Şi totuşi se învîrte! cum zicea şi amicul Galileo cu spectrul arderii pe rug luminîndu-i fața. Şi ce dreptate a avut! Pe cale de consecință Pămîntul a continuat să se învîrtă în toate aceste trei luni cît am lipsit eu de la apel. Iar între timp, după cum spuneam, s-au întîmplat […]
Întotdeauna! Pentru că la ei totul este simplu, se întîmplă în imediat și nu generează consecințe, copiii nu simt nevoia să înfrumusețeze sau să ascundă ceea ce ei percep drept adevăr. Ceea ce îi face fără nici un dubiu cei mai buni exponenți ai zicalei “ce e-n gușă și-n căpușă”. De unde și corolarul – valabil însă doar în lumea oamenilor mari – potrivit căruia “copiii spun lucruri trăznite”.
Am trecut ieri acest blog pe un domeniu nou, mai simplu şi – cel puțin aşa sper – mai flexibil şi mai generos în opțiuni. Nu se compară nici pe departe cu o mutare la casă nouă. Dar chiar şi aşa, după doar o mînă de var, orice gospodar simte nevoia să se oprească pentru o clipă, să tragă aer în piept şi să privească în urmă la ceea ce a realizat pînă în momentul respectiv. Ca să înțeleagă dacă e bine ce a făcut deja şi să găsească cea mai bună cale pentru a merge mai departe. Pînă şi Creatorul a procedat aşa la începutul lumii şi se dovedeşte, iată, că nu a greşit, motiv pentru care mă grăbesc şi eu să-i urmez exemplul.
Să începem astăzi, în joacă, cu o parabolă despre joc. Sau jocuri, să nu ne auzim supărări. Se spune că tinerii şomeri din cartierele de periferie sînt neîntrecuți la jocul de baschet. Muncitorii din cartierele-dormitor preferă fotbalul. Membrii clasei de mijloc care locuiesc în cartiere rezidențiale sînt adepții tenisului. În sfîrşit, managerii de top care se lăfăie în zonele exclusiviste ale oraşelor sînt oaspeți constanți ai terenurilor de golf.
… dăunează grav sănătății. Acum, că am stabilit că o conservă de supă poate fi şi artă, să vedem ce ne mai aduce ea bun. După surpriza cu floricelele de porumb, ar fi cazul să ne obişnuim să citim mai cu atenție etichetele de pe produsele alimentare. Să mergem aşadar direct la sursă ca să vedem ce mai mîncăm (am ales supa de roşii pentru că e cea mai reprezentativă).
Am tot discutat în ultima vreme despre alimente şi despre rolul acestora în sănătatea noastră. Despre cum felul în care ne hrănim ne influențează viața. Despre cîteva principii de alimentație pe care trebuie să le urmărim pentru a evita să ne îmbolnăvim de cancer. Am prezentat chiar şi o listă cu cinci dintre “băieții răi”, anume alimente de care ar fi bine să ne ferim. Am văzut, cu alte cuvinte, partea goală a paharului. Haideți să vedem acum şi partea plină a acestuia.
… ca să-ți spun cine eşti. Eventual de ce (poți să) te îmbolnăveşti. Sau, în varianta optimistă, de ce (poți să) te vindeci. Căci o povață de la tăicuța Hipocrate ne îndeamnă să învățăm să folosim alimentele drept medicamente. Cum e posibil aşa ceva? Din cele mai vechi timpuri oamenii au folosit ceea ce le-a oferit natura pentru a se obloji de diverse boli.
Ce e bun ori e imoral ori e ilegal ori îngraşă. În plus, aş mai adăuga eu, a fost deja descoperit, inventat sau cugetat. Ca şi enunțul din titlu, pe care mi-ar fi plăcut să-l pot zice eu primul. Din păcate nu se mai poate, pentru că a fost spus deja de către altcineva. Un tip pe nume Hipocrate, care a trăit cu mulți, mulți ani în urmă.
… drăguță mioară? Se vorbeşte mult despre sentimentul mioritic al ființei propriu poporului român. De multe ori cu o disperare surdă şi neputincioasă, care confirmă încă o dată implacabilul destin care se pare că ne-a fost hărăzit. Orice am face – părem să fi căzut deja de acord la nivel național – nu are nici un rost, sîntem iremediabil condamnați şi e prin urmare complet inutil să mai încercăm ceva, orice.
Uitîndu-mă în urmă, nu pot să spun că mă prăpădesc după perioada petrecută în armată. Însă unul dintre meritele experiențelor de viață mai puțin plăcute este acela că ne învață să prețuim altfel micile bucurii pe care aceasta ni le rezervă totuşi. Un astfel de moment a apărut atunci cînd unitatea în care îmi făceam stagiul militar a trebuit să-şi reîmprospăteze stocurile strategice de biscuiți. Iar stocurile vechi au fost date la consum. Poate nu pare, însă prin comparație cu mîncarea oferită de o popotă, biscuiții sînt o adevărată delicatesă.
Zilele astea rulează pe televizor o reclamă care încurajează consumul de lapte. De preferat la cutie, pentru că, nu-i aşa, e selectat, controlat, sterilizat. Şi frumos ambalat, desigur. Îmi amintesc de copilărie, de zilele petrecute la bunicii de la țară. De momentele de început ale serii cînd veneau vacile de la păscut. Bunica mea apărea imediat cu un scăunel şi cu o găleată albă pe care o aşeza între picioarele vacii, chiar sub uger. Apoi începea să mulgă laptele strîns peste zi. Un lapte alb-galben, de consistență păstoasă, care făcea o spumă ce emana prospețime şi sănătate. Iar bunica mai avea ceva pregătit de fiecare dată: o cană cu care la sfîrşit ne dădea nouă, nepoților, să bem din laptele cald şi gustos.
Nimic nu mai merge. E anunțul cu care se închid la cazinou pariurile. După care urmează jocul propriu-zis – ruletă, zaruri sau mai ştiu eu ce – în urma căruia jetoanele (chipsurile) de plastic strînse grămezi pe masă îşi schimbă invariabil stăpînul. Schimb însoțit eventual de cîte un atac de cord pe care nimic nu îl anunța, altfel.
Aş fi vrut – ca încheiere pentru seria de gogoşi pe care vi le-am servit zilele astea – să vă spun ceva bun şi important, ca de exemplu care e cea mai sănătoasă gogoaşă, ca să o căutăm la o poftă. Dar nu pot, şi asta pentru purul şi simplul motiv că ea nu există. Căci deşi se mănîncă, gogoaşa nu este de fapt un aliment, ci doar un moft (pe care se cuvine deci să-l tratăm cu rezervele de rigoare).
Una din strigăturile noastre naționale, alături de “ia bomboana agricolă!” şi “sticle goale cumpăr!”.
Apărută la început timid prin tîrguri şi iarmaroace prăfuite, extinsă mai apoi cu succes la festivaluri populare cu poleială roşie şi lățită în cele din urmă democratic prin cele mai diverse outlet-uri de cartier.
… sau la hamburgeru’ lat. Dacă tot am discutat ieri despre crenvurşti şi hot dog, să ne aplecăm puțin şi asupra verilor lor mai golaşi, hamburgerul şi micul. Care deşi au forme diferite, sînt în esență cam acelaşi lucru: carne tocată, zgîrciuri, grăsimi şi ce-or mai fi găsit prin cămară ca să iasă rețeta.
Au venit americanii! În sfîrşit! Am răsuflat uşurat, alături de numeroşi alți compatrioți cărora bunicii le-au lăsat cu limbă de moarte să-i aştepte cu pîine şi sare. E adevărat, nu sînt chiar americanii înalți şi chipeşi pe care şi-i imaginau bunii noştri în serile în care ascultau pe furiş la radio Vocea Americii. Sau mă rog, poate că sînt în continuare înalți, însă între timp au devenit cumva şi destul de lați. Ba chiar rotunjori bine.
Întrebare: ce e albastru pe dinafară şi verde pe dinăuntru? Răspuns: Un milițian care a mîncat spanac. O întrebare simplă şi un răspuns ce pare la mintea cocoşului. Şi totuşi, cîți dintre noi ne gîndim la ceea ce mîncăm? Cînd am reflectat ultima dată la efectele pe care le are fiecare dumicat de mîncare sau fiecare pahar de băutură pe care le introducem în corpul nostru? Poate că ne uităm la etichetele produselor alimentare atunci cînd le cumpărăm, dar înțelegem oare cu adevărat ce ne transmit ele?
De cînd e lumea spiritele luminate au prețuit cumpătarea, fie ea în fapte, în vorbe sau doar în gînduri. Şi asta pe bună dreptate deoarece, ca orice virtute umană, cumpătarea e un lucru rar. Dar hai să vedem împreună cum devine cazul.
E vineri şi e vară, prieteni. Chiar acum cei mai norocoşi dintre noi aleargă spre mare ca să mai prindă un loc pe plajă, eventual cu o cola rece în față. Fără să fie conştienți de întregul potențial pe care îl “ascunde” atît de – aparent – inofensiva sticlă.
Haideți să ne continuăm slalomul printre excese început ieri. Astăzi vorbim despre cald şi rece.
Ce poate mai mai reconfortant pe căldurile astea decît o bere rece? Sau mă rog, un ice tea pentru doamne. Coca-cola, Pepsi-cola trebuie băute neapărat reci ca gheața, după cum ne îmbie toate reclamele de la televizor. Iar la desert putem încerca o înghețată, eventual un mic rafinament oferit de unele restaurante chinezeşti – înghețata prăjită.
