Probabil că ar simți o oarecare consolare. Nu de alta, dar măcar el a fost pedepsit de altcineva să urce la nesfîrşit bolovanul pe munte, doar pentru a o lua – dureros de previzibil – de fiecare dată de la capăt. Prin comparație, cei care o fac de bună voie […]
… parcă aerul devine un pic mai respirabil, iar lucrurile ceva-ceva mai clare. Scade numărul de fumători, anunță ziarele. Deocamdată în Statele Unite (şi probabil că şi în alte țări vestice care chiar se ocupă serios de problemă). Pe de o parte campaniile de informare, iar pe de alta restricțiile […]
Sînt vehement, dar mă explic. Nu sînt oncolog de specialitate, dar am lucrat un număr bun de ani în domeniu. Am venit drept urmare în contact cu toată gama de abordări terapeutice în ceea ce priveşte cancerul, iar cu deosebire îmi este familiară opțiunea medicamentoasă. Pot de aceea spune că […]
Apropo de ce spuneam ieri, ca să nu credeți că vorbesc în dodii: nu mai puțin de trei anunțuri – în decurs de circa o lună de zile – privind terapii revoluționare şi deosebit de promițătoare în lupta împotriva cancerului.
Am citit la un moment dat o istorioară – nu ştiu cît de adevărată – cu foarte mult tîlc. Se făcea că, în cursa pentru cucerirea spațiului comic, americanii au simțit la un moment nevoia – probabil pentru a-şi putea imortaliza la cald gîndurile apărute printre stele – unui pix-minune […]
Ce ar putea avea în comun Steve Jobs şi Hugo Chavez? La o privire rapidă, absolut nimic. Primul e un tip rece, calculat, genul care-şi planifică cu grijă şi cu mult timp înainte fiecare pas. Cel de-al doilea în schimb este un exuberant, un extrovertit care pare a acționa mai mereu […]
Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea. Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd […]
Şi totuşi se învîrte! cum zicea şi amicul Galileo cu spectrul arderii pe rug luminîndu-i fața. Şi ce dreptate a avut! Pe cale de consecință Pămîntul a continuat să se învîrtă în toate aceste trei luni cît am lipsit eu de la apel. Iar între timp, după cum spuneam, s-au întîmplat […]
Toată lumea e de acord că nodul gordian a fost o cestiune teribil de greu de rezolvat. Noroc cu Alexandru Macedon care, cu spiritul lui cazon şi prea puțina aplecare spre reflecție, a găsit rapid justa soluție unei aparent insolubile probleme. Că altfel, bag seama, am fi rămas şi astăzi […]
La propriu, a fost. Nu mi-am propus-o astfel, dar pînă la coadă aşa a ieşit. Mai întîi nu am avut (acces la) internet. Iar mai apoi nu am avut timp. Iar într-un tîrziu, după ce mi-am tot promis o vreme că voi recupera articolele nescrise la timp, am fost nevoit […]
… iar eu încep să număr din nou dar nu boboci, ci articole nu cucuruzi, ci cuvinte împreună cu voi toți, cei care ați mai trecut pe aici şi cărora – îndrăznesc să sper – v-am poate lipsit aşadar, de (imediat) mîine, iacătă-mă înapoi
Motto: Copii din toată lumea, jucați-vă! A trecut doar o lună de cînd părinții lor şi-au sărbătorit – mai mult sau mai puțin prin muncă – ziua alocată lor în calendar.
Gata, s-a terminat cu chibițarea, de astăzi e oficial. Organizația Mondială a Sănătății şi-a luat inima în dinți şi pixul în mînă şi a anunțat ceea ce o lume întreagă şuşotea deja de multă vreme pe la colțuri: folosirea telefonului mobil poate determina cancer (sau, cum elegant de alambicat a formulat distinsa instituție, “radiația de la telefoanele celulare poate posibil (sic) să determine cancer”).
Vorba vine (şi e suficient să ne uităm doar o clipă în jurul nostru ca să îmi dați dreptate). E adevărat că sînt şi exemple care ne fac să sperăm (vezi recenta detutunificare a oraşului New York), însă cu o floare nu se face primăvară (mai ales că astăzi sîntem deja în ultima zi a acesteia pentru anul în curs).
Dar nu neapărat şi bune. Ne place să mîncăm de la supermarket. În decursul unei singure generații am lăsat mîncarea gătită (ca la mama) acasă pentru tot felul de înlocuitori cu aspect de hrană, estetic îndesați în borcane, cutii şi pungi frumos aliniate pe rafturile de super/mega/hiper-băcănii cu nume excentrice.
Astăzi vorbim despre Dennis Hopper, actor şi regizor american. Cel care a mers la un moment dat pe acelaşi drum cu Jack Nicholson, în călătoria lor fără țintă din Easy Rider. Cel care – spre deosebire de Jack, care s-a limitat la a fi băiat rău doar pe ecran – a dus rolul de dur şi în viața personală.
Locuieşte foarte departe şi are un nume nume exotic, însă – după mine – foarte muzical. Iar Kylie Ann Minogue asta şi face, cîntă (unii spun chiar că destul de bine). Carieră, succes, faimă. Toate, bineînțeles, mondiale.
Şi, precum ne-au obişnuit, o fac tare şi răspicat. Spuneam zilele trecute că există mai nou în lume tendința de a relaxa criteriile de screening pentru depistarea cancerului (abordare începută cu cancerul de sîn şi cancerul de prostată, iar mai nou extinsă şi la cancerul de col uterin). Iar asta deoarece medicii au observat că de multe ori riscurile la care sînt supuşi pacienții depăşesc beneficiile pe care aceştia le-ar putea eventual avea de pe urma acestor recomandări.
Atît la propriu, cît şi la figurat. Iar pe deasupra mai produce şi fum. Iar aici ajungem la un lucru pe care eu unul pur şi simplu nu îl înțeleg (dar aici deja mă repet): e dovedit ştiințific faptul că Homo Sapiens nu poate trăi respirînd fum, iar cu toate astea reprezentanții speciei insistă să dovedească exact contrariul.
Nici nu ştiau ei, săracii, comandanții de la unitatea unde mi-am satisfăcut – în vremuri parcă imemoriale – stagiul militar ce bine aveau să-mi facă peste ani. “Pas viu, pas viu!” era comanda pe care o auzeam zilnic de un zilion de ori, mai precis de fiecare dată cînd trebuia să ne deplasăm dintr-un punct A într-un punct B. Pasămite (doar) aşa îi şedea bine militarului să se mişte (sau cel puțin asta prevedeau regulamentele militare la secțiunea de “mers”).
