cancer de sîn


alți sîni, altă distracție

Și nu, nu mă refer la carnaval, chiar dacă acțiunea se petrece în Brazilia. Care Brazilie a lăsat pentru moment la o parte ritmul de samba și își adaptează pașii la cel de șansonetă. Asta pentru că, atenți la evoluțiile muzicale (și nu numai) de peste ocean, brazilienii au sesizat imediat falsetto-ul guvernului francez provocat de scandalul implanturilor mamare defectuoase.


două (cancere) dintr-o lovitură

O știre care este importantă – în opinia mea – nu atît prin ceea ce ne anunță, ci mai ales prin implicațiile pe care le are asupra modului în care (ar trebui să) privim cancerul. O echipă de cercetători elvețieni a descoperit că femeile cu cancer de sîn care iau tratament anti-estrogenic își reduc concomitent și riscul de a face un melanom malign.


să-mi dai implanturile înapoi 1

Să mi le dai pe toate. E noul refren pe care guvernul francez vrea să-l impună în Hexagon, în special în rîndul populației (mai exact, a unei părți a acesteia) de sex feminin. De la care vrea să răscumpere implanturile mamare de un anume tip produse de o companie franceză, implanturi care au fost între timp interzise.


antreprenori: pachet personalizat de îngrijire

Linda Fisher a suferit în 2003, la vîrsta de 40 de ani, o dublă mastectomie în urma unui cancer de sîn. Revenită acasă, a fost copleșită de flori, carduri de felicitare și tot felul de cadouri trimise de prieteni și cunoscuți care îi erau alături. Toate, lucruri care au ajutat-o foarte mult din punct de vedere emoțional, dar care au făcut prea puțin pentru a-i alina durerea fizică pe care o resimțea în urma operației.


antreprenori: petrecere cu panglici roz

Kathy McEvoy s-a întîlnit cu cancerul la modul abrupt. Se apropia de 50 de ani cînd a fost diagnosticată cu un cancer de sîn. Patru zile mai tîrziu își dădea demisia din slujba pe care o deținea (o funcție importantă de conducere în care făcea “o mulțime de bani”). “A fost ca un semnal de trezire”, spune ea.


antreprenori: o mînecă plină de vitalitate

Șic și unic. Asta e ceea ce au avut în minte Rachel Troxell și Robin Miller, două femei care s-au întîlnit întîmplător în 2006 în sala de așteptare a cabinetului doctorului lor. Amîndouă au fost diagnosticate cu cancer de sîn, iar în urma tratamentului ambele au dezvoltat un limfedem* al brațului.


antreprenori: eșarfe cu stil 3

Susan Beausang a trecut prin aceeași experiență ca și Patricia Brett, respectiv o dublă mastectomie preventivă. Doar că în cazul ei gena anormală nu sa- numit BRCA1, ci … BRCA2. Un fel de “aceeași Mărie, dar cu o altă pălărie”. După mastectomie a urmat … alopecie (căderea totală a părului).


antreprenori: costume de baie sexy 5

Prima dintre poveștile cu femei care au trecut de la cancer direct în afaceri este “scrisă” de Patricia Brett, arhitect din New York. Patricia provine dintr-o familie aparte: două dintre mătușile ei au murit ca urmare a unui cancer de sîn; cele două surori mai mici ale Patriciei au fost diagnosticate și ele cu un cancer de sîn, iar nu mai puțin de 6 (șase) verișoare de gradul I au, la rîndul lor, boala.


antreprenori în cancerul de sîn

Probabil că unul dintre ultimele gînduri care i-ar putea trece prin cap cuiva diagnosticat cu cancer este acela de a … începe o afacere. Și totuși lucrul acesta se întîmplă (și nici măcar nu e vorba despre cazuri izolate). Din păcate însă mai puțin (spre deloc) pe la noi, însă destul de (și din ce în ce mai) mult prin – unde altundeva decît în țara tuturor posibilităților – America.


țelina și pătrunjelul întărește naturelul

Tot românul s-a născut poet, zice o vorbă de pe la noi. Iar cum eu nu vreau deloc să fac excepție, nu puteam să ratez prilejul. Acestea fiind spuse și iertată fiindu-mi licența (desigur, tot poetică), să plonjăm direct în prozaicul subiect. Din cînd în cînd mai apare prin media, carevasăzică, cîte un anunț revoluționar din ciclul “s-a descoperit roata la pachet cu apa caldă”.


mamografia nu se dă dusă 4

Nici răpusă. Încă o ilustrare a faptului că, o dată ce îți pui mintea, poți să susții – chiar cu dovezi – aproape orice. Ba, în plus, cu aceleași șanse de succes, chiar și atunci cînd vorbim despre lucruri sau despre poziții care se bat cap în cap. Nu au trecut decît doi ani de cînd un grup de experți americani a pus la îndoială beneficiile mamografiei ca test de screening, cu recomandarea de a se crește la 50 de ani vîrsta pentru prima examinare.


cancerul a fost răpus la Craiova

Zilele trecute media mioritică a fost inundată de (încă) o știre din ciclul “noi sîntem români”. “El e românul care a găsit un leac împotriva cancerului” titra – prin condeiul unei prea june, probabil – ditamai ziarul “Adevărul”. “Hait!”, mi-am zis, în timp ce știrea se revărsa înspre noi din toate canalele și ungherele de informare, punînd în alertă maximă cetățeni altfel extrem de pașnici.


fii îndrăzneață, simte-te frumoasă 2

Nu, nu e un îndemn auzit pe la vreun concurs de frumusețe. Deși poate că așa pare. Cele cîteva cuvinte care ne duc cu gîndul la un titlu din Playboy reprezintă de fapt numele unui proiect (Be bold, feel beautiful – în engleză, în original) de o cu totul altă […]


cancerul de sîn și dieta 3

Există vreo legătură? Întrebarea poate părea superfluă după cinci zile de seminar în care toți invitații – doctori, nutriționiști, suporteri sau pacienți – au vorbit, fără excepție, despre rolul esențial pe care îl are alimentația pentru sănătate. Și cu deosebire pentru prevenirea sau vindecarea cancerului. Am găsit însă astăzi această […]


mai răruț cu sînii la poză 1

Că e mai sănătos, se pare. Și nu, nu mă refer la pictorialele din revistele pentru bărbați. Probabil că – vorba poetului – fără ele nu se poate, dovadă faptul că sînt. Ci în cazul nostru vorba vine despre mamograme, acele teste imagistice neinvazive care au devenit un instrument extrem […]