Am ajuns, iacătă, în cel de-al treilea an de stat de vorbă despre cancer. Un răstimp în care am scris şi am învățat, am învățat şi am scris. Am parcurs astfel un drum al cunoaşterii şi al înțelegerii pe care nu mi l-aş fi putut imagina dintru început.
Undeva înainte de această ultimă pauză de scris am fost la un “tîrg” de medicină alternativă. Acolo am participat la o prelegere în care cineva a vorbit despre boală în general şi despre cancer în particular. La sfîrşit i-am pus vorbitorului o întrebare voit provocatoare: “Ce este cancerul?”.
Hugo Chavez, flamboaiantul președinte al Venezuelei, face în ultimul timp naveta între țara pe care (încă) o conduce și Cuba. Motivul este un cancer (de colon?) diagnosticat anul trecut. Cancer care, în ciuda optimismului public afișat de președintele-revoluționar (sau revoluționarul președinte), nu se lasă dus.
După ce li s-a făcut celor atinși de cancer atîta amar de vreme mai mult rău decît bine cu radio-”terapia” aplicată întregului corp, iată că mai progresăm un pic (așa, cam pînă la genunchiul broaștei). Dar nu prin aceea că le-am face (ceva) mai bine acestor semeni. Ci doar că nu le mai facem (chiar) atîta rău.
Au și britanicii secăturile lor. Una dintre ele, altfel o distinsă doamnă căreia părea că nu-i lipsește nimic (inclusiv pe sus, pe la mansardă), a comis-o urît de tot.
Braț la braț cu obezitatea. Mai multe femei mor din cauza cancerului de uter, potrivit unei organizații de caritate britanice (asta deși femeile trăiesc acum mai mult după aflarea diagnosticului).
Gluma-glumă, iată însă că ea se-ngroașă. Sau, mai degrabă, se-nalță. Zice-se că înălțimea chiar e un factor de risc pentru cancer. Cancer de colon, melanom malign, cancer de sîn, de endometru (uter), de rinichi, de sistem nervos central, limfom non-Hodgkin și leucemie. Dar și de ovare, cum tocmai – cu oarecare surpriză, dar și ceva neîncredere – am aflat ieri.
Obezitatea este un factor de risc pentru cancerul de ovare, arată o cercetare recentă a nu mai puțin de 47 de studii epidemoiologice desfășurate în 14 țări pe 105.000 de femei, dintre care 25.000 au avut această formă de cancer. Nimic surprinzător pînă aici, dat fiind faptul că o legătură fusese deja sugerată de studii anterioare, iar greutatea corporală “depășită” este un factor dovedit de risc pentru o multitudine de alte tipuri de cancer.
Consumul de carne dăunează grav sănătății. Ei bine, poate că va mai trece ceva timp pînă cînd avertismente de acest fel vor apărea pe pachetele de carne cumpărate de la alimentara. Sau prin pauzele publicitare de la televizor.
China este – și asta nu mai e demult un secret – cel mai mare exportator. De (aproape) orice. Supranumită “fabrica lumii”, dar și situată – cel puțin pentru chinezi – în mijlocul lumii (Zhong guo, numele în limba chineză al Chinei înseamnă “Imperiul de mijloc”), China și-a arătat deja cu vîrf și îndesat abilitatea de a inventa, copia și apoi fabrica de toate.
Clorochina este un medicament (destul de vechi, dealtfel) folosit în tratamentul malariei. Care însă mai nou este investigat pentru tratarea cancerului. Mai exact, a cancerului de sîn avansat sau metastazat care nu mai răspunde la tratamentul standard.
Apa caldă spală. Apa caldă cu săpun spală mai bine. Cam așa stă treaba și cu noua armă propusă recent pentru continuarea marelui război împotriva cancerului, nimeni alta decît … vechea aspirină.
Pentru că dacă ar fi, am putea cu toții trăi foarte bine doar cu fum. Ceea ce – o știm și noi foarte bine – nu e cazul. Iar dacă mai aveam vreunul dintre noi vreun dubiu, ar cam fi cazul să-l dăm focului.
Cancerul de col are șanse mai mari de a fi vindecat atunci cînd este diagnosticat pe baza testului Babeș-Papanicolau, spun cercetătorii (nici nu mai are importanță care). Iar astfel se deschide un nou teren de luptă și discuții în contradictoriu privind utilitatea procesului de screening în cancer.
Copiii – știm deja asta de la televizor – spun lucruri trăznite. Iar ăsta e un merit al lor. Pe de altă parte copiii mai și fac lucruri trăznite. Bunăoară să mănînce timp de 15 ani doar nuggets pînă la a ajunge pe punctul de a muri.
Am tot vrut să scriu despre asta, însă mereu a apărut cîte ceva. În Cuba cîteva zeci de mii de alergători au luat parte zilele trecute la maratonul anual Terry Fox. Denumit și Maratonul speranței și organizat în peste 50 de alte țări, evenimentul este dedicat unui tînăr canadian care, la doar 18 ani și cu un picior amputat din cauza cancerului, a decis să înceapă o cursă de-a lungul țării pentru a strînge fonduri pentru cancer.
O cheamă Abraxas și, așa cum se întîmplă de cele mai multe ori în marketing, cu cît numele e mai pompos, cu atît știe produsul sau serviciul să facă mai puține. Chiar în timp ce scriu îmi dau seama că poate nu a fost identificată chiar degeaba. Însă nu pentru că ar putea avea vreo consecință benefică (sînt prea multe exemplele care exclud deja această variantă).
O nouă știre din ciclul “mai tăiem un pic pe ici, pe colo, prin părțile neesențiale” și-a făcut loc zilele trecute prin pagini de media.
Speranța moare ultima, se spune. Îmi fac așadar ca de obicei datoria și anunț un nou medicament pentru cancer recent aprobat pentru uz în Europa. Medicamentul se numește Zelboraf (iar substanța activă vemurafenib) și este indicat în melanomul malign ajuns în stadiu avansat.
Circumcizia a fost, este și va rămîne o chestiune sensibilă. În primul rînd pentru aspectele religioase pe care le implică, dar nu neapărat în al doilea pentru cele etice. Respectiv, cum se poate justifica o intervenție mutilantă (tăierea unei părți a corpului) aplicată unui copil lipsit de discernămînt și fără putere de decizie, într-o situație care nu implică nici un risc patologic (îmbolnăvire) sau vital (deces)?
