Sau poate, şi mai bine, şi verde şi roşu! Aflam ieri cu surprindere (dar şi cu speranță) secretul, bine ascuns pînă de curînd, al cancerului. Iar un distins profesor ne spunea, într-un articol dintr-o revistă de înaltă ținută ştiințifică, că toate substanțele folosite în lupta împotriva cancerului iau ca țintă acest factor cheie.
De fapt “este”, pentru că şi “băieții răi” sînt în cele din urmă doar unul. Ne-am obişnuit să vedem cancerul ca pe un grup de boli, care afectează cele mai diverse organe, în cele mai variate forme şi cu cele mai neaşteptate deznodăminte.
Dacă ieri a fost rîndul cercetătorilor americani, astăzi cei englezi revin în forță. Ceaiul verde – ne anunță ei cu aplomb – ne protejează atît împotriva bolii Alzheimer, cît şi împotriva cancerului. Ne bucurăm pentru ambele categorii de (potențiali) bolnavi, însă ne concentrăm – după cum ne e obiceiul – doar pe cea din urmă.
Et functio laesa. Sună savant? Poate, dar de fapt înseamnă doar “umflătură”, “roşeață”, “căldură” şi “durere”. Care au drept consecință o “funcție lezată”. Iar asta pe latineşte, o limbă care pe noi, vajnici urmaşi ai lui Traian (celălalt) n-ar trebui să ne sperie prea tare.
Însă numai la individual, dacă se poate. Munca în colectiv şi sportul de echipă nu sînt pentru noi. Măria-Sa poporul român poate produce, cu puțină sforțare, individualități remarcabile prin mai toate domeniile de activitate antropică la care ne putem gîndi. O Nadia Comăneci sau un Ilie Năstase se află încă, vii şi pipăibili, printre noi (asta ca să luăm în considerare doar sportul, la care ne pricepem, nu-i aşa, cu toții).
Rudolf Wirchow a fost un medic german de renume, considerat părintele patologiei moderne şi creditat, printre altele, cu identificarea celulelor din leucemie. Acum mai bine de o sută de ani, după ore şi ore de observații aride la microscop el a descris – într-un mod mai degrabă poetic – ceea ce a văzut el că înseamnă cancerul. În cuvintele lui, boala malignă nu e altceva decît o încercare de reparare a unei răni în cursul căreia, din diverse motive, ceva nu a funcționat bine.
În vreme ce fetele de vîrsta ei se mai bucurau încă de păpuşile lor, ea făcea tenis de performanță. Şi nu orice fel de performanță, ci una de cel mai înalt nivel. Înainte de a ajunge la vîrsta majoratului le-a înfruntat pe cele mai mari jucătoare ale vremii: Chris Evert, Billie Jean King, Tracy Austin, Pam Shriver.
“Cancerul zace în fiecare dintre noi, inactiv, dormitând în stare latentă. Ca toate organismele vii, corpul nostru produce tot timpul celule cu deficiențe. Aşa se formează tumorile. În acelaşi timp, însă, corpul nostru este echipat şi cu un mare număr de mecanisme care detectează celulele de acest tip şi, într-un fel, le ține în frâu. În Occident, o persoană din patru va muri de cancer, dar trei din patru vor reuşi să scape. Mecanismele lor de apărare vor rezista atacului şi moartea respectivelor persoane se va produce din alte cauze.”
Cuvinte fireşti adresate de către orice pacient de pe lumea asta medicului care l-a făcut bine. Cuvinte care apar însă într-o cu totul altă lumină atunci cînd sînt rostite de un pacient aflat pe patul de moarte.
“Pentru construcție (un avion solar, nota mea), am mers la fabricanții de avioane cu specificațiile noastre şi ei au spus că e imposibil; de aceea am abordat un constructor naval – şi pentru că acesta nu ştia că e imposibil, ne-a ajutat.”
“Cu mine s-a petrecut o schimbare, despre care cred că este ireversibilă. Dintr-o dată, aspecte ca prestigiul, succesul politic sau statutul financiar, au devenit neimportante. În cursul acelor prime ceasuri care au trecut din momentul în care am realizat că am cancer, nu m-am gândit niciodată la fotoliul meu din Senat, la contul meu din bancă sau la destinul global al omenirii … “
Veste proastă: România se află pe primul loc la decese din cauza cancerului de col uterin, mai precis 2.000 de românce mor anual de această boală. Veste bună: se pare că e singura formă de cancer care poate fi complet vindecată, dacă este depistată la timp. Veste proastă: cancerul de col uterin nu manifestă simptome. Veste bună: printr-un simplu control la ginecologie pentru testul Papanicolau se poate depista la timp.
Spuneam deci că bucuria profesorului nostru a fost de scurtă durată, pentru că imediat a realizat un lucru de un firesc teribil: superşoarecele abia descoperit era, din nefericire, cît se poate de muritor. Pentru că, spre deosebire de vărul său Mickey – care, atîta timp cît se vor mai găsi cîteva tuburi de culori şi o mînă pricepută la desen, îşi va păstra binemeritatul său loc printre nemuritori – superşoarecele nostru era fatalmente construit din carne şi sînge, materiale prin excelență perisabile.
Reluăm – de unde am lăsat-o ieri – povestea supranaturală a şoricuțului care, la zeci de ani de la aventurile uncheşului său Mickey, scria din nou istorie pentru neamul şoricesc. Chiar dacă departe de a se bucura de faima rudei sale de la Hollywoood, şoricelul nostru de laborator s-a dovedit a nu fi cu nimic mai prejos față de acesta.
Nu facem nici un secret noi oamenii din faptul că nu prea ne înnebunim după şoareci. Iar pentru asta stau mărturie – fie şi numai – numeroasele mijloace pe care le-am creat pentru a-i ține cît de cît la respect (dacă la distanță nu prea reuşim). De exemplu, imediat ce rostim cuvîntul “cursă” (în sensul de “capcană”), completarea firească ce ne vine în instantaneu minte este “de şoareci”. Iar noțiunea de “otravă” ne poate duce cu gîndul la multe, însă prima conexiune pe care o facem involuntar este tot “de şoareci”
Precum nici o comunitate omenească nu poate funcționa fără de lege, tot aşa nici corpul omenesc nu poate trăi în afara ei. Dar dacă am duce mai departe această comparație şi am privi organismul nostru ca pe o comunitate formată din diferite celule, cum ar arăta cancerul? Ca să vă răspund voi trage iar cu ochiul la ce a scris despre asta David.
Acestea se pare că au fost ultimele cuvinte ale lui Nichita, din noaptea de 13 decembrie 1983. Laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, poetul a avut cinci iubite: Magdalena Petrescu, Doina Ciurea, Gabriela Melinescu, Tudoriţa Tărâţă şi, poate pe primul loc, limba română pe care o considera „Dumnezeiesc de frumoasă”. Cu majusculă.
Gheţarii care se topesc emit în aer şi oceane poluanţi care cauzează cancer, spun cercetătorii. Nu zău? spun eu. Substanţele chimice intră apoi în mâncare şi ajung în corpurile oamenilor declanşând tumori, boli de inimă şi sterilitate. Ca să vezi ce ditamai descoperire!
“Cînd am aflat că am o tumoră pe creier, am descoperit, peste noapte, o lume care îmi părea, doar, cunoscută, însă despre care ştiam, de fapt, foarte puține lucruri – lumea pacienților.” Aşa îşi începe David povestea propriei transformări din medic în pacient.
