Iaca poznă cum am fost prins în flagrant taman cînd vărsam mai abitir lacrimi de crocodil pentru mioritica noastră țărișoară. Ziceam că nu s-au inventat încă suportul și consilierea psihologică pentru bolnavii de cancer din România (cele adevărate, că altminteri putem la fel bine să susținem că avem și autostrăzi).
Ce se poate întîmpla atunci cînd te lovește din senin o grevă? Pe lîngă multele rele la care ne gîndim desigur imediat cu toții, realitatea ne arată că se pot insinua și unele bune. Bunăoară să-ți vină idei.
Ei bine, după ceva mai mult de un an de cînd am făcut cunoștință, mi-mi se întoarce. De data asta însă doar pentru a-și lua rămas bun de la noi și de la formula care a consacrat-o. Coca-Cola și Pepsi, marii comercianți de mi-mi la sticlă (sau la cutie, după caz) s-au aplecat în sfîrșit în fața evidenței și au acceptat, mai de voie, mai de nevoie, să schimbe rețeta celebrei lor ape colorate.
Probabil că guvernanții noștri au aflat și ei opinia distinsului om de știință. Respectivul, ditamai Președintele Regale in Marea Britanie, nu crede că vom putea învinge vreodată cancerul. Să scădem incidența îmbolnăvirilor poate, dar să-l eliminăm sau măcar să-l aducem la un nivel nesemnificativ, în nici un caz.
Azi un zvon, mîine o șoaptă, încet dar sigur adevărul iese, în cele din urmă, la lumină. Cam așa stau lucrurile și în ce privește dilema Homo Sapiens-iană privind efectele telefonului mobil asupra sănătății Homo Ludens-iene. Ultima confirmare venindu-ne dintr-o direcție oarecum neașteptată: Knesset (recte parlamentul israelian).
Lumea evoluează, nu prea ai ce să-i faci. Bunăoară, de la anticul și demodatul “pîine și circ” am ajuns la mult mai modernul, chiar high-tech-ul, “medicamente și circ”. Iar dacă cel dintîi a făcut audiențe record în Colosseum-ul de la Roma, cel din urmă rupe și el hălci frumușele de rating prin televiziunile urmașilor lui Traian din România.
Fără să dea deloc semne de oboseală, aspirina lovește din nou. Din fericire tot în cancer și de data asta, chiar dacă prin alte mijloace.
Astăzi e o zi care n-ar trebui să existe. Încropită din resturi, înghesuită în calendar o dată la patru ani, taman cînd e lumea mai ocupată cu venirea primăverii … în sfîrșit … și tot restul. Acesta e un articol care nu ar trebui să existe. Însă realitatea – mereu proaspătă, surprinzătoare mereu – îl face să fie.
Ca să vezi unde s-a putut ascunde perfidul cancer atîta timp. În spatele unei biete proteine! Noroc cu cercetătorii – de astă dată cei adevărați, adică englezii – care au dibuit-o.
Nu vă faceți iluzii! Pentru că siluirea (citește “modificarea genetică”) plantelor nu e decît ultimul cadru al unui film în care acestea au fost terfelite, zdrelite, storcite (citește “înmuiate, mărunțite, hidrolizate”), pentru a ne fi în cele din urmă oferite nouă drept mîncare. Vorbesc aici despre tot felul de produse “naturale”, care dealtfel numai naturale nu sînt.
Dacă tot am vorbit despre două plante rele – ciupercile psihotrope și marijuana – care ne pot face bine, să vedem acum cum de se întîmplă de ajung plantele bune să ne facă rău. Totul a început – normal – cu o idee generoasă: să hrănim pînă la unul tot mai mulții locuitori ai frumoasei planete albastre.
După ciuperci a venit acum rîndul ierbii. Și nu orice fel de iarbă, ci chiar vestita marijuana. Drept pentru care, pentru a vedea ce se întîmplă în acest nou episod, ne mutăm tocmai în Israel. Acolo unde un grup de cercetători sînt de părere că mai mulți medici ar trebui să recomande marijuana pacienților cu cancer.
Dispărute recent dintre atracțiile turistice ale Amsterdamului, ciupercile magice (citește “halucinogene”) revin mai nou în forță. De data asta în studii medicale cît se poate de respectabile. Asta pentru că psilocibina, componenta chimică responsabilă pentru “călătoriile” extrem de colorate provocate amatorilor de senzații tari, oferă pe de altă parte o – deocamdată – promisiune în tratamentul depresiei.
“OMS (Organizația Mondială a Sănătății) declară război cancerului”, citesc pe un site pe care mai adăst din cînd în cînd pentru cîte o lectură. Problema e că au mai făcut-o și alții, fără prea mare succes însă. Iar asta pentru că, pentru a cîștiga un război, trebuie să știi ce arme să iei cu tine cînd pleci la luptă (vorba ceea: “a plecat la război fără pușcă”).
Bine-bine, sindromul metabolic în sus, sindromul metabolic în jos. Dar pînă la coadă, despre ce vorbim? Ia să vedem noi așadar ce e sindromul metabolic și cam ce vrea el. Pe rînd, în ordine inversă: 1. Sindromul metabolic nu vrea nimic; de fapt, dacă nu l-am provoca, el nici măcar nu ar exista. 2. Sindromul metabolic este un grup de condiții (afecțiuni) medicale care înseamnă tot atîția factori de risc pentru o serie de boli cronice precum: boala coronariană (dar și alte boli cardio-vasculare), diabet (de tip 2), accidente vasculare cerebrale și cancer.
Că veni vorba despre sindromul metabolic, această struțo-cămilă a medicinii vestice. Mi-am zis că, dacă tot m-am împiedicat de el, poate n-ar strica să fac o cercetare rapidă privind progresul făcut de știința medicală în cunoașterea, înțelegerea și, de ce nu, tratarea acestuia. Îmi amintesc că (prea) multe necunoscute îl asaltau încă de pe cînd îmi toceam și eu coatele prin băncile școlii medicale. Iar situația nu părea să se schimbe într-un ritm prea promițător nici în anii ce au urmat.
După ce am dat precauți două ture în jurul ei, să intrăm direct în problemă. Sînt din ce în ce mai mulți copii supraponderali sau obezi (deocamdată fenomenul e mai întîlnit în America, însă România recuperează rapid). Iar medicii pediatri încep să descopere tot mai multe legături între metabolismul zahărului, afectarea hepatică și epidemia de obezitate.
După introducerea – care multora le-ar putea părea senzaționalistă – de ieri, e cazul să mă explic puțin. Poate că – vor recunoaște unii – zahărul nu ne e chiar cel mai bun prieten; însă chiar dușman? Și nu doar un dușman oarecare, ci chiar cel mai mare dintre ei !? Recunosc că, deși am mai scris despre zahăr și efectele lui nefaste asupra sănătății noastre, nu eram, la momentul respectiv (după cum probabil că nu sînt nici acum) pe deplin conștient de întregul rău pe care ni-l poate face acesta.
Din același ciclu de succes “Eu le-aș lăsa, dar nu mă lasă ele pe mine!”, încă o poveste îmbibată de o pasiune similară celei trăite de Stacey Irvine cu nuggets-urile McDonald’s. De data asta vorbim despre bărbat de două ori (și mai bine) mai în vîrstă, a cărui obsesie – chiar dacă mult mai volatilă – e la fel de albastră ca și fumul țigărilor la care nu poate renunța.
Ne-a intrat în case ani la rînd (din păcate doar pe micul ecran) arătîndu-ne din toate pozițiile – împreună cu bunele ei prietene Carrie, Samantha și Charlotte – cam cum stă treaba cu sexul, în (exagerat de) popularul serial intitulat, normal, “Totul despre sex”.
