Iar cei care ne aduc minunata veste sînt, bineînțeles, inepuizabilii cercetători britanici (care, între noi fie vorba, se pare că nu sînt la curent cu eşecurile repetate şi răsunătoare ale colegilor lor americani în unilateral declaratul lor război împotriva, ați ghicit, cancerului).
Obezitatea este un factor de risc pentru cancerul de ovare, arată o cercetare recentă a nu mai puțin de 47 de studii epidemoiologice desfășurate în 14 țări pe 105.000 de femei, dintre care 25.000 au avut această formă de cancer. Nimic surprinzător pînă aici, dat fiind faptul că o legătură fusese deja sugerată de studii anterioare, iar greutatea corporală “depășită” este un factor dovedit de risc pentru o multitudine de alte tipuri de cancer.
Clorochina este un medicament (destul de vechi, dealtfel) folosit în tratamentul malariei. Care însă mai nou este investigat pentru tratarea cancerului. Mai exact, a cancerului de sîn avansat sau metastazat care nu mai răspunde la tratamentul standard.
Sau, ca să îi citez pe autori – un grup de cercetători suedezi – și în același timp să parafrazez un tip de anunț care tot apare de o bună vreme pe la televiziuni, “consumul de bacon și cîrnați dăunează grav sănătății”. În sensul că îi poate provoca tot felul de neajunsuri și, mai ales, cancer. Deocamdată, dovedită (sau sugerată, cum precaut se exprimă aceeași cercetători) este doar legătura dintre aceasta (carnea procesată) și cancerul de pancreas.
Spuneam, în ultimele zile ale anului trecut, că America mai pierde un război. Un război dus împotriva unui inamic cel puțin la fel de eluziv ca și terorismul împotriva căruia s-a înverșunat în ultimii ani. Un război (termen care mie nu îmi place, dar care se pare că pe ei îi coafează teribil) dus de data asta pentru viață, în competiția acesteia cu cancerul.
O știre care este importantă – în opinia mea – nu atît prin ceea ce ne anunță, ci mai ales prin implicațiile pe care le are asupra modului în care (ar trebui să) privim cancerul. O echipă de cercetători elvețieni a descoperit că femeile cu cancer de sîn care iau tratament anti-estrogenic își reduc concomitent și riscul de a face un melanom malign.
Revin asupra subiectului de ieri deoarece am realizat, chiar în timp ce-l tratam, că am abordat problema oarecum limitat. Vorbind adică doar despre vitamine, cînd aș fi putut digresa despre medicament(e) în general. Reiau și (doar) punctez, ca să nu mă repet:
De cîteva zile mă tot întreb dacă să abordez sau nu subiectul, care este de fapt o continuare (și o completare) la una dintre cele două teme detaliate ca urmare a simpozionului de medicină integrativă. Mă tot codesc pentru că, deși am făcut o cercetare încercînd să găsesc atît argumente pro, cît și contra pentru a-mi forma o opinie informată pe care să o dau la rîndul meu cu inima împăcată mai departe, mărturisesc că nu am reușit. Iar ca urmare, o voi transmite ca atare – ipoteza e prea interesantă pentru a nu o menționa – lăsînd în acest caz la latitudinea fiecăruia decizia de a o accepta sau nu.
Cercetătorii englezi nu se lasă. Există o plantă, zic ei, ce are potențialul de a revoluționa tratamentul cancerului. Colchicum autumnale sau, în româneasca neaoşă, brînduşa de toamnă. Ei bine, delicata brînduşă contine o substanță – colchicina – extrem de toxică pentru celulele vii. Tumorale sau nu. Lucrul acesta se ştia […]
Probabil că ar simți o oarecare consolare. Nu de alta, dar măcar el a fost pedepsit de altcineva să urce la nesfîrşit bolovanul pe munte, doar pentru a o lua – dureros de previzibil – de fiecare dată de la capăt. Prin comparație, cei care o fac de bună voie […]
Apropo de ce spuneam ieri, ca să nu credeți că vorbesc în dodii: nu mai puțin de trei anunțuri – în decurs de circa o lună de zile – privind terapii revoluționare şi deosebit de promițătoare în lupta împotriva cancerului.
Am citit la un moment dat o istorioară – nu ştiu cît de adevărată – cu foarte mult tîlc. Se făcea că, în cursa pentru cucerirea spațiului comic, americanii au simțit la un moment nevoia – probabil pentru a-şi putea imortaliza la cald gîndurile apărute printre stele – unui pix-minune […]
Nici nu s-a fanat bine strălucirea pixelilor în care am exprimat dilema de ieri că iată, primim şi un posibil răspuns. Discret şi neaşteptat precum o rachetă intercontinentală, acesta aterizează azi în paginile blogului nostru mulțumită cercetătorilor americani care, după ce au studiat cîte-n lună şi-n stele, şi-au îndreptat din nou ocheanul (sau mă rog, microscopul) înspre probleme ceva mai lumeşti. Mult prea lumeşti şi chiar mult prea omeneşti.
Dacă ieri a fost rîndul cercetătorilor americani, astăzi cei englezi revin în forță. Ceaiul verde – ne anunță ei cu aplomb – ne protejează atît împotriva bolii Alzheimer, cît şi împotriva cancerului. Ne bucurăm pentru ambele categorii de (potențiali) bolnavi, însă ne concentrăm – după cum ne e obiceiul – doar pe cea din urmă.
Reluăm – de unde am lăsat-o ieri – povestea supranaturală a şoricuțului care, la zeci de ani de la aventurile uncheşului său Mickey, scria din nou istorie pentru neamul şoricesc. Chiar dacă departe de a se bucura de faima rudei sale de la Hollywoood, şoricelul nostru de laborator s-a dovedit a nu fi cu nimic mai prejos față de acesta.
Nu facem nici un secret noi oamenii din faptul că nu prea ne înnebunim după şoareci. Iar pentru asta stau mărturie – fie şi numai – numeroasele mijloace pe care le-am creat pentru a-i ține cît de cît la respect (dacă la distanță nu prea reuşim). De exemplu, imediat ce rostim cuvîntul “cursă” (în sensul de “capcană”), completarea firească ce ne vine în instantaneu minte este “de şoareci”. Iar noțiunea de “otravă” ne poate duce cu gîndul la multe, însă prima conexiune pe care o facem involuntar este tot “de şoareci”
Păi să-i dăm cuvîntul, ca să se prezinte singur: “Am cancer. Am fost diagnosticat pentru prima dată ca având această boală acum cincisprezece ani. Am primit tratamentul convențional, iar cancerul a dat înapoi la început, după care a revenit. Ca urmare, m-am hotărât să aflu cât mai multe lucruri cu putință despre această boală, pentru a-mi ajuta trupul să se apere singur împotriva ei.
Cam aşa ar putea suna un anunț sumar la mica publicitate, dacă Ionuț s-ar hotărî să dea unul. Cine este Ionuț? Un tînăr biolog de 27 de ani, pasionat de cercetare în – ironia soartei (şi mă explic imediat) – oncologie şi imunologie.
Atunci cînd vorbim despre calciu ne gîndim de obicei la oase, dinți sau … lapte. Dacă în discuție însă apare şi cuvîntul “sîn”, rămînem în mod tradițional blocați. Desigur, pe varianta lapte.
E vară şi e cald. Teribil de cald, monşer, cum ar zice un nene de demult.
Iar noi, poate chiar în timp ce citim acest articol, vrem să ne răcorim. Nimic mai normal.
