Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate. Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).
Nu, nu e un îndemn auzit pe la vreun concurs de frumusețe. Deși poate că așa pare. Cele cîteva cuvinte care ne duc cu gîndul la un titlu din Playboy reprezintă de fapt numele unui proiect (Be bold, feel beautiful – în engleză, în original) de o cu totul altă […]
Azi am cunoscut-o pe Delia (îi dau numele real deși nu i-am cerut permisiunea – însă am cumva sentimentul că nu mi-ar refuza-o). Delia are (doar) 32 de ani și un cancer de sîn. Cu un firesc aproape nefiresc, Delia mi-a vorbit despre boala ei. Despre cum, imediat ce a […]
Mărturisesc faptul că mesajul lui Daniel m-a luat prin surprindere. Am realizat brusc faptul că mă aşteptasem ca David să se eternizeze cumva, într-un fel de tinerețe fără bătrînețe şi viață fără de moarte. Pentru mine el devenise simbolul (mult prea) important al ideii că se poate lupta cu succes împotriva […]
… mai bine mort, susține o tînără de doar 21 de ani din India. Care, după ce a luptat timp de nouă ani cu o formă relativ rară de cancer al sîngelui (anemie aplastică pe numele ei științific), a decis că nu mai are nici banii, nici energia să continue. […]
Probabil una dintre cele mai perverse invenții omeneşti, telefonul mobil. Unul dintre acele lucruri menite a ne oferi o viață mai uşoară, dar care a ajuns să ne-o facă de-a dreptul imposibilă. În doar cîțiva ani am ajuns, nu ştiu cum, să nu mai putem trăi fără telefonul mobil. Aproape […]
Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea. Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd […]
Atunci cînd vorbim despre istoria oamenilor avem perioada de “dinainte de Hristos” (sau “dinaintea erei noastre” pentru liberi-cugetători) şi cea de “după Hristos” (respectiv “era noastră”, pentru aceeaşi). Prima, o epocă condusă de zei păgîni şi populată de popoare barbare închinătoare la idoli de lut.
Şi chiar dacă ei nu sînt răzeşi de-ai lui Ştefan, nu înseamnă că sînt mai puțin vrednici a fi pomeniți de cronicarii vremurilor noastre. Astăzi este ziua de naştere a lui Iosif Sava, un “răzeş” ceva mai aparte.
A iubit atît de mult viața încît a numit-o sora lui. Întîmplător sau nu, e şi numele unei colecții de poezie care a făcut să fie cunoscut – cel puțin în țara lui natală, Rusia – mai degrabă ca poet.
Povestea spusă de arcadia mă face să mai adăst cîteva clipe asupra subiectului, mai ales că ea ne prezintă, trăită la prima mînă, experiența unor abordări complet diferite ale bolii: una curajoasă, proactivă şi plină de încredere în sine, vizavi de o alta resemnată, defensivă şi lipsită din start de orice speranță. Se spune că atunci cînd războinicii spartani plecau la luptă primeau de la poporul rămas în cetate urarea de a se întoarce acasă sub scut (adică purtîndu-şi propriul scut, semn că au rămas viață şi că sînt sănătoşi).
În ciuda faptului că a fost posesorul unor superbi ochi albaştri, nu a putut distinge culorile. Drept urmare, deşi a dorit să devină pilot, nu s-a “calificat” decît pentru un curs de transmisionist radio, calitate în care a luat parte la cel de-al doilea război mondial, pe undeva prin Pacific.
Da, vorbim despre banala, ubicuitara apă, sursa şi suportul vieții etc. etc. etc. Elementul fără de care nu am putea să existăm nici noi, oamenii, atîta vreme cît acesta reprezintă cam 60% (chiar pînă la 75% în cazul copiilor) din greutatea noastră. Am scris la un moment dat despre aurita cale de mijloc pe care o caută înțelepții. Şi au ei, cei aleşi, motive bine întemeiate pentru care fac acest lucru.
Este replica pe care Randle Patrick McMurphy (Jack Nicholson) o dă în filmul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” după încercarea nereuşită de a evada dintr-o instituție de boli mintale distrugînd gratiile cu o piesă de mobilier pe care nu a putut să o ridice. “Măcar am încercat!” le spune el cu demnitate colegilor de balamuc.
Sînt sigur că toți cei care am citit pe nerăsuflate incredibila poveste a superşoarecelui iute devorator de celule canceroase ne-am întrebat la un moment dat cu justificată mirare: bine frate, dar de ce numai el şi nu şi (toți) ceilalți confrați şoareci? Iar mai apoi (în barbă, dar cu firească invidie): şi în definitiv, monşer, ce are el şi nu am eu?
Cultura – mai mult sau mai puțin generală – este, se spune, ceea ce mai rămîne după ce ai uitat tot ce ai învățat. Am încercat astăzi să-mi amintesc care sînt caracteristicile unui organism viu, fie el animal sau plantă, organism superior şi multilateral dezvoltat sau doar celulă, amoebă sau parameci. Ce este de fapt viața, indiferent de forma sub care se manifestă ea?
“Cancerul zace în fiecare dintre noi, inactiv, dormitând în stare latentă. Ca toate organismele vii, corpul nostru produce tot timpul celule cu deficiențe. Aşa se formează tumorile. În acelaşi timp, însă, corpul nostru este echipat şi cu un mare număr de mecanisme care detectează celulele de acest tip şi, într-un fel, le ține în frâu. În Occident, o persoană din patru va muri de cancer, dar trei din patru vor reuşi să scape. Mecanismele lor de apărare vor rezista atacului şi moartea respectivelor persoane se va produce din alte cauze.”
Cuvinte fireşti adresate de către orice pacient de pe lumea asta medicului care l-a făcut bine. Cuvinte care apar însă într-o cu totul altă lumină atunci cînd sînt rostite de un pacient aflat pe patul de moarte.
Pe drumul înțelegerii şi acceptării condiției sale de bolnav de cancer, David ne mai spune o poveste care pentru el a avut o semnificație deosebită şi care l-a ajutat să se înțeleagă mai bine pe el însuşi. Este vorba despre un fragment din “Stăpîn şi om” a lui Lev Tolstoi, pe care îl voi reda în chiar cuvintele lui David (cu grafia din textul original):
“Cu mine s-a petrecut o schimbare, despre care cred că este ireversibilă. Dintr-o dată, aspecte ca prestigiul, succesul politic sau statutul financiar, au devenit neimportante. În cursul acelor prime ceasuri care au trecut din momentul în care am realizat că am cancer, nu m-am gândit niciodată la fotoliul meu din Senat, la contul meu din bancă sau la destinul global al omenirii … “
