După ce li s-a făcut celor atinși de cancer atîta amar de vreme mai mult rău decît bine cu radio-”terapia” aplicată întregului corp, iată că mai progresăm un pic (așa, cam pînă la genunchiul broaștei). Dar nu prin aceea că le-am face (ceva) mai bine acestor semeni. Ci doar că nu le mai facem (chiar) atîta rău.
După ciuperci a venit acum rîndul ierbii. Și nu orice fel de iarbă, ci chiar vestita marijuana. Drept pentru care, pentru a vedea ce se întîmplă în acest nou episod, ne mutăm tocmai în Israel. Acolo unde un grup de cercetători sînt de părere că mai mulți medici ar trebui să recomande marijuana pacienților cu cancer.
Dispărute recent dintre atracțiile turistice ale Amsterdamului, ciupercile magice (citește “halucinogene”) revin mai nou în forță. De data asta în studii medicale cît se poate de respectabile. Asta pentru că psilocibina, componenta chimică responsabilă pentru “călătoriile” extrem de colorate provocate amatorilor de senzații tari, oferă pe de altă parte o – deocamdată – promisiune în tratamentul depresiei.
Mă opresc asupra acestei știri doar pentru a face un comentariu amar. Știrea (la prima vedere bună) este că o companie farmaceutică sud-coreeană a primit aprobarea pentru a produce și comercializa primul medicament anti-leucemic dezvoltat vreodată de o țară asiatică.
Este vorba despre un medicament – metformin – folosit de foarte multă vreme în tratamentul diabetului de tip 2. Care medicament demonstrează acum, potrivit unui studiu americano-coreean, efecte antitumorale.
M-a căutat zilele trecute, destul de alarmat, un prieten de departe. Tatăl lui tocmai primise un diagnostic de cancer de prostată (într-o formulare dealtfel destul de laconică), iar chirurgul își pusese deja bisturiul deoparte pentru intervenția care “nu trebuia să mai întîrzie mai mult de cîteva zile”.
De cîteva zile mă tot întreb dacă să abordez sau nu subiectul, care este de fapt o continuare (și o completare) la una dintre cele două teme detaliate ca urmare a simpozionului de medicină integrativă. Mă tot codesc pentru că, deși am făcut o cercetare încercînd să găsesc atît argumente pro, cît și contra pentru a-mi forma o opinie informată pe care să o dau la rîndul meu cu inima împăcată mai departe, mărturisesc că nu am reușit. Iar ca urmare, o voi transmite ca atare – ipoteza e prea interesantă pentru a nu o menționa – lăsînd în acest caz la latitudinea fiecăruia decizia de a o accepta sau nu.
Ei bine, poate nici chiar așa. Dar pe aproape. Cel puțin așa sînt priviți cei care au îndrăzneala de a propune un alt mod de a privi cancerul. Începînd cu ceea ce înseamnă, continuînd cu factorii care îl determină și terminînd cu modalitățile de a-l trata. Am primit în acest […]
Ce au în comun Che Guevara și Chavez? Amîndoi sînt personalități vulcanice care și-au trăit viața tumultuos, fiecare dintre ei fiind ceea ce s-ar putea numi un revoluționar pur-sînge. Însă dacă primul a ajuns un simbol datorită celebrei sale fotografii cu pletele în vînt, Chavez se prezintă zilele astea lumii […]
Am stabilit deja – nu eu, ci alții mult mai bine pregătiți şi mai informați decît mine – că, printre altele, fumatul predispune la tot felul de forme de cancer. Printre care şi cancer de prostată. Te-ai aştepta ca, odată ce un fumător a fost diagnosticat cu cancer de prostată şi, în urma […]
Drept pentru care au decis să o trateze cu … indiferență. Mai exact, să nu o mai verifice periodic după o anumită vîrstă în speranța de a detecta cît mai de timpuriu un eventual cancer de prostată. Pentru că – au descoperit ei – cancerul de prostată evoluează de cele […]
Cercetătorii englezi nu se lasă. Există o plantă, zic ei, ce are potențialul de a revoluționa tratamentul cancerului. Colchicum autumnale sau, în româneasca neaoşă, brînduşa de toamnă. Ei bine, delicata brînduşă contine o substanță – colchicina – extrem de toxică pentru celulele vii. Tumorale sau nu. Lucrul acesta se ştia […]
Sînt vehement, dar mă explic. Nu sînt oncolog de specialitate, dar am lucrat un număr bun de ani în domeniu. Am venit drept urmare în contact cu toată gama de abordări terapeutice în ceea ce priveşte cancerul, iar cu deosebire îmi este familiară opțiunea medicamentoasă. Pot de aceea spune că […]
Ce ar putea avea în comun Steve Jobs şi Hugo Chavez? La o privire rapidă, absolut nimic. Primul e un tip rece, calculat, genul care-şi planifică cu grijă şi cu mult timp înainte fiecare pas. Cel de-al doilea în schimb este un exuberant, un extrovertit care pare a acționa mai mereu […]
Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea. Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd […]
Cancerul este, fără îndoială, o boală cumplită. În primul rînd prin complexitatea afecțiunilor pe care le numim generic “cancer”, lucru care explică şi dificultatea de a le diagnostica şi trata, ceea ce are drept consecință finală ratele de vindecare aflate încă departe de ce ne-am dori. Iar mai apoi prin impactul psihologic devastator pe care îl are cuvîntul “cancer” atît la nivel individual, cît şi în subconştientul colectiv.
Atunci cînd vorbim despre istoria oamenilor avem perioada de “dinainte de Hristos” (sau “dinaintea erei noastre” pentru liberi-cugetători) şi cea de “după Hristos” (respectiv “era noastră”, pentru aceeaşi). Prima, o epocă condusă de zei păgîni şi populată de popoare barbare închinătoare la idoli de lut.
Astăzi este Ziua Mondială a Cancerului. Nu chiar o zi de sărbătorire, ci mai degrabă o zi de reamintire. Adoptată în anul 2000 prin Carta de la Paris, decizia de a marca în fiecare an ziua de 4 februarie ca Zi Mondială a Cancerului (World Cancer Day, în engleză) este o inițiativă menită să încurajeze prevenția, diagnosticul şi tratamentul cancerului.
Nu există boli, ci doar bolnavi. Este unul dintre primele lucruri pe care îl află orice student la medicină. Şi chiar dacă mai apoi învață tot despre boli, acelaşi student la medicină ştie că atunci cînd va ajunge medic va trebui să trateze pacienți individuali. Oameni diferiți, fiecare cu modul lui de a primi, de a duce şi de a lupta cu boala.
Este replica pe care Randle Patrick McMurphy (Jack Nicholson) o dă în filmul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” după încercarea nereuşită de a evada dintr-o instituție de boli mintale distrugînd gratiile cu o piesă de mobilier pe care nu a putut să o ridice. “Măcar am încercat!” le spune el cu demnitate colegilor de balamuc.
