînă cînd avertismente de acest fel vor apărea pe pachetele de carne cumpărate de la alimentara. Sau prin pauzele publicitare de la televizor.


cel mai mare importator de cancer

China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.


cancerul de col sub microscop 9

Cancerul de col are șanse mai mari de a fi vindecat atunci cînd este diagnosticat pe baza testului Babeș-Papanicolau, spun cercetătorii (nici nu mai are importanță care). Iar astfel se deschide un nou teren de luptă și discuții în contradictoriu privind utilitatea procesului de screening în cancer.


maratonul speranței Terry Fox

Am tot vrut să scriu despre asta, însă mereu a apărut cîte ceva. În Cuba cîteva zeci de mii de alergători au luat parte zilele trecute la maratonul anual Terry Fox. Denumit și Maratonul speranței și organizat în peste 50 de alte țări, evenimentul este dedicat unui tînăr canadian care, la doar 18 ani și cu un picior amputat din cauza cancerului, a decis să înceapă o cursă de-a lungul țării pentru a strînge fonduri pentru cancer.


încă o genă identificată … degeaba 2

O cheamă Abraxas și, așa cum se întîmplă de cele mai multe ori în marketing, cu cît numele e mai pompos, cu atît știe produsul sau serviciul să facă mai puține. Chiar în timp ce scriu îmi dau seama că poate nu a fost identificată chiar degeaba. Însă nu pentru că ar putea avea vreo consecință benefică (sînt prea multe exemplele care exclud deja această variantă).


speranța ne face pielea de găină 2

Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.


cancerul de prostată tăiat din fașă 1

Circumcizia a fost, este și va rămîne o chestiune sensibilă. În primul rînd pentru aspectele religioase pe care le implică, dar nu neapărat în al doilea pentru cele etice. Respectiv, cum se poate justifica o intervenție mutilantă (tăierea unei părți a corpului) aplicată unui copil lipsit de discernămînt și fără putere de decizie, într-o situație care nu implică nici un risc patologic (îmbolnăvire) sau vital (deces)?